Comentariile membrilor:

= Interesant eseul despre pustnicie.
Anton Vasile
[11.Jun.08 14:40]
Despre ispită! Unde credeți că este adevărata încercare a credinței? Unde credeți că e adevărata rezistență față de ispită. Mullți ar crede că adevăratul test se dă în fața ispitei pe care o poți atinge. Și totuși Flaubert a arătat că adevăratul test în fața ispitelor e în absența lor, e în pustiu. Chinul foamei este cu atât mai mare cu cât posibilitățile de a-ți astâmpăra foamea sunt mai reduse.În fața ispitei, chiar dacă îți este foame psihicul refulează dorința pentru mai tîrziu, acolo în pustiu nu mai există speranță să-ți astâmperi foamea. De accea Sfântul Anton e bântuit de coșmaruri, încât el chiar le crede reale și ele devin chiar reale pentru psihicul lui înfometat și însetat,supraplin de dorințe refulate. Atât de reale devin ispitele, încât Sfîntul Anton al lui Flaubert, aproape că nu mai poate distinge realul de imaginar.
Postul este, într-adevăr, un timp al pustniciei, dar în condițiile abundenței alimentare de astăzi postul a devenit un surogat al pustnicie, un procedeu de dezintoxicare a organsimului. Adevărata pustnicie a postului e în timpul fometei, e în abesnța femeii. Dar oare chiar trebuie să renunțăm la plăcerile trupești în post. Biserica pledează pentru renunțare. Totuși biologic omul și mai ales bărbatul astfel făcut. Dacă , vorba poetului, păsărilor le vine de vreo două ori pe an, omul și mai cu seamă bărbatul tânăr are această nevoie zilnică de sex. Dacă așa am fost constituiți de creator, se poate oare biserica opune? Ar însemna că se opune creației. Nu mă pot face pustnic adevărat nici măcar în timpul postului. Parțial,da. Și nu știu cine-i cu adevărat capabil de oa adevărată pustnicie. Un om rațional, nu. Nici chiar cei chemați de harul religiei.
De aceea Tagore refuză categoric să se facă pustnic, de aceea el știe că nu poate rezista pustniciei, decît satisfăcându-și cel puțin în parte dorințele și necesitățile: să fie însoțit de o prietenă și să aibă un adăpost. Parcă l-ar fi studiat pe Epicur.
E dovedit de altfel de micii socratici, care au dus morala lui Socrate la extrem, că extremismele morale de orice fel, fie cele care pledează la renunțarea definitvă la plăceri cum e școala cinică, fie cea hedonică care pledează pentru trăirea la maxim a plăcerilor comportă riscuri majore; prima duce la duce la pustnicie absolută și comportă riscul nebuniei, cealaltă duce la dezgust de viață și sfârșește în pesimism și sinucidere. Cea mai realistă pentru om rămâne calea de mijloc,cea a rațiunii din care s-a inspirat Epicur și care propune cea mai bună morală, cea a trăirii cu moderație a plăcerilor trupești, a renunțării în mod treptat la aceste pe măsura înaintării în vîrstă și înlocuirii acestor plăceri trupești trecătoare, kinematice(senzoriale cu cele katastematice, spirituale ce pot fi prelungite la nesfîrșit(nu prin cultura televizorului, care tembelizează), ci prin cultivarea minții cu spirit, cu cunoaștere și înțelepciune.
Morala lui Epicur corespunde și răspunde cel mai bine naturii umane. Ea are și momente de pustnicie, nu neapărat numai la bătrînețe, ci și la tinerețe, dar și posibilitatea de a trăi plăcerile pentru a te elibera de coșamrurii și obsesii care pervertesc psihicul și sufletul. Și mai cu seamă îndeamnă la plăcerile spirituale.
Din nefericire aceasta e marea problemă a bătrâneții. ,,Ce facem cu timpul?'' se întreba Mircea Eliade într-o nuvelă, referindu-se la bătrînii ieșiți la pensie. Cei mai mulți îl omoară în crâșme sordide. Ar trebui ca bătrânețea să fie un timp al pustniciei, dar se dovedește a fi un timp al silniciei.

= Dialog
Monica Patriche
[15.Jun.08 19:13]
Interesante si comentariul, si aprecierile despre post. Subsriu la ele, sunt intru totul de acord. Care este titlul nuvelei lui Mircea Eliade la care faceti referire? Daca tot vorbim despre varste, care ar fi reperele pentru tanar?
Multumesc pentru dialog...

Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !

= Interesant eseul despre pustnicie.	Anton Vasile [11.Jun.08 14:40]
Despre ispită! Unde credeți că este adevărata încercare a credinței? Unde credeți că e adevărata rezistență față de ispită. Mullți ar crede că adevăratul test se dă în fața ispitei pe care o poți atinge. Și totuși Flaubert a arătat că adevăratul test în fața ispitelor e în absența lor, e în pustiu. Chinul foamei este cu atât mai mare cu cât posibilitățile de a-ți astâmpăra foamea sunt mai reduse.În fața ispitei, chiar dacă îți este foame psihicul refulează dorința pentru mai tîrziu, acolo în pustiu nu mai există speranță să-ți astâmperi foamea. De accea Sfântul Anton e bântuit de coșmaruri, încât el chiar le crede reale și ele devin chiar reale pentru psihicul lui înfometat și însetat,supraplin de dorințe refulate. Atât de reale devin ispitele, încât Sfîntul Anton al lui Flaubert, aproape că nu mai poate distinge realul de imaginar. Postul este, într-adevăr, un timp al pustniciei, dar în condițiile abundenței alimentare de astăzi postul a devenit un surogat al pustnicie, un procedeu de dezintoxicare a organsimului. Adevărata pustnicie a postului e în timpul fometei, e în abesnța femeii. Dar oare chiar trebuie să renunțăm la plăcerile trupești în post. Biserica pledează pentru renunțare. Totuși biologic omul și mai ales bărbatul astfel făcut. Dacă , vorba poetului, păsărilor le vine de vreo două ori pe an, omul și mai cu seamă bărbatul tânăr are această nevoie zilnică de sex. Dacă așa am fost constituiți de creator, se poate oare biserica opune? Ar însemna că se opune creației. Nu mă pot face pustnic adevărat nici măcar în timpul postului. Parțial,da. Și nu știu cine-i cu adevărat capabil de oa adevărată pustnicie. Un om rațional, nu. Nici chiar cei chemați de harul religiei. De aceea Tagore refuză categoric să se facă pustnic, de aceea el știe că nu poate rezista pustniciei, decît satisfăcându-și cel puțin în parte dorințele și necesitățile: să fie însoțit de o prietenă și să aibă un adăpost. Parcă l-ar fi studiat pe Epicur. E dovedit de altfel de micii socratici, care au dus morala lui Socrate la extrem, că extremismele morale de orice fel, fie cele care pledează la renunțarea definitvă la plăceri cum e școala cinică, fie cea hedonică care pledează pentru trăirea la maxim a plăcerilor comportă riscuri majore; prima duce la duce la pustnicie absolută și comportă riscul nebuniei, cealaltă duce la dezgust de viață și sfârșește în pesimism și sinucidere. Cea mai realistă pentru om rămâne calea de mijloc,cea a rațiunii din care s-a inspirat Epicur și care propune cea mai bună morală, cea a trăirii cu moderație a plăcerilor trupești, a renunțării în mod treptat la aceste pe măsura înaintării în vîrstă și înlocuirii acestor plăceri trupești trecătoare, kinematice(senzoriale cu cele katastematice, spirituale ce pot fi prelungite la nesfîrșit(nu prin cultura televizorului, care tembelizează), ci prin cultivarea minții cu spirit, cu cunoaștere și înțelepciune. Morala lui Epicur corespunde și răspunde cel mai bine naturii umane. Ea are și momente de pustnicie, nu neapărat numai la bătrînețe, ci și la tinerețe, dar și posibilitatea de a trăi plăcerile pentru a te elibera de coșamrurii și obsesii care pervertesc psihicul și sufletul. Și mai cu seamă îndeamnă la plăcerile spirituale. Din nefericire aceasta e marea problemă a bătrâneții. ,,Ce facem cu timpul?'' se întreba Mircea Eliade într-o nuvelă, referindu-se la bătrînii ieșiți la pensie. Cei mai mulți îl omoară în crâșme sordide. Ar trebui ca bătrânețea să fie un timp al pustniciei, dar se dovedește a fi un timp al silniciei.

= Dialog	Monica Patriche [15.Jun.08 19:13]
Interesante si comentariul, si aprecierile despre post. Subsriu la ele, sunt intru totul de acord. Care este titlul nuvelei lui Mircea Eliade la care faceti referire? Daca tot vorbim despre varste, care ar fi reperele pentru tanar? Multumesc pentru dialog...