| = "potecile tainice înspre pădurea de mesteceni" | Doru Emanuel Iconar [29.Sep.08 17:07] |
| Un stil din ce în ce mai curat, echilibru, suplețe, disponibilitate reflexivă și discurs natural. Un discurs amar ce pătrunde adânc în mintea cititorului, doar durere și fum. Felicitări pentru reușită. Doruleț P.S. Ați văzut că s-a rezolvat? D. | |
| = Doruleț, mă bucur... | Emil Iliescu [29.Sep.08 17:14] |
| Doruleț, mă bucur că ai receptat povestea de iubire ca pe un drum tainic, uneori plin de durere și fum. Așa sunt toate poveștile de dragoste triste, se pierd în umbra pădurii de mesteceni! Ai dreptate, toate lucrurile se rezolvă pe lumea asta...într-un fel sau altul! Cu drag, Emil | |
| = Aș fi vrut mai mult | Diana Coconescu [01.Oct.08 17:42] |
| Într-adevăr, domnule Iliescu, m-ați surprins; ați imprimat personajelor o traiectorie neașteptată. Povestirea redă cu succes ceva din tragicul și absurdul vieții. Trebuie să menționez însă faptul că materialul epic al acestei proze, dezvoltat corespunzător, era suficient pentru un roman. | |
| = Diana, este adevărat... | Emil Iliescu [01.Oct.08 18:18] |
| Diana, este adevărat, poate exista materialul epic suficient pentru un roman, dar, din păcate, nu cred că am uneltele necesare pentru a ajunge la vârsta de maturitate scriitoricească, adică, la roman. Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru că pot găsi puținele cuvinte, care să mă reprezinte în fața celor ce mă citesc. Am să-ți destăinui un lucru. Acum o lună, am făcut un drum până la Alexandria, jud. Teleorman, cu treburi. Era primul drum pe care-l făceam în acea direcție. La intrarea într-un sat, Valea cu Plopi, am văzut în stânga un lac superb, străjuit de un mal de stuf. Pe mal, o casă, cu terasa ce își sprijinea coatele pe oglinda lacului. M-am oprit, ca să-l văd mai aproape. Nu știu de ce am simțit atunci că pe acel lac și în acea casă trebuie să se nască o poveste de dragoste. Atât m-a impresionat acel loc, încât mi-am zic că odată acel tablou se va transforma într-o proză. Ești un critic apropiat și necesar al scrierilor mele! Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = * | Andrei Trocea [01.Oct.08 20:02] |
| prietene, comentariile de mai sus spun ceea ce cred si eu. ai ajuns sa mulezi textul pe realitate fara sa pierzi insa firul povestirii tale. totul e calculat, e pus unde trebuie, personajele sunt conturate si vii, ele insele poarta firul narativ. in plus imi plac numele folosite. ca un mic sfat, stiind cat de anevoios este sa controlezi integral o proza, eu as renunta la repetarea verbului" a pleca" de la inceput si as schimba la "ocolească casa". acolo, la fel, se repeta "casa mea". te invidiez pentru acuratete. mie imi lipseste. ma iau gandurile pe dinainte si ma duc unde vor ele. :-) acelasi, andrei t | |
| = Andrei, prietene... | Emil Iliescu [01.Oct.08 20:31] |
| Andrei, prietene! Am să corectez totul, conform indicațiilor tale! Imi pare rău că nu am mai intrat cu comentarii pe textele tale, dar după cum știi( am publicat în Personale poezia "Trecere", dedicată mamei mele care acum o săptămână m-a părăsit)am fost cu gândurile plecate spre o copilărie, care odată cu plecarea mamei, m-a lăsat și ea mai sărac existențial! Îmi place omul tău cu jucării! Este misterios, ca și viața jucăriilor pe care le poartă ca un semn de trecere prin viața asta anostă și plină de griji! Lasă gândurile să te poarte unde vor ele! Acolo se află inspirația lor tainică! | |
| = "Pădurea nu a încetat să înverzească" | Maria-Gabriela Dobrescu [01.Oct.08 21:49] |
| Întotdeauna cel care a plecat primul va întinde mâna celuilalt pentru a-l conduce pe cărările tainice de dincolo făcându-i trecerea mai ușoară. Frumoasă poveste de dragoste împlinită de nașterea unui copil. Când lăsăm pe lumea asta fărâme din noi, plecăm mai liniștiți. Mai greu e când ai trăit în zadar... Așa cum v-am mai spus vă conduceți cu multă pricepere cititorii spre final. Cu aceeași prietenie, Maria | |
| = Maria, așa este... | Emil Iliescu [01.Oct.08 23:45] |
| Maria, așa este, când lăsăm în urmă-ne o ființă ce ne poartă numele, trecerea dincolo este mult mai ușoară! Mă bucur că ești lângă personajele mele, care întotdeauna trăiesc și prin cei care le citesc poveștile de dragoste. Cu prietenie, Emil Iliescu | |