| = nicolae popa | Andrei Trocea [01.Jul.08 19:28] |
| poemul mi se pare deosebit. folosirea unor cuvinte mai batrane, ca sa creezi o atmosfera liturgica, de facere a lumii. apoi intoarceri de fraze, dialoguri suspendate, intre cine si cine. "de la înscăunarea colivei pe deal, în timp ce măreața colivă pîlpîia din lumînări ca un soare-n amiaz." dar si tristete. iar acel "amagelnico" suna frumos. un singur cuvant mi s-a parut nepotrivit: "fluorescenta". e prea nou pentru parfumul de pridvor vechi al textului. citit placut cu prietenie, andrei t | |
| = Minus fluorescență | Nicolae Popa [01.Jul.08 19:51] |
| Andrei, Observația ta am luat-o ca fiind una venită din partea unui ochi extrem de atent. De bună seamă, în acest poem am făcut uz de limbajul dăruiților cu har cronicari moldoveni! Așadar, schimbat versul: "fluorescența morții urma să bîntuie trei zile prin casă..." în "văruitul pînă la cărămidă al morții urma să mai dureze încă trei zile prin casă." Cel puțin deocamdată, această schimbare sper să fie cea mai potrivita! Mulțam pentru trecere! | |
| = da | Andrei Trocea [01.Jul.08 20:01] |
| parerea mea asa suna mult mai a hrisov moldovenesc si urmeaza cursul poemului, fara suisuri si coborasuri. andrei t | |
| = Vis și realitate | Ion Cuzuioc [01.Jul.08 20:35] |
| Nicolae,ești romantic și metaforic.Sunt convins că și H.C.Andersen ți-ar strânge mâina.Îmbini de minune arhaizmul cu neologizmul.Sfârșit reușit.Bravo romanticule!Mă bucur și urmează-ți calea. | |
| = Lui Ion Cuzuioc | Nicolae Popa [01.Jul.08 21:37] |
| Într-o lumină prea măreață Îți zici că-i prea de tot Ca ața să nu fie ață, Ci doar un simplu nod! Cu mulțumiri și respectabile aprecieri pentru insistența și sincera dorință de a trece pe-aici! | |
| + scriere cu degetul pe brumă | Vasile Mihalache [02.Jul.08 13:51] |
| Poematic structural și substanțial discursul este saturat de aromele tortului funerar circular, dreptunghiular, elipsoidal după fapte și întâmplări memorate pentru oamenii -semințe_de_grâu pe care numai moartea îi adună inexorabil împreună, pe toți cei născuți din femeie. De aici încolo se despică versuri de aleasă frumusețe "bulboana, tot sorbindu-ți privirea, te trăgea de fular în adânc", "văruitul până la cărămidă al morții" și în fine cel deja pus între ghilimele "Culoarea neagră n-ar fi atât de neagră de n-ar încuraja-o moartea!". Arhaic este ritul. Exprimarea dă formă artistică unui sentiment de vin cu anafură al credinței împărtășite. Neliniștea autorului din finalul poemului o dovedește. Ninsoarea este asemeni unui cearceaf mortuar bacovian. | |