| = Poezia ta are o putere ... | marius nițov [04.Jan.08 15:34] |
| Tăcerea e o scriere, altfel nu am mai fi niște versuri în trecere prin iarna asta autentică, noul într-adevăr ne dă pofta de a fi mai departe liberi, cu frica pașilor n-am prea înțeles... dar aici "fiecare colț așteaptă ocolișul tălpilor goale pe marginea imposibilului spre cealaltă jumătate a începutului"... scrie Dumnezeu cu mâna ta! Poezia ta are o putere de pătrundere deosebită. | |
| = + | George Pașa [04.Jan.08 20:11] |
| Există, totuși, prietenii definitive, chiar dacă sunt flori atât de rare. Dar e o convingere personală a ta, pe care o respect. Da, tăcerea este și ea o scriere, de fapt fermentul necesar pentru textul vieții. Strofa adoua conține, în opinia mea, esența, mizând pe dimeensiuni multiple. Încerc o analiză personală: cu fiecare pas, chiar dacă aparent neînsemnat, pe care îl facem pe calea iubirii-cunoaștere, învingem teama de dificultăți; recompunem întregul, ocolișul cu tălpile goale presupunând și unghiuri multiple de întâlnire cu inefabilul. În strofa a treia există o percepție personală a trecerii. Chiar dacă întâmplările sunt mereu altele, iar "între ieri și azi fuge mereu o altă zi coNtingentă", limitarea e raportată, aș spune, la punctul de convergență cu realul. Ultima strofă iese din planul abstract, readucându-ne în fulgurația prezentului trăirii. | |
| = :) | Carmen-Manuela Macelaru [04.Jan.08 19:53] |
| primul vers mi-a placut in mod deosebit, tacerea este si ea o scriere, trebuie sa inventezi si alfabetul scrierii sau depinde semnele respective:talpi goale, brate,pas,nas, pumni,destule elemente pt inventie.poem destul de complicat, indeamna la recitire. mcm | |
| = Marius, Pașa, Carmen | Ecaterina Bargan [05.Jan.08 11:15] |
| Marius, pașii ziceau că dacă lași frica în urmă, nu ești scutit de a o întîlni iarăși însă am schimbat spre ceva mai optimist extremitatea finală, după cum vezi. Fiecare vede/pătrunde/percepe tăcerea în felul lui. Pașa, ai făcut comentariul înainte ca eu să aplic schimbările pe text, dar ți-a expirat termenul de logare, fapt pentru care a apărut mai tîrziu. Înainte ca să aflu părerea ta, am eliminat afirmația cu prietenia fiindcă discursul a luat o altă direcție și prea categoric părea definitivul cela. Eu, mai tîrziu, surprinsă de spiritul sincronic, de cît de aproape reușești a percepe esența, cît de profund ai privit în acea trăire a prezentului între temeri, de potențialitatea euristică în decuparea noilor spații, prezența cărora nici măcar eu nu o știiam. Plăcut surprinsă, da. Carmen, asociațiile la ideație/simbolistică/încifrare aduc libertatea fanteziei în debordarea albiilor tăcerii de la A la Z, fără demnitatea temută a posiblității de a încerca, fără riscul prelogicii. | |
| = ecaterina bargan | Teodor Dume [05.Jan.08 17:28] |
| Poemul în sine este bine conturat cu stări pornind de la tăcere,o tăcere nedefinită din care evadează enigma și riscul devine minim, apoi pătrunde îndrăzneț "lăsând frica în pasul din urmă" și se termină împlinit, "aducând speranțe în cei care zboară". Dar, dar...pentru mine poemul începe și se termină în cea mai superbă frază,"între ieri și azi fuge mereu o zi cotingentă/cu o altă întâmplare în brațe". Aici "între ieri și azi" se desfășoară acțiunea poeziei, aici e toată esența ...în două rânduri... Scuzați-mi comentariul dar cele două versuri s-au cicatrizat în suflet și mi-au căzut bine memorându-le la interval de secunde. Cu sinceritate, Teodor Dume, | |
| = Teodor | Ecaterina Bargan [05.Jan.08 17:41] |
| de mult nu te-ai mai oprit în pagina mea prietene. Am mai făcut ceva schimbări între timp aducînd partea care-ți plăcu mai spre început, știi doar, sunt în permanentă căutare. Observat-am straduința din comul tău, apreciez. mulțumiri tuturor care s-au oprit aici, fiindcă, am uitat să o spun în răspunsul percedent. da, vă mulțumesc. | |
| = ecaterina bargan, revin... | Teodor Dume [06.Jan.08 13:05] |
| cu plăcere asupra textului. Încerc să adun câte ceva din comentariul meu postat acum vreo două ore și nu știu din ce motiv n-a mai apărut. Îmi place mult mai mult noua formă a poemului, mai structurată adusă spre un întreg unit. Modificat, poemul se învârte în jurul unui punct bine definit: concentrarea, care de fapt, canalizează toată acțiunea probată în acest întreg reușit, despre care vorbeam, "lăsând frica în pasul din urmă". Și totuși, plasarea "esenței" în față,"între ieri și azi fuge mereu o zi", dă credibilitate și tărie acțiunii.Părerea mea... Cu sinceritate, Teodor Dume, | |
| = . | nica mădălina [06.Jan.08 15:09] |
| poate că tendința de supralicitare a maturității s-ar putea fundamenta pe un gen de discurs mai sprințar. asta ar accentua adâncimea mesajului. care, așa cum e livrat, pare doar să înăbușe din autenticitate. nu că autenticitatea ar fi un standard. | |
| = Teo, Mădălina | Ecaterina Bargan [06.Jan.08 15:20] |
| Teodor, mulțumesc de revenire. punctul cela de concentrare este esențial în menținerea întregului în jurul său. ca un nucleu. Mădălina, voi încerca pe viitor spințarul. merci mult de sfat și pentru că primești în tine așa simplu simțind întotdeauna autentic. place sfatul tău. | |