| = Emil, m-a cucerit... | Emil Iliescu [01.Nov.08 18:23] |
| Emil, m-a cucerit dezinvoltura cu care îți conduci personajul prin labirintul în care l-a aruncat iubirea. Dar numai o iubire sinceră și mistuitoare poate da forța unei căutări, la capătul căreia nu ești nicidecum sigur că te așteaptă fericirea. Bisturiul tău epic estetizează cuvântul, îi dă forța să confere personajului tău o valoare umană deosebit de rară azi: perseverența în a face ceea ce inima ți-a dictat. Și el, făcând abstracție de timp și spațiu pornește în căutarea unui ideal feminin, Miona/Maitreyi, deși simte că destinul nu l-a ales pentru "intervalul cosmic adecvat", cel în care pulsul lui biologico-sentimental poate bate în același ritm cu cel al femeii dorite. Ea va rămâne, ca și locul unde el i-a citit primul gând, un simbol virtual. Și poate( chiar aș dori să aflu continuarea), o va reântâlni vreodată. Iubirea apare atunci când o aștepți mai puțin, fiindcă ea este șoapta universului coborâtă lângă sufletul care așteaptă. Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = Povestea poate continua și fără mine | Emil Dogaru [07.Nov.08 17:05] |
| Domnule Iliescu Vă mulțumesc pentru răbdarea de a vă fi aplecat asupra textului meu. Iubirea, în opinia mea, este iubire și atât. "Iubirea nu poate fi adevărată sau falsă. Ea este, sau nu este" - e afirmația unui personaj de-al meu din "Oscilograful nocturn". E-adevărat că iubirea se manifestă în felurite moduri, iar când e vorba să mai și scriem despre ea, atunci să te ții... Mărturisesc că n-am o continuare pentru Miona. Am scris-o într-o doară, dar și dintr-o suflare. Pornisem de la o altă idee la care, pe măsură ce scriam, am decis să renunț. Poate că nu întotdeauna e de dorit un final care să-nsemne și sfârșitul poveștii. Uneori să lăsăm și cititorului să participe cu imaginația lui la acel final pe care el și l-ar dori. Cu amiciție. | |