| = Cu emoție | Ioan Jorz [03.Apr.08 20:57] |
| Am ascultat și eu poemul simfonic "Orawa", pentru o înțelegere mai profundă a poeziei. Am simțit și eu acel crescendo susținut al orchestrei de coarde, wagnerian, într-o repetiție obsesivă a temei, cutremurător. O interpretare astenică, feminină. Așa este și poemul. Plin de nerv și tumult, ca un strigăt spre maluri. Ca un strigăt spre ceilalți, spre neliniștea lor metafizică. | |
| = Ioan Jorz | Adina Ungur [02.May.08 01:42] |
| Ioan Jorz iată că din 203 de vizionări câte sunt până acum, a existat totuși cineva care să fi rezonat cu aceste cuvinte dar și cu "poemul simfonic Orawa", cum frumos spui, respectiv cu mine. A existat cineva care să aibă un pic de sensibilitate pentru ceea ce înseamnă această, după părerea mea, superbă creație de sunete. Pentru că această bucată muzicală are atât de multe capricii, pare formată din disonanțe sau momente extrem de variate și în fond ea este unitară de la un capăt la altul, exact cum este și felul meu de a scrie sau a fi. Este matematica ritmurilor asimetrice descresătoare la început și crescătoare în simetrie, ulterior, în doar cinci viori, iar eu detest simetria sau o aprob, ca o alternativă a asimetricului și în fond a unitarului, iar asta este în mine dintotdeauna. Apoi are leitmotivul ei bine definit și clipa în care ai crede că s-a făcut liniște, vine cea mai tulburătoare furtună, întocmai ca printre obiceiurile mele. Are partea de solo a violoncelului, unde pare că el plânge un pic fals, dar linia melodică este întărită de orchestră și ceea ce face acest instrument este doar să dea tonul. Are un final care întărește ideea melodică a violoncelului, care vine peste ritmurile melodice de leitmotiv ale viorilor care deschid momentul muzical. Are forță, are revoltă, are atașament, constanță și nerv, așa încât, cuvintele pe care le-aș rosti uneori parcă ies pe corzile acestei minisimfonii pe care nu pot face altceva decât să o ascult de multe și multe ori, are tristețe și dramatism, așa cum e și viața, atunci când te lovește, repetat. Orawa este un oraș și simțim la un moment dat rumoarea și forfota orașului între sunete, dar dacă acele locuri l-a inspirat pe Wojciek să scrie acest poem muzical, atunci eu când voi trece prin Slovacia și iată că am trecut, însă nu știam atunci melodia, voi dori să ajung în acest oraș, ca să văd dacă aduce a atmosfera melodică a compoziției sau autorul a iubit orașul enorm de mult și l-a prezentat așa. Și sper ca și orașul să-l fi iubit pe Wojciek, măcar la fel de mult, cum a iubit și transcris el emoția numită "Orawa". Cu alte cuvinte, mulțumesc că te-ai oprit asupra textului și mă bucur că ai avut interesul să asculți melodia și mai ales să spui ceea ce ai simțit când ai ascultat-o. Ești singurul! Multumesc. | |
| = adina | adelina manea [13.May.08 01:19] |
| adina, poemul numarul unu', cu aerul lui de joc de copil, mi-a placut foarte mult. | |