| = Joia perpetuă | Călin Sămărghițan [26.Sep.08 23:04] |
| Clap!, închizând Cartea Epilogului, Rebelul jubila. Scrisese bine iar asta însemna că imaginația lui prindea acum contur. Se desena sub ochii lui, cu fiecare gând dus mai departe. "Ha! i-am dezvăluit în propriile-i lumi un nou personaj, acum să-l văd! Uite, Realitatea care ridică din umeri, care trimite colțuri ascuțite în care e numai bine să te tai. De ea îi este cel mai teamă. I-am furat și fata și am făcut-o total străvezie, să n-o mai poată nici măcar atinge. Haha, 'alesul'!, de parcă ar fi putut s-o facă până acum! E paralizat și trist, întins pe gazonul perfect își reproșează tâmp greșeli închipuite. Mă mișc mai bine decât el între cele două lumi, sunt mai ager, l-am încolțit. Acum eu sunt stăpânul. În însăși lumea creată de el, Poetul nu mai e decât un simplu musafir rătăcit. Așa, să-l doară, să vadă și el!" În timp ce-și freca mâinile a satisfacție la masa lui din colțul odăii, Rebelul nu observă cum Realitatea își întoarse ușor un obraz spre livadă. Ar fi văzut cealaltă jumătate a feței: era chiar ea, străvezia fată de neatins. Căuta deja calea pentru a-și scoate Poetul din labirintul imposibil de oglinzi. | |
| = Cineva credea, odată, că Tangerinul e al său... | Victor Potra [27.Sep.08 02:01] |
| ... Altcineva era sigur, aclamat și adulat, că livade e polița de asigurare perfectă. Intangibilă, cu copyright perpetuu. A fi prădător, cu adevărat, Călin, înseamnă să te hrănești cu concepte, chiar dacă uneori îți ascuți colții pe persoane. Nu face greșeala să confunzi joaca cu un șoricel cu masacrul grav, apolinic, al dionisiacului expus cu măruntaiele despicate pe altar. Care? Al trăirii anomice, totale. Voi fi blând cu tine, de data asta. Recitește peste un timp, după ce te vei pătrunde de importanța profetică a sacrificiului, această mărturie despre despărțirea dintre creator și creație, scrisă din poziția sinucigașă a Antinomicului, o imposibilitate în sine - logica încăpățânată, bântuită de intuiții inexplicabile, cărora nu le poate face față nici ca management, nici ca justificare. Nu te mai plânge! Cel care înnebunește sunt eu! Nu e nici "HaHa", nici "Ha!", nici "I-am furat", nici "mai bine", nici "mai ager", nici "tâmp" ci "pauze tâmpe", nici "Realitate" ci "realitate", nici "stăpânul", nici "să-l doară"... E iubire Călin, față de intensitatea trăiri... Dacă nu poți s-o accepți acum, nu-i bai. E timp, mai avem. E o scriere caldă, Călin, venită din partea cealaltă, printru mine, și nu încerca să localizezi ceva transcendent... E incredibil că un pseudo-ateu ca mine, crede mai mult în revelații decât voi, credincioșii atestați... | |
| = Precizare | Călin Sămărghițan [10.Dec.18 14:27] |
| Victor, ți-am înțeles textul de la prima citire și mi-a plăcut foarte mult. Îți mulțumesc pentru atenție, pentru dedicație, și pentru fina pătrundere a tensiunii dintre "sacrificiu" și "let it be". Sunt bucuros de acest text. Tu nu te-ai oprit la simplele mele cuvinte, ci ai încercat și chiar ai reușit să treci dincolo de ele, spre o lume fosforescentă doar pe întuneric. Ai știut să alungi "luminile", ca să vezi semnele ascunse. Se pare însă că tu nu ai înțeles comentariul meu, care ți-a dus povestea mai departe. El păstrează "severitatea" și "nedreptatea" ultimului interviu (nu-s cuvintele mele), își asumă noua perspectică creată de tine, și introduce o nouă pantă a curgerii mai departe, pe care aseară îți mulțumeam în gând că mi-ai deschis-o: aceea a salvării Poetului (pe care l-am cam îngropat), la care deja încep să mă gândesc. Ți-am acceptat personajul, l-am desoperit pe cel al Realității pe care l-am înțeles în felul meu. Mă gândeam așa: el a scris despre Poet, eu voi scrie despre Rebel și ne von descrie unul pe altul. N-a mers. Mă felicit că am zis "Închizând Cartea Epilogului", căci văd că într-adevăr n-ai scris m-ai departe. Mi-a plăcut "povestea" și m-am simțit confortabil în ea, căci păstra spiritul ultimului interviu. Doar o mică notiță voi face: creatorul nu este revoltat că lumea creată de el se întoarce împotriva lui, nu pe asta este el furios, ci, dimpotrivă, aceasta a fost condiția creației. Atunci când am spus în interviu că adevăratul creator e autentic doar atunci când permite creației să se întoarcă împotriva lui, exact la tine m-am gândit, căci aici am introdus puțină teologie fundamentală (așa se numește disciplina respectivă). E singura inadvertență dintre ceea ce am scris eu și portretul pe care îl faci aici. Pe de altă parte, ca să fie clar o dată pentru totdeauna, crezi ori nu, îți spun că scrierile mele nu au pornit niciodată de la Tangerinul de care faci atâta caz. "Fata din livadă" pornește de la altceva, e un fapt simplu dar rar și fabulos (chiar apare în partea I în toată simplitatea lui), de aceea nici nu este observat, și atât. Asta îi și dă măreție (acelui fapt). Ai dreptate, se prea poate ca mai târziu să înțeleg altfel textul tău, dar aceasta este o lege general valbilă. Mulțumesc încă o dată pentru dedicație și efort, pentru ideea pe care am spus că mi-ai dat-o, și am și simțit-o armonizându-se perfect cu toată desfășurarea de până acum. Am primit pe SMS chiar o confirmare de la cineva, care se bucura de turnura pe care am dat-o. O să văd ce iese. Mă bucur că "un pseudo-ateu" ca tine (crezi că nu-s conștient de acel "pseudo"?, chiar i-am argumentat asta cuiva, pe textele tale) crede în revelații, și mai spun doar atât, eu așteptam semnul ca să pot continua. De textul tău nu mă pot atinge, dar primul meu comentariu de sub el va fi parte a întregului ciclu. Asta iar o spun, ca să vezi cât de mult a contat. Hm! | |
| = Recunosc, Călin... | Victor Potra [27.Sep.08 18:07] |
| ... recunosc că nu ți-am înțeles așa comentariul, mulțumesc de precizări, sunt importante pentru mine deoarece acesta este unul dintre textele care "s-au scris" printru mine, și aceasta nu este o metaforă chioară, uneori mi se întâmplă... "lucruri", viziuni când scriu, apoi citesc textul alături de ceilalți, poate doar un pic mai aproape, dar nu esențial diferit. Tangerinul clar nu e amestecat în creația ta, Călin, nu asta vroiam să spun, e doar un alt exemplu în care creația se desparte de creator, am avut o dezbatere îndelungă în site cu Noemi asupra sensului proprietății asupra unei opere când aceasta începe să-și trăiască propria "viață", se relaționează și își crează un univers propriu în raport cu cititorii, indiferent de poziția autorului. Ciclul fetei din livadă este una dintre aceste creații rari, cu viață proprie, care iată, pe unul ca mine îl prind în dansul noilor, posibilelor metafore, despre și întru care poți să scrii fără teamă de banal, de plagiat, de repetare a ideilor. Fără falsă modestie, acesta este unul dintre textele scrise pe tastatura mea care îmi place cel mai mult, e scris foarte diferit de celelalte. Pe de altă parte, e comprehensibil pe deplin doar alături de fata din livadă, cu toate ale ei. Pentru a merge până la capăt și a da acestui text libertatea de a fi independent de autor, o să te rog să primești acordul meu formal de a face ce dorești cu acest text, în măsura în care consideri potrivit, respectiv să-l incluzi în ciclu (ca o perspectivă a Trecătorului), să-l publici alături de celelalte texte din ciclu (dacă va fi cazul), sau să-l ignori, dacă nu are loc în visul tău. Cu alte cuvinte, din acest moment, din punct de vedere legal, textul îți aparține... Cu un singur lucru nu voi putea fi de acord doar, cu ștergerea lui... :)) Cu drag, Călin... | |
| = "If love is surrender/ Then whose war is it anyway?" (Frou Frou) | Călin Sămărghițan [28.Sep.08 02:16] |
| Fiecare cu labirintul său. Atunci să fie "Trecător" în loc de "Rebel"? Intenția, Victor, o apreciez, și e chiar solid motivată, dar codul genetic (și nu numai) nu-mi permite așa ceva. "Epilogul" rămâne, însă, cu rostul lui. | |
| = Rebel e bine... | Victor Potra [28.Sep.08 15:08] |
| Rebel să fie, mai ales că va fi scris doar de tine, dacă o să mai existe intervenții din partea mea ele sunt nepredictibile, nu poți să hotărăști dinainte când o să ai viziuni... :) În ce privește această zonă a tensiunii creației, eu mă întorc la unghia noemică, așteaptă într-un sertar de multă vreme, într-adevăr, fiecare cu labirintul său... | |