| = ... | ștefan ciobanu [18.Apr.08 11:42] |
| am citit un text placut, putin abuziv prin parantezele acelea, dar e bine ca doar ai zis ca te obsedeaza. oricum, creezi doua texte, deloc paralele, ci care se intersecteaza frumos. | |
| = cred | bogza gheorghe [18.Apr.08 21:38] |
| ne lipsesc premiile din scoala generala, chiar daca nu le-am luat niciodata, dar macar le asteptam cumva; ne lipsesste vacanta mare de dupa anul scolar; ne lipseste savarina si sucul de dupa plimbarea in parc cu tata si mama; ne lipseste bucuria de a redeveni copii, de a ne pisici atunci cind vrem; ne lipseste faptul ca nu stim inca se ne premiem sufletul din noi si nu trupul; uitam ca mai mereu suntem copii in trupuri de adulti asta e diferenta dintre viata si neviata; sa nu uitam si sa ne umplem lipsurile cred multumesc pentru depresurizarea sufleteasca pe care ne-ai oferito; din cind in cind e bine sa dam drumul la supapa de siguranta; altfel riscam sa inebunim sau sa devenim nimic. | |
| = re | Alena Haiduc [19.Apr.08 01:29] |
| alexander, ai surprins foarte bine ideea, am vrut sa enervez un pic cu parantezele acelea (probabil ca am si exagerat, dar mai putin decit eram tentata initial!); multumesc pentru comentariul incurajator bogza gheorghe, scrisul este prin natura lui un fel de supapa, doar ca uneori efectul e invers, nu crezi? - paradoxal dar nu neaparat pagubos: se incarca bateriile pentru o noua idee.. mi-a placut ce ai scris despre premii si tot mesajul, e inspirant pentru mine, multumesc | |
| = Între paranteze și în afara lor... | Emil Dogaru [05.Nov.08 19:41] |
| Alena, E, cred, al doilea text pe care ți-l citesc (adică nu ți-l citesc eu ție, mai degrabă mi-l citesc eu mie) și nici nu știu dacă nu cumva n-ar fi trebuit să folosesc participiul trecut, (vorbim de participiul meu la lectură, sau, cum o să ma corecteze unii - participarea, cât despre trecut, asta-i altă poveste, aici nu mai e nimic de corectat, dar fiind tot al meu, mi-l asum în întregime cu sentimentul reconfortant că n-am nimic de ascuns și evident nici încotro) Reiau, ca să nu pierd ideea cu textul al doilea, sau citit a doua oară, nu mai știu exact(oare cum s-or fi petrecut lucrurile în realitate?!) ce contează, oricum am spune: al doilea, a doua, ca să nu fim în dezacord cu genul (sunt sătul de dezacorduri: cu șeful - care nici n-am, cu nevasta - asta am, dar preferam șef, nici cu secretara - aici o eventuală întrebare asupra motivului aș interpreta-o ca pe o încălcare a dreptului la intimitate,ș.a., etc - adică alte idei nu mai am momentan) numeralul, că de el vorbeam tot numeral!(și nu cad în păcatul de a spune ca alții "numerar", să fim sobri, decât așa mai bine lipsă - lipsă de numeral,desigur, iar nu de numerar, c-atunci lucrurile s-ar complica necesitând un card alimentat la vreme) un numeral ziceam (și nu numerar, cum e al tău, de pildă, n-o să-mi spui acuma că Alena nu-i un nume rar, chiar dacă l-ai scris cu majusculă) dar care, el, numeralul, nu este deloc limpede la ce se referă. Dacă un numeral nu-i în stare să exprime cu precizie un fenomen, o întâmplare, o îndoială, pe scurt, un segment de viață merită el oare atenția noastră? (eu zic că da, mai ales că-n cazul de față e vorba de doi, aparent o cifră dar în fond tot un numeral, de bază chiar, știu și din ce se compune, se compune din Eu, Tu și lasă pe dinafară pe ceilalți, destul de îmbufnați că nu participă fiindcă noi nici nu i-am invitat, și nu numai că-i lasă pe dinafară, dar îi și amplasează într-o oală fără a-i diferenția, și să fie clar pentru toată lumea, nici noi, adică Eu și Tu nu ne băgăm nasul, sau nasurile, în oala voastră, nici voi să nu vă luați de viața noastră, că vă ia mama-dracului, ați înțeles?!) Și-acum dac-am rămas numai noi doi e timpul să clarificăm relația noastră. (mie așa-mi place, să-mi cufund spiritul în incertitudini și să-l scot de-acolo îmbibat de certitudini - sintetic fenomenul a fost remarcat și de înțelepciunea populară ce i-a găsit o formulare mult mai sugestivă și mai plastică, zice așa: "M-am dus bou și m-am întors vacă", mă rog, spiritul meu cică nu vede similitudinea, poate că are dreptate, mai nou, cu progresele astea ale științei aria interpretării s-a extins creând confuzia că, în loc de o profundă dilemă filozofică, ar putea fi vorba de o banală operație de schimbare de sex. Așadar să punem diacriticul pe i: Cum e corect: ți-am citit textul, sau mi-am citit textul? Eu zic că amândouă: ți-am citit în sensul că e al tău (și ce-i al tău, e-al tău!) și mi-am citit în sensul că mi-am citit mie. (și te asigur că textul rămâne și după asta tot al tău, fi liniștită!) Cred c-ar fi fost mai simplu să fi spus de la bun început așa: am citit textul tău... Nu mă mai luam cu vorba, gata-gata să uit ce voiam de fapt să-ți spun: Mi-a plăcut... | |
| = cu tot cu paranteze | Alena Haiduc [26.Nov.08 05:44] |
| Emil, ma bucur ca ti-a placut, sper sa (-ti) revii motivat cel putin ca in comentariul pe care mi l-ai lasat pt care iti multumesc mult | |