| = onirismul si nu numai... | Doru Dorian David [10.Oct.08 14:37] |
Pentru a fixa o cale spre acest poem incerc o mica digresiune care releva cateva puncte de reper, de sprijin in demersul acestui comentariu! Iata! Grupul oniricilor,( Dumitru Tepeneag, Leonid Dimov, Daniel Turcea, Sorin Titel,Virgil Mazilescu, Iulian Neacsu...etc)vin sa se opuna cu vehementa dogmelor institutionalizate! ei au refuzat servitutea si umilinta, abordand negarea realitatii prin exercitiul oniric, purificator, beatitudinea estetismului inlocuind brutalul, realismul grosier! Pe de alta parte Noica(infrant)deschide calea refugiului in cultura , un fel de rupere de social de dogmatismul politic, retragerea in cultura in sferele elitiste ... in aceeasi categorie: Plesu, Liiceanu, Steinhard...Tutea care a ocilat intre cele doua extreme; tanar leninist infocat, la senectute mare democrat, adaugati pe lista pleiada scriitorilor care au trait in puful societatii comuniste! Eeei, dar care dupa parerea mea au profitat socotesc benefic, atat in socialimul utopic cat si-n democratia utopica si ea(care au apucat si aceasta forama de manuit oile domnului) , baieti isteti nu-i asa? Da... acum sa intram exabrupto in miezul ideatiei care defineste pozitia expusa, sorgintea gandurilor care o traiesc: "tertium non datur că două sunt și femeile cele care trăiesc în bărbați și cele care trăiesc invers convins de aceste (tot două) adevăruri am decis să scriu despre tot ce îmi cade sub simțuri" Eu chiar am scris ca dualitatea este indoielnica, ca filosofia duala este perimata.... ca exista intotdeauna o cale de mijloc ... intre viata si moarte ne infruntam cu destinul, intre noapte si zi ne confruntam cu crepusculul, intre nu si da care matematic ar deschide caile infinitului exista un puct zero acel nimic greu de suportat... iata de ce a te aseza intr-o regula inseamna a te inchide de viu, a te limita, este asa cum verdictul care capatuieste! Dar sa nu uitam ca aceste zbateri nasc poezie! Este clar ca dualitatea este privita ca punct de reper... poetul dezvolta in trupul poemului gandul sensului existential care se pare invie poemul ii da amplitudine aripi "îmi urmez instinctul ori de câte ori mă atrag în absidele sale accentele pentru ele am cea mai mare slăbiciune lupta cu sensul mi-a consumat deja jumătatea de sus acum aștept replica con-sensului cu cealaltă mă declar de pe acum un erou care promite am destule bănci în care îmi păstrez rezervele de înțelepciune pentru celelalte zile de joi" Finalul poemului este deschis spre poezie, spre inefabilul ei! ea exista si se naste perpetuu, se simte se face prezenta permanenta ei in firea lucrurilor: "metafizica mea esență literară a ales să își descarce feromonii în cele mai aglomerate locuri din lume și cele mai puțin sigure nu zic cimitirele că mă vor acuza viii de plagiat dar în orice caz cel mai populat loc din lume a fost și rămâne în continuare poezia " O zi buna | |