| = . | Marinescu Victor [05.Mar.08 15:00] |
| parerea mea este ca subtitlul se leaga strans de ultimele doua versuri. si cate semne de intrebare se pot intampla in ceea ce urmeaza. eu spun ca betia firii apuca un alt dumnezeu de picioare. clonam peste tot ce se poate, de ce nu si un dumnezeu. al meu al tau, al lor. parca valsam printre randuri de oameni ca pietrele fara sa intelegem nici macar putinul care ne-a fost dat, dar avem cuvinte si le folosim dupa putinta. nu pot sa nu asociez toate gandurile care imi vin acum, cu "ghidul autostopistului intergalactic". de aici si intrebarea: si daca traim intr-o vaca? sper ca nu am batut campii! sa ma ierti daca am facut-o, dar gasesc multa neliniste aici la tine. | |
| = *******(tandretea) | Ligia Pârvulescu [05.Mar.08 15:16] |
| Am citit de multe ori si am interiorizat. M-am oprit mult la cuvintele "tandretea macelarului". Ma regasesc mult in ceea ce ai scris, si sper ca peste ceva timp, cand voi reciti, sa nu ma mai regasesc...(din pacate, uneori cad pe ganduri fara sa ma lovesc, si lovesc pe altii...) Multumesc pentru cuvintele de aici si pentru literatura de calitate. | |
| + nietzsche si darwin | Leonard Ancuta [05.Mar.08 15:40] |
| ce nu ma omoara ma face mai puternic, spunea nietzsche. si asa vezi si tu lucrurile aici, intr-un sens mai mult sau mai putin darwin-ian. asta fiindca o comparatie cu animalele nu face decat sa lase simturile sa zburde ca o turma, si sentimentele sunt si ele, mai bune, mai rele. se vad tipologii, personalitati, temperamente, razbat usor din versuri - tandra cruzime a macelarului, de ex. iti asumi suferinta, stii ca fara ea nu se poate, e o autodepasire. si cu toate astea te gandesti ca undeva exista o lege, care in universalitatea ei, si in bunavointa ei de a tine lucrurile legate impreuna, ea este impotriva ta, aproape ca iti vine sa o musti de jugulara. imi place aceasta incursiune a ta la radacina pornirilor si acord o steluta. | |
| = despre eșec... | ioana matei [05.Mar.08 16:22] |
| eu cred că orice tentativă de a explica suferința și distrugerea pleacă mereu dintr-un *punct mort*...*cel care explică* si-si raportează explicatiile la propria putere de intelegere (dintr-un centru fals al fiintării)...iar Dumnezeu întotdeauna înțelege (chiar cu nesfarsita tandrete)...am citit un poem impresionant, marcat si inductor de betie a distrugerii... | |
| + paradoxul | Ion Diviza [05.Mar.08 17:08] |
| Îmi place paradoxul, în general. Consider că e motorul existenței universale. Cu siguranță, orice/aproape orice creator e pătruns de acest adevăr. Un autor profund, cum este Ela Victoria Luca, - cu cea mai mare siguranță. Poemul de mai sus e deosebit, "linge pe margine precum plaga", paradoxul. Inexplicabilul, eternul - chiar atunci când vorbește despre moarte. Strofa a doua e magistrală. Ultimile două versuri sunt de o beție a lucidității comparabilă cu întunecarea de rațiune ivanokaramaziană: stă în puterea ta Dumnezeule să înțelegi această beție a distrugerii? Cu prețuire, | |
| = erata | Ion Diviza [05.Mar.08 17:17] |
| Karamazoviană | |
| = Ela, am cunoscut suferința, de câteva ori | marius nițov [05.Mar.08 19:20] |
| Ela, prin suferință nu ne separăm de Dumnezeu, mergem împreună cu el, pe mine m-au încreștinat cuvintele: "iartă-i Doamne, că nu știu ce fac!" Nu știu cum, cu cât am iertat mai mult, am simțit altfel dragostea. Dragostea este singurul lucru care ne rămâne din toată zbaterea asta pentru căutarea rostului prin lume! Versurile tale sunt până la urmă un dialog cu Cel ce intră sub crucea noastră. | |
| = părere | Ecaterina Bargan [05.Mar.08 19:52] |
| autoarea aduce în paralel cuvintele vivante cu foamea fiarelor, dorința necugetată de a distruge. devastare în lanț fără a căuta vreun echilibru la mijloc, care să justifice pornirea. foarte concentrat și sugestiv limbajul, ordinea ideilor și distanța față de un real tranzitoriu dintr-o verigă în alta. mereu circumstanțele duc o luptă, aici ridicată la rang de suprviețuire. ela exteriorizează cert estetica paradoxismului lăsînd adevărul relevat să își așeze singur căile labirinturilor, cercînd totodată a-l accepta cu distrugerile-i cu tot. moment în care apare oboseala, suprasaturarea, lipsa forței or energiei de a mai primi cruzimea. întrebarea din final, adresată divinității, despică sensurile înspre firul reflexiv, îndeamnă la cugetare. printre rînduri este pronunțată sensibilitatea artistică, precum și o anume luciditate de a percepe realitatea. | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [12.Mar.08 11:39] |
| Victor, uneori mă întreb cum de există asemenea violențe în oameni, cum de le place distrugerea și cum de se îmbată cu ele până la pierderea de sine. Și tot soiul de asemenea întrebări mă trec. Cu sau fără cuvinte. Ligia, interiorizarea este un prim pas, discernământul, filtrarea, decantarea, iluminarea, înțelepțirea sunt încă alții. Și mai sunt. Leonard, turma aceasta de impulsuri(porniri/instincte, când se trezește și se dezlănțuie, e greu de stăpânit, și mulți sunt cei ce sunt stăpâniți de ea, din păcate. Și pentru ei, și pentru cei aproape lor. Nu-i ușoară incursiunea asta, poate doar pe calea poeziei. Ioana, câtă vreme suntem doar niște efemeride, nu putem înțelege decât în aceste limite umane. Atât ne-a fost dat. Ion, apăi și mie îmi plac paradoxurile, mai ales că ele ne definesc viața, Și ne facem să rămânem lucizi, să conștientizăm treptat ce lume trăim. Marius, știi cum e cu suferința asta? Apăi ea oricum există, dar ce sens are să ne și bălăcim în ea? Sunt și atâtea soluții de ieșire, totul este să nu te complaci, să nu fii perdant, că de victimizat poate oricine. Ecaterina, fiarele din noi sunt mai crude decât cele din afara noastră. Distrugerea și violența conștientă, premeditată, gândită este mai periculoasă decât orice fiară sălbatică. Întrebarea din final cred că va rămâne încă mult timp, cel puțin cât va dura violența umană. Mulțumesc frumos tuturor, Ela | |