| = călinn sămărghițan, insulele bucuriei | hamat petru sebastian [28.Jul.08 15:13] |
| domnule călin sămărghițan, bine construit și plăcut textul de mai sus! discursul narativ se împlinește printr-o curgere firească, normală, iar calmul care pare a se întrevede printre rândurile textului sunt frumoase și interesante "insule" ale bucuriei, poate, de a scrie! frumos și plăcut la lectură! cu respect, petru hamat | |
| = "Nimic nu este ceea ce pare"...întregul... | ioana matei [28.Jul.08 15:31] |
| acest text se bazeaza pe O ANUMITA idee forta: veriga lipsa...poate de aici absenta plinului ce se pierde in gol...o asemenea *stralucire*, un asemenea rafinament al sugestiei ca cel din textele tale, mai rar, Calin! dar, mai bine tac...vorba poetului: "așa am să te pot păstra întreg." | |
| = Insulă morgană | Călin Sămărghițan [28.Jul.08 15:30] |
| Petru Sebastian, tocmai te-am zărit prins într-un clenci, iar dacă de acolo ai zărit "insula" asta, mă bucur extraordinar. Acum stau și mă gândesc (sau numai stau), să știi că ai dreptate să-i spui "insulă". O insulă morgană. | |
| = Pentru ea | Călin Sămărghițan [28.Jul.08 19:26] |
| Ioana, buna mea cititoare, neobosită în semne, mulțumesc. Mă bucur ca un copil când vă place. Nu pentru mine, pentru ea. | |
| = Din livada pârguită de piersici... | Emil Iliescu [28.Jul.08 22:24] |
| Din livada pârguită de piersici, ai cules la ceas de noapte culorile fericirii! Oare ele sunt identice cu cele cu care pictorii își aduc tablourile la lumină? Sigur, nu! Fericirea, pe care ți-o poate da o iubire împlinită, nu poate fi zugrăvită decât în culori smulse din alte spații! Imaginea aceea a fotoliului crem(speranță), devenit maro(certitudine) și mai apoi albastru(reverie), nu face decât să întregească un poem în proză scris cu sufletul la gură și cu penița înmuiată în insule de tăcere. Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = Fără cuvinte | Călin Sămărghițan [28.Jul.08 23:22] |
| Domnule Emil, simt într-adevăr că răsfoirile dumneavoastră cu care m-ați bucurat sunt un adevărat semn de prietenie. Și ce prietenie! Tocmai m-am întors de la ultima parte a "Ochiului de veghe", unde scrisesem telegrafic câte ceva. Prea puțin, însă. Ceea ce spuneți aici mă afundă în mierea unei melancolii ce nu poate fi exprimată decât printr-o tăcere cuminte. Mi-e ușor și mi-e greu totodată, fără să pot spune mai mult. Eu credeam că aici conturez personaje, și-mi dovediți acum că de fapt am provocat însăși "împlinirea" ori "neîmplinirea". Atât de mult nu a mai înaintat nimeni în textele mele (doar la cele de început, regretatul Vasile Avram de care vă spuneam oarecând). Realizez că un astfel de cititor mi-am dorit întotdeauna. Acum l-am și găsit. Eu însumi încă mă lupt cu culorile acelui fotoliu, dar interpretarea dată de dumneavoastră îmi întrece orice așteptare. Iar ceea ce ați spus despre culori îmi amintește că mi-am dorit întotdeauna să pot picta. Cu mare prețuire vă mulțumesc, pururi îndatorat. | |