| = "toate astea nu pot fi spuse atât de ușor" | George Pașa [05.Jun.08 11:51] |
| Despre dragoste, credință și lumină. Și "nu e nimic rău când ziua se ridică din tăcere". Pentru că din tăcere se ridică aburul ușor al sufletului, ca o fantasmă peste seceta lucrurilor. Și nu mai e nicio teamă de risipire în celălalt. Nu știu cât de important e unghiul, fără celelalte două. Gemene. | |
| = Cotidianul ca decor formal | Ioan Jorz [05.Jun.08 13:20] |
| Ela Victoria, nu pot să nu remarc atât de prezentele elemente de cotidian, ca o notă distinctivă a poeticii tale. Cotidianul este doar un decor formal, pe care poți să-l observi sau nu, pentru că poemul are nevoie de un cadru în care să se miște, să respire între două versuri, între două tăceri, astfel "camerele striate ale tăcerii devin suflete spațioase". Decorul este unul friabil, se erodează, se destramă în imaterialul ființei și al cuvântului, al verbului care mișcă, "precipită praful", într-o cinetică a abstractizării semnului și simbolurilor. "Corpul din abur" ca un contur ontologic, în care se adună poemul, înainte de a se risipi în celălalt... Mi-a plăcut. Cu amiciție, | |
| = inima | Andrei Trocea [05.Jun.08 13:59] |
| in evul mediu, ca si acum, corpul era cald. iar oamenii credeau ca, in mod normal, caldura nu venea de la splina sau ficat, plamani sau mai stiu eu ce altceva, ci de la inima si pasiunile, telurice sau celeste, existente in ea. au scris poate mii de oameni despre inima, insa, in momentul in care un text te lasa sa te apropii de iubirea altora, sa le patrunzi in intimitate, sa le mesteci dragostea sau sa te joci cu ea, desi nu iti apartine, atunci inseamna ca este o constructie proaspata si aduce ceva nou. cu prietenie, andrei | |
| = fara cuvinte multe | Cojocaru Ramona [06.Jun.08 01:14] |
| Imi place mult concluzia poemului. "nu mă mai tem să îți vorbesc să mă risipesc în tine" | |
| = volatil si deosebit | Pacurar Ana Eugenia [06.Jun.08 09:56] |
| un corp din abur... mâinile mele vorbesc despre tine despre o sete care precipită praful ...frumose combinatii, ceva volatil, cand viata te incarca cu acel dezgust de nimicuri deviante care dor, iesirea din tine insati e deosebita si pierdearea in celalat ca punct de sprijin "nu mă mai tem să îți vorbesc să mă risipesc în tine" | |
| = starea materiei | Rugescu Ioana Adina [06.Jun.08 19:44] |
| Am admirat intotdeauna abilitatea poetica de a jongla cu toate starile materiei. Talentul de a trece prin atatea trairi pe cel ce citeste... | |
| = Zbatere | Preoteasa Marinela [07.Jun.08 15:33] |
| Un discurs poetic frumos, o lume a viselor, trărilor, împlinirilor și neîmplinirilor autoarei, discursul este condus de spiritul poetei spre malurile unei mări în zbatere între putință și neputință, între ființa sensibia și neființa trecută în universal, parcă un diabetic în agonia sa se agață de poezie ca de un colac de salvare, nu oricum - el are conștiința poetului de scrierea sa.Un final superb, parcă sunt geloasă pe un asemenea vers "nu mă mai tem să îți vorbesc să mă risipesc în tine". | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [11.Jun.08 14:01] |
| pașa, despre cele trei, da, și despre deschiderea întru ele, indiferent de omenescul trai. ioan, obiectele ce populează cotidianul nu sunt decât simple elemente de suport pentru cele interioare. există un decor necesar, un cadru, o lume care se golește, se umple șamd, continuu. andrei, despre inimă se va scrie mereu. indiferent pe ce registru, în ce context, în ce atmosferă, cât de original, în ce curent etc. etc. ramona, e bine să poți avea o lume a celuilalt în care să "te risipești" regăsindu-te, fără nicio urmă de teamă. ana, ascultă mâinile oamenilor, îți vorbi uneori mai mult decât cuvintele din cuvinte. adina, materiile au atâta enigmatic în ele, precum spiritul ce le însuflețește, de aceea nu le pot ignora, chiar dacă o vreme m-a tentat. marinela, zbaterea e un viu firesc, pulsul care face ca orice lume să existe, să-și (re)capete fiindul, până la ultima treaptă. mulțumesc frumos vouă, ela | |
| = salvare | elena caraiani [12.Jun.08 22:21] |
| salvarea in iubire vine de la celalalt..."tu intră tu poți intra să aduni praful să îmi dai o cană cu apă "...mi-a placut | |
| = robert, elena | Ela Victoria Luca [12.Jun.08 22:54] |
| robert, aici nu din diferite părți ale eului se vorbește, ci de dincolo de el. se vorbește "de la sine", de aceea nicio temere. măcar pentru câteva secunde, cât treci ca un nor de abur prin celălalt, deplin. elena, salvarea vine întotdeauna, în iubire sau în afara ei, din tine. celălalt este doar cel care te întoarce spre tine, spre a te aduce înapoi lui. și așa mai departe. flux-reflux. dar de noi înșine nu ne poate nimeni salva. mulțumesc, ela | |
| = un cineva despre lucruri oarecare? | Iakab Cornelia Claudia [18.Jun.08 05:45] |
| cu tristete despre ceea ce este, un strigat care nu aduce nimic evident, dar latenta frica se risipeste in frica altuia. ce mai ramane? aparent doar praf, vazut precum fantomele, ramasitele arderilor din care rezulta viata, exprimarea ei. | |
| = Claudia | Ela Victoria Luca [20.Jun.08 14:28] |
| târziu găsesc cuvintele tale, mă iartă. și fiindcă lucrurile oarecare se ard cel mai greu, viața nu trebuie risipită. mulțumesc, ela | |