| = de la neputință la zâmbet | Roman Anamaria [03.Nov.08 18:00] |
| Am parcurs cu plăcere "teoriile tale" și apoi am revenit la aceasta care m-a cucerit, pur și simplu! Începe într-o notă gravă ("După părerea lui, acolo, Sus, nu era nimeni. Sau, mai bine zis, nimeni cu asemenea preocupări.") care mi-a indus sentimentul neputinței de care ne izbim deseori noi, oamenii... apoi, treptat, zâmbetul mi-a apărut în colțul gurii și am sfârșit prin a izbucni în râs la: "În timp ce Dumnezeu poate oferi, vezi expresia , sau poate lua, ca-n sintagma , diavolul întotdeauna ia și nu cu măsură, ci cu totul, ". Te-aș întreba... Îți place Paler? Eu îl ador. Îmi pare că găsesc la tine unele urme de autoironie, autopersiflare care, nu știu de ce, mă sensibilizează ori de câte ori le întâlnesc în scrieri. Paler considera autoironia ca fiind remediul cel mai potrivit împotriva nefericirii... și "abuza" de această plăcere a sa ținându-le conferințe moliilor, pe diverse teme. Mi-am amintit de asta când am citit în "Teoria compromisului" că teoreticianul recita din Aristotel "cu voce tare, singur fiind". Sigur, poate am greșit în comm-ul făcut... am expus ceea ce am înțeles eu... Și am vrut neapărat să mulțumesc pentru plăcutele clipe de lectură. anamaria | |
| = scuze și mulțumiri | Roman Anamaria [03.Nov.08 18:07] |
| Oh, scuze! Fraza ce dorisem să o citez era: În timp ce Dumnezeu poate oferi, vezi expresia "i-a dat Dumnezeu gândul cel bun", sau poate lua, ca-n sintagma "i-a luat Dumnezeu mințile", diavolul întotdeauna ia și nu cu măsură, ci cu totul, "l-a luat dracul". Nu înțeleg ce s-a întâmplat, acolo. Nu a apărut în întregime. Scuze și mulțumiri. anamaria | |
| = Avem timp... | Emil Dogaru [04.Nov.08 23:25] |
| Anamaria, Dacă-mi place Paler?! Când a murit, în aprilie 2007, am resimțit cu mare durere pierderea. Îmi murea un personaj din romanul meu - Oscilograful nocturn, la data aceea aflat în fază de manuscris, neterminat încă. Pot spune că eu mi-am scris romanele de până acum nu singur, ci împreună cu anumiți prieteni din tărâmul literaturii, pe care eu îi numesc prieteni de cincizeci la sută (termen justificat de faptul că doar eu îi știu pe ei, nu și ei pe mine) Unii nu mai sunt în viață. Și totuși, atât timp cât voi trăi eu vor trăi și ei. Aș aminti pe: Oscar Wilde, Aristotel, Garcia Marquez, Paulo Coelho, Octavian Paler... Dacă ai sesizat nota de autoironie, nu pot decât să fiu bucuros că fără a ți se atrage atenția ai observat asta. Mi-au citit mai mulți romanele. Unii au înțeles, alții nu. Mă bucur că fără a mă cunoaște mi-ai înțeles firea pe care inevitabil mi-am revărsat-o și în scrierile mele. Mulțumesc pentru aprecieri. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit până acum sunt convins că o să-ți placă și în continuare. Ce nu-ți va plăcea, să nu eziți să-mi spui. P.S. Remarc o reciprocitate. Nu este ceva nou pe lumea asta. Ba aș spune că e deseori întâlnită, ca un soi de compromis - una din cheile înțelegerii între oameni. Ce cred eu că e mai rar în reciprocitatea noastră e nota de sinceritate. Nu-i puțin lucru, în pofida unei afirmații a unui personaj de-al meu: " Cu sinceritatea n-ajungi prea departe..." - e drept că într-un context umoristic. | |
| = acum știu :) | Roman Anamaria [05.Nov.08 13:05] |
| Daaa... noroc cu "google" care m-a ajutat să-l "cunosc" pe Emil Dogaru. Mulțumesc pentru clipele de lectură pe care acele pagini mi le-au prilejuit. Evident, am zâmbit mult. E adevărat că acum sunt puțin stânjenită, dar încerc să depășesc această clipă, amintindu-mi: "Clipele de cumpănă pe care ți-e dat să le înfrunți într-o viață, odată depășite cu bine, se situează apoi pe locuri fruntașe în topul amintirilor." (Emil Dogaru - Norocosul teoretician) Voi continua, deci, pe linia începută, convinsă fiind că respectul nu se rezumă la formula de adresare... și, din câte îl cunosc pe Emil Dogaru, și el apreciază conținutul, iar nu eticheta. ...și mă bucură reciprocitatea de care faci vorbire mai sus... și o doresc plină de sinceritate... anamaria | |