| = "oasele care încep să doară mult după ce s-au frânt." | alina livia lazăr [25.Jun.08 16:42] |
| cel mai mult îmi place că în acest subsol se tace:) așa și meriți. cel mai mult mă încântă că nu lipsește dintre voci marlene dietrich chiar ascultam săptămâna trecută o melodie de-a ei sau ceva și fără să vreau am citit textul având melodia în cap pentru că citesc de mult pot să zic că această "aerare" la nivel de expresie mi se pare de bun augur, mai ales că păstrează concentrarea la nivelul acela subtil unde știu că se întâmplă toate în scrierea ta mai știu și că e un exercițiu și eu am scris aici ca să îți spun că deși e cam lin și detașat, așa, e un exercițiu în care metafizica aia a ta, cel puțin așa o numesc io, se INSINUEAZÃ cui vrea, cui nu vrea, i se ascunde. și asta îmi place. | |
| = . | nica mădălina [25.Jun.08 22:55] |
| chestia asta cu accentuarea fie prin cliseu, fie prin balba (ma refer la vocea care ingheata, respectiv frumoasa si aproape), da fragilitate si o ureche in plus. sunt curioasa de cum vor fi finalurile pe viitor, imi pare ca in ele sta toata miza tehnica a textelor ultime. | |
| + cireși negri și vocile | Ela Victoria Luca [25.Jun.08 23:17] |
| plăcută ceastă scriere. în toate semnificațiile ei. aș regândi sintagma ”din toate… numai unu/una”, ca exprimare/formulare a ideii, care de altfel e bună. aș regândi și proximitatea/alăturarea: frumoasă, prea frumoasa - aproape, mai aproape; distanțate, ar fi mai percutante, mai rezonante, dar poate nu asta a fost ideea autorului. cred că meritau evitate relativizările "dar/deși/poate/sau" - prea prezente, sau așa îmi par mie; am citit de multe ori textul și același imapact l-au avut. apreciez și subtila trecere din fragmentul doi, dintre pierdere (lanul de cireși negri, f. bună imaginea creată), incantație, amintire, absență, scriere, legătura cu vocea sau alte voci, legătura cu sunetele care seceră etc. dar am rețineri pt ”o voce care mă îngheață” e prea uzitat, în vorbirea curentă a multor oameni; poate formulată altfel, valorificată senzația aceea de fiori reci, frisoane, at când auzi un (anume) sunet. impact bun are paralela cu cărțile și răceala lor, moartea din scriitură, absența discursului viu. sau a viului. ambiguizezi ”până când un pescaruș trece aproape și sperie ceva”; dar bun finalul prin trăirea acelei "internal power", prin reținerea suflului/verificarea rezistenței/sinceritatea, alăturate neașteptat/imprevizibil de ”zidul berlinului”. și ar mai fi multe de scris despre acest text. repet, am citit de multe ori. de fiecare dată am apreciat, fără oscilații, fără alte rețineri. bun. ca mai toate din seria "marta". ela | |
| = marlene dietrich și zidul berlinului | dan mihuț [04.Jul.08 23:08] |
| li, e bine și când se tace pentru că așa meriți, bine ai spus. am înregistrat părerea ta. da, e un experiment mai stabil și cam sentimentaloid... mi s-a spus. dar e bine dacă tu nu-mi dai la oase. mădălina, da, reminiscențe dintr-un fel de limbaj familiar. n-am cum să trec peste faptul că-s scrise pentru marta. finalurile... dar mai bine vedem. ela, cred că depinde adesea ce punem în textul ăla și pentru cine punem. o privire atentă din afara cadrului e bună, eficientă, dar nu tot timpul funcțională. la fel îmi vine și mie să procedez. probabil că, dacă voi citi textul ăsta de 10 ori, de 10 ori voi avea tentația să schimb ceva. îți înțeleg obiecțiile, am mai și schimbat ce mi s-a părut flagrant, dar cred că marta va fi înțelegătoare. la fel și voi. mulțumesc pentru treceri! | |