| = . | sorin ene [28.Jul.08 01:48] |
| articulatiile au valul suficient de transparent astfel incat nucleul strabate pana la vaz, pana la cotor. un camp subordonat trairilor. nu poti negocia cu viata ceva ce nu mai exista. inlantuirea se intampla, devine transmisibila, are ecou. baza introspectiei rascoleste sensuri. si nu e deloc simplu. "ai pierdut o iubire, sau ceva nu s-a putut opri din alunecare." asta e de motto. | |
| = în ce dimensiune | alina livia lazăr [28.Jul.08 10:03] |
și, mai ales, ce se dilată pe acolo. din textul acesta mi-au plăcut mult italicele. știi tu de ce. :) cred că nu virgulă înainte de primul "sau". | |
| = schimbare | Doru Emanuel Iconar [28.Jul.08 10:21] |
| Gânduri care, chiar dacă nu sunt la vedere, sunt suficient de aproape ca să văd, să simt, să intru în atmosferă ușor. E ca și cum aș fi acolo și ghidat de cuvinte, văd prezentul dar și trecutul. Și limbajul este mai simplu, mai aproape de cel cotidian. Plăcut sentiment să te scufunzi atât de ușor, dar nu prea ușor. Același, Doruleț | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [28.Jul.08 14:54] |
| sorin, transparența aceasta vine pesemne de la cerul văzut prin sticlă, sau limpezimea instantanee dată de riscurile de a pierde tot, dacă aluneci în secunda nefastă. li, dilatările și cum simți în/prin ele.. apăi itaLicele celea, cum nu. da, ce e cuprins între virgulele celea poate lipsi, sau nu, din enumerare, d-aia nu m-am decis să șterg virgula. doruleț, pesemne mai spre copilărie, fiindcă așa a venit ea, instantaneu, peste. nu neapărat voit, ci întâmplarea a făcut să. chiar dacă la limita între, la o intersecție unde se poate aluneca de tot și Dumnezeu știe unde ai ajunge dacă nu te oprești al timp. mulțumesc frumos, ela | |