Comentariile membrilor:

 =  De la un admirator
Doru Emanuel Iconar
[05.Sep.08 12:38]
Calde felicitări pentru reușita acestui volum de la cel asupra căruia v-ați aplecat întotdeauna cu
aceeași grație pe care o regăsim în scrierile dumneavoastră.

Doru Emanuel

P.S. Cum se poate ajunge în posesia cărții? Sunt maaaaare amator.

 =  de fapt,
alexandra bogdan
[05.Sep.08 12:58]
aceasta este cea mai frumoasă formă de îndrăgostire. copiii se îndrăgostesc pur și curat și poate că ar trebui să ne amintim de asta. un titlu care mă incită să vreau să citesc mai mult. felicitări pentru apariția editorială.

 =  să te bucuri, Florinel
Ela Victoria Luca
[05.Sep.08 13:52]
Florinel, să te bucure această apariție, să vezi ochii celor mici și celor mari îndrăgostiți de poezie, de oameni, de frumos.

Foarte reușită grafica și realizarea copertei, am remarcat de când am deschis pagina aceasta.

Felicitări!

Ela

 =  ***
Marina Nicolaev
[05.Sep.08 21:21]
Felicitari pentru volum, Florentina Loredana Dănilă!

+ Felicitări!
Liviu Nanu
[05.Sep.08 23:21]
Felicitări! Orice nouă apariție editorială a unui coleg de site mă bucură. Păcat că mai funcțonează librăria virtuală dar sper să intru și eu în posesia volumului. Foarte inspirată prezentarea, la fel și coperta.

 =  Felicitari!
Maria Gold
[05.Sep.08 23:30]
Ma bucura foarte mult aceasta carte, o asteptam, pentru ca Loredana mi-a daruit de multe ori o scriitura pe gustul meu. Abia astept sa pun mina pe ea si sa vad ce secrete ascunde.

 =  felicitari, superb!
Alina Manole
[06.Sep.08 03:06]
Felicitari, draga mea! Succes la lansare si salutari maestrului din parte-mi!
Reusita coperta, astept sa citesc interiorul :). Da-mi un semn prin Daniel Bratu.

 =  !
silvia caloianu
[06.Sep.08 10:33]
Felicitari, Florentina! Pentru ca te-am cunoscut la Iasi, in realitate, si pentru ca imi este mai aproape sa vin, sper sa ne adunam acolo, candva, si pentru lansarea volumului tau! Deocamdata, iti urez o primire buna din partea criticilor si a cititorilor!
P.S. Da, reusita coperta. Si Daniel Bratu s-a straduit sa ne anunte cum a stiut mai bine.

 =  frumos!
tincuta horonceanu bernevic
[06.Sep.08 20:26]
Felicitări! Abia aștept să citesc cartea.
tincuta

 =  !
Elena Marcu
[06.Sep.08 20:58]
eheheeei, ce veste! Felicitări! frumoasă și coperta, și doamna de pe ea. cum punem mâna pe carte?

+ Felicitări
Ion Diviza
[06.Sep.08 23:53]
Am citit o bună parte din aceste "minuni de proze scurte" înmănunchiate în acest remarcabil volum, începând cu anul 2003, când "pe meleagurile virtuale ale agonilor de astăzi", și-a făcut apariția Florentina Loredana Dănilă, autoare care nu afișează pretenții mari nici pe site, nici în viața de toate zilele (am cunoscut-o acum câteva luni la un festival), așa cum sunt, de obicei, toți scriitorii de autentică valoare.
Felicitări autoarei - și o lansare memorabilă a volumului.
Felicitări, Daniel, pentru o prezentare elegantă și oportună.

 =  Colocviul Național de Haiku de la Constanța
Dan Norea
[07.Sep.08 14:34]
Acum câteva minute s-a încheiat colocviul. A fost o participare de elită și trebuie remarcat faptul că niciunul din scriitorii prezenți nu scrie numai haiku. Dintre agoniști menționez pe Elia David, Simona Dobrescu, Corneliu Traian Atanasiu.

Prezentarea volumului a fost făcută astăzi, în ultima a zi, de către renumitul scriitor din Slobozia, Șerban Codrin. Rezum: spirit fin de observație, un stil propriu care nu suportă îmbunătățiri prea mari, talent cu carul, norocul de a fi fost în stare să-și pună în valoare acest talent. Recomandari: să treacă de la proza scurtă la nuvelă și apoi la roman. Pentru că talentul nu este numai un dar, ci și o obligație.

Felicitări, Florinel, mă bucur că prima ta lansare ai făcut-o la Constanța și am putut fi prezent !

Mulțumesc, Daniel, pentru ocazia pe care ne-ai oferit-o, de a-i adresa aceste felicitări !


 =  cu prețuire
Dragii mei,
Este o mare bucurie pentru mine faptul că mi-ați fost alături cu gândul, cuvintele și steluțele voastre. Această carte a apărut datorită insistențelor inimosului editor, scriitorul Aurel Podaru, de a-i trimite textele spre publicare. Îi adresez mulțumiri și pe această cale.
Se cuvine, de asemenea, de a menționa că datorez curajul publicării, tuturor acelora care m-au încurajat, susținut, corectat de-a lungul timpului. Și încă o precizare: nu m-aș fi apucat de scris, dacă nu aș fi descoperit site-ul poezie.ro.
Doru Emanuel, îți doresc să împlinești destinul tău literar, așa cum îți dorești. Talent ai, voință de asemenea, dar și un mare avantaj – timpul. La vîrsta ta, eu scriam poezii patriotice, pe care apoi le aruncam la coș. M-am apucat de scris abia după vîrsta de 30 de ani. Succes, așadar!
Alexandra, m-am chinuit îngrozitor să aleg titlul acestei cărți. Inițial, am vrut să-i spun „Controlorul de trafic”, apoi „Plăsmuirile damei de roșu”, și au mai fost vreo două. Cum domnul Podaru strâmba din nas la fiecare propunere de-a mea, l-am „însărcinat” pe dumnealui să aleagă. Și a ales. Abia recitindu-mi cartea, am înțeles că titlul e poate cel mai potrivit, întrucât toate textele sunt străbătute de firoul îndrăgostirii – de la vârste fragede, până la cele mai înaintate.
Ela Victoria, ai dreptate cu grafica. Meritul aparține tot lui Aurel Podaru, el a ales graficianul pentru copertă (eu doar am selecat varianta care mi-a plăcut mai mult), precum și tipografia din Cluj, una cu mult bun simț, întrucât nici nu și-a scris numele pe carte, cu caractere oricât de mici.
Marina Nicolaev, sunt onorată de prezență !
Liviu Nanu, venind de la tine observațiile privind coperta și prezentarea (Daniel a făcut într-adevăr o prezentare frumoasă, simplă și la obiect), nu pot decât să mă bucur la rândul meu.
Maria, Maria, dar și tu mi-ai oferit de atâtea ori o scriitură pe gustul meu. Iar cartea nu ascunde niciun secret. Doar fărâme de suflet.
Alina, îi voi transmite salutări mestrului și îți voi da și semnul. Lansarea a fost un succes, în sensul că l-am auzit pe Codrin rostind în fața adunării ceea ce îmi spusese și mie – că am talent cu carul. Dar mi-a plesnit palma peste ochi imediat ce mi-a spus, cum scrie Dan Norea mai jos , că sunt obligată de a merge mai departe. Ieri am avut o discuție mai amplă cu Domnia Sa, în care mi-a zis următorul lucru – „E alegerea ta dacă vei face parte din veriga marilor scriitori pe care i-a dat literatura română, sau dacă vei rămâne o autoare de publicat în Helis” (revista care apare la Slobozia). Ce să zic, m-a speriat puțin, dar cred că mi-a dat și un brânci de trezire. Pentru că am conștientizat ceea ce îmi spunea tot el – „Acum ai ușa casei. Și după aia?”
Silvia, pentru mine ar fi fost o deosebită onoare să ne cunoaștem. Din păcate, asta nu s-a întâmplat, nici la Iași, nici în altă parte. Totuși nădăjduiesc să se întâmple asta cândva, și cât mai curând. Poate chiar la Iași.
Tincuța, îți doresc și ție o apariție cât mai curând. Ai texte care încântă cititorul.
Elena, să sperăm că acel conținut așteptat nu va dezamăgi. Sau cum spun eu - bun, am înțeles, cartea e frumoasă. Numai de n-ar fi însă frumoasă și proastă! 
Ion Diviza, tu ai fost unul dintre cei care mi-au dat mult curaj, chiar așa, numai virtual. Cât despre pretenții – ce să zic, nici n-aș avea de ce le afișa. Într-o lume cu atâția autori de valoare, mă simt uneori atât de mică. Și nu doar pentru că am numai 1,60 m
Dane, la ce ai scris tu aici despre lansare, eu vreau să adaug ce mi-a spus Codrin anul trecut când ne-am întors de la Constanța: „Vai, dragă, dar tu conduci ca o poetă!”. (Cred că avea dreptate, numai o poetă poate să pună frâne ca mine Eu tremurând de intimidare în prezența maestrului, am exclamat: „Doamne, de n-aș scrie ca o șoferiță!”. Un an mai târziu aveam să aflu că temerile mele au fost nefondate.
Daniel, gestul tău de a anunța apariția cărții mele, precum și faptul că te-ai oferit (n-aș fi îndrăznit să o cer nimănui), încă mă impresionează. Îți mulțumesc din suflet și apreciez și eu modul în care ai făcut prezentarea, ceea ce mie nu mi-ar fi reușit niciodată.
Vă mulțumesc tutror pentru cuvinte și prezență, sunteți minunați!
Aș fi bucuroasă și onorată să vă pot trimite cartea tuturor. Nu trebuie decât să-mi lăsați o adresă poștală pe adresa mea de e-mail: [email protected]
Imediat ce voi primi adresele, voi expedia cărțile.

Cu prețuire,
Florentina Loredana

 =  gânduri între coperți...
Teodor Dume
[07.Sep.08 18:09]
felicitări, florentina!
ce poate fi mai frumos decât să-ți aduni gândurile și trăirile între coperțile unei cărți!

și, da, o copertă reușită

cu sinceritate,
teodor dume

 =  Teodor Dume, Silvia Caloianu, Dan Norea
Teodor, mulțumiri și ție. Da, e frumos, e minunat, de aceea doresc celor care n-au reușit încă să-și adune gândurile într-o carte și doresc acest lucru, să reușească asta cât mai curând.
Silvia, m-a pus un pic pe gânduri conversația noastră. Și, pentru că niciuna dintre noi nu e nebună, am cugetat asupra faptului de a ne fi cunoscut „în realitate”. Cred că știu ce s-a întâmplat la Iași: ai cunoscut-o pe Loredana Dănilă, din Bacău, care scrie poezie. Eu sunt Florentina Loredana Dănilă din Slobozia, care scrie proză. Încep să-i dau dreptate lui Codrin, că trebuie să-mi iau un pseudonim, pentru a evita această confuzie, deși ideea de pseudonim nu m-a prea cucerit. Eu am aflat prima dată de „mine” cea din Bacău, când epigramistul ieșean, domnul George Petrone, m-a felicitat telefonic pentru poezia frumoasă pe care o scriu și pe care a citit-o în revista „Plumb”. Eu știam că n-am trimis nimic spre publicare (nu poezie) și l-am rugat să-mi trimită revista. Ceea ce a și făcut. Astfel m-am dumirit ce și cum.
Dan Norea, am vrut să mai adaug următoareele: și eu m-am bucurat că prima lansare a fost la Constanța, unde am avut alături prieteni dragi, cărora le mulțumesc: tu, Elia, Simona, Cornel. Și aștept cu nerăbdare să vin la lansările voastre.

 =  Florentina
silvia caloianu
[07.Sep.08 21:00]
Multumesc, Florentina, ca ai turnat lumina asupra adormitei care sunt! :) Va pretuiesc pe ambele si sper sa nu va mai confund, in nicio alta graba mare de a va parcurge numele cu care semnati! V-am privit pozele si parca semanati, cumva :) Si totusi, ar fi binevenit un pseudonim literar, cred si eu. Oricum, mi-ar placea sa ne vedem si, chiar... sa imi fac o poza intre voi doua :)
Inca o data: felicitari si mult succes!

 =  Niciodata parcă nu e prea târziu!
Maria Prochipiuc
[07.Sep.08 21:48]
Am citit multe proze postate pe agonia, stilul Florentinei este incontestabil doar al ei, prezentarea făcută de Daniel Bratu, dezvăluie interiorul cărții, ca un binecunoscător. Eu vin aici după ce s-a consumat această bucurie, dar spun din toată inima, la mai multe evenimente de acest gen! Cu bucuria că voi putea citi și eu cartea, doresc ca autoarea să-și plimbe copiii îndrăgostiți și în dulcele târg al ieșilor.

 =  Silvia:))
Nu ești adormită, Silvia. Viața ne mai joacă uneori feste. Când domnul Petrone mi-a trimis revista (după ce îmi spusese că semănăm chiar), priveam tâmpită poza și nu-mi reveneam. E drept că era o poză mai de departe, dar totuși... Ajunsesem să cred că sunt somnambulă și, în momentele de inconștiență, am scris poezie și chiar am trimis-o spre publicare:)
Înainte de ispravă, de parcă aș fi avut o premoniție, mi-am chinuit scalpul, transformându-mă în blond/ roșcată. Așa că, dacă ne-ai întâlni vreodată pe amândouă, măcar astfel ai reuși să nu ne confunzi. În ce privește pseudonimul, poate am să-mi schimb numele Dănilă (deocamdată nu știu cu ce). La numele de botez nu renunț.
Îți mulțumesc încă o dată pentru prețuire și felicitări. Și ne-om vedea noi într-o bună zi...

 =  prin dulcele târg
Dragă Maria, bucuria nu e nicidecum consumată, mai ales că eu numai astăzi am putut accesa acest text. Îți mulțumesc mult de cuvintele încurajatoare, n-am uitat că ai scris atât de frumos un eseu despre textele mele cândva, la fel cum nu voi uita prezentarea lui Daniel Bratu. Aș fi fericită să-mi plimb copiii - cum zici - prin dulcele târg al Ieșilor. Până atunci (căci nu știu când/ cum/ unde se va întâmpla), dacă dorești îi pot trimite singuri la plimbare cu Poșta Română. Vezi mai sus adresa mea de mail, în caz că te interesează.
Cu drag,
Florentina

+ semn
Leonard Ancuta
[07.Sep.08 22:26]
din punctul meu de vedere orice aparitie editoriala inseamna o invitatie la lectura. oricine are curajul sa lase un semn tiparit posteritatii inseamna ca a atins un echilibru intre maturitate si bucuria de copil pe care o resimti cand creezi. si acest lucru nu poate fi decat incurajat, asa ca las si eu un semn de incurajare.

 =  L.A:
Leonard, mulțumesc pentru încurajare. Semnul tipărit pe care îl voi lăsa nădăjduiesc a nu se opri aici. Al doilea manuscris l-am lăsat la „liniștire”, poate îi fac vânt anul viitor. Dar mai e mult până departe...

+ Pas cu dreptul
Ghinea Nouras Cristian
[09.Sep.08 16:57]
O steluta pentru reusita editoriala, pentru haina frumoasa a cartii, dar mai ales pentru continutul ei, adunat cu migala, impartasit prietenilor de pe site. Un debut asteptat, un debut al unui autor matur din punct de vedere literar. As pune cartea Loredanei, cu tonul ei aparte, sfatos si pilduitor, alaturi de cele ale timisorencelor Nina Ceranu, Veronica Balaj si Simona Moisa, pentru a demonstra extraordinarul salt al prozei feminine de azi, iesita din tiparele in care unii critici au gasit de cuvinta sa o aseze candva, cu un zambet condescendent.
PS Lasa dom'le numele asa cum e, ca suna foarte bine! Nu-i lua vreo silaba, ca-l dezechilibrezi. Melodia aia esti tu!

 =  Nouraș Cristian
Bine, dom'le:), dacă tu zici, așa îl las, mai ales că asta-mi convine și mie. Mă simt doar un pic vinovată față de cealaltă Loredană, care a debutat editorial înaintea mea.
Nu am cuvinte să-ți mulțumesc pentru încurajările care au venit de la tine de-a lungul timpului și de-a latul spațiului nostru agonic. Acum, că suntem la ora destăinuirilor, o să spun în gura mare ceea ce ți-am spus și ție: cartea asta are o mamă (eu) și mai mulți tați (printre care și tu:). Ceea ce înseamnă că o parte din reușita editorială îți aparține. Pe doamna Nina Ceranu am avut bucuria de a o cunoaște la Suceava, la un festival, și onoarea de a-mi aprecia textele (fiind membra a juriului care mi-a acordat Marele Premiu „Eusebiu Camilar”). Am citit și „Duhul fluviului”. Nu aș îndrăzni să mă „așez” alături de domnia sa în spațiul literar. Sau poate mai târziu, atunci când voi scrie măcar primul roman.
Cu mulțumiri pentru tot,
Loredana

 =  felicitari!
Ina Simona Cirlan
[14.Sep.08 19:17]
Noroc cu Norică care mi-a dat de știre altfel ratam vestea bună.
Și mi-ar fi părut rău să nu fi știut că ai lansat la apă atât de frumos împachetat primul tău copiluț literar:).
Te felicit din toată inima, mă bucur nespus că ai făcut primul pas, îți doresc să urmeze mulți alții, din ce în ce mai mari, mai hotărâți și mai eleganți!
Când o să vin pe acasă te voi suna, poate iesi la portiță și mă nimerești cu cartea drept în vagon:).
Cu multă bucurie și drag, pentru un Florinel înflorit:)!


 =  și Danielului
Ina Simona Cirlan
[14.Sep.08 19:23]
... care a avut grijă să dea vestea bună cu eleganță, bașca platoul cu fursecuri pe care le-am dat gata încetișor:))
Cu drag!

 =  copilul lansat la apă
Ina, îți mulțumesc că ești aici, tu, una dintre cititoarele mele fidele și autoarele mele preferate. Sper să te nimeresc cu cartea drept în inimă:), așa că sună când te întorci prin spațiul nostru. Platoul cu fursecuri trebuie să-l împarți cu Norică, văd că are grijă să mă promoveze:)
Cât despre următorii pași, și eu nădăjduiesc să urmeze și să fie din ce în ce mai...
Cu drag,
Florinel

 =  ***
Marina Nicolaev
[09.Nov.08 17:37]
Apreciez în general ceea ce scrie Florentina Loredana Dănilă.
După ce am citit însă volumul, am un alt punct de vedere referitor la conținut:
http://www.omnigraphies.com/modules/smartsection/item.php?itemid=348

 =  felicitari
paparuz adrian
[31.Jan.09 14:50]
Draga prietena...
regret ca , doar acum am aflat de reusita ta(de la Cassandra),si ,daca imi permiti,as vrea sa te imbratisez(virtual macar)si sa te felicit din toata inima...
in ultimul timp eu nu prea ma mai avut timp de nimic
pot sa indraznesc sa te rog sa imi spui cum pot avea si eu un exemplar?
cu prietenie!

 =  mulțumesc
Mulțumesc, Adrian! Cine mai are timp de ceva în ultima vreme?
Voi expedia cartea cât mai curând. Iar tu să-ți aduni poeziile și să le dai drumul în lume. Căci la Festivalul „Eusebiu Camilar - Magda Isanos”, unde ne-am cunoscut, fiind amândoi premiați, așa ni s-a recomandat: să confirmăm. E o datorie a noastră față de juriul care ne-a girat. Succes și, încă o dată, mulțumiri!




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !