| = alpheu (sub nor) | Ioan-Mircea Popovici [30.Dec.07 08:53] |
| o marturisire si-un dor, intr-o picatura de ploaie, sub nor. din marturisire, tin partea intreaga: scriu tot mai rar și tot mai de departe de oameni... da, aveai dreptate, uit să trăiesc în trupul meu. aveai dreptate să mă cerți, să îmi spui răspicat să îmi port de grijă, să învăț odată și-odată că e grea viața în lumea asta putredă, că nu va fi nimeni să îmi dea apă când mi-e sete, pentru că eu nici setea nu știu să mi-o arăt. dorul de dincolo pana la prima celula curge precum un alpheu (spre izvoarele de pe tarmul opus) | |
| = Sensibilitate... | marius nițov [30.Dec.07 12:39] |
| Trăiesc mărturisirea din aceste rânduri "așa mă înspăimântam de ceața din ochi, încât nici ruga și nici dumnezeii nu mă mai țineau în picioare. de aceea, după ce nu ai mai fost, am știut cum să rămân dreaptă și esențial vie, aici, în locul de tine", simt tot ceea ce ai scris ca o prelungire a suferințelor mele. Sensibilitatea din aceste rânduri îmi conturează profilul sufletului tău ales. Multă inspirație în 2008! | |
| = ... | Ecaterina Bargan [31.Dec.07 08:23] |
| acest text vine ca o confesiune, descărcare a sufletului. "scrierea departe de oameni" mă duce cu gîndul la nuanța mai personală a întregului. cîteodată depărtarea condiționează apropierea. adunarea/strîngerea/purtarea suferințelor străine în suflet și cîteodată suprasaturarea lui cu greutăți. desprindere de sine. învățătura că singuri ne construim viața/destinul/comfortul. cumva greutatea, neobișnuința de a cere ceva, de a veni cu o rugăminte. adică realizarea cît este de important să te bazezi pe ceea ce ești. inutilitatea/zădărnicia liniștii. alimentarea cu tihnă din absența ei sau doar o trecere prin reflexii. nu consistența. iluzia prezenței. din momentul în care începi să descrii întunericul umbrei, viteza pulsului, singurătatea aparentă, vad accelerarea tempoului/ritmului, cursivitate pătrunzătoare și mult suflet, multă emoție transmisă în cuvinte. crește și se păstrează tensiunea la mijloc. acceptare. da, acceptarea vieții în acceiași măsură ca și acceptarea morții. puterea de a rezista oricăror timpuri și greutăți sau orice ar urma. oricît de grav nu ar fi. dincolo de pierderi, suferințe, absurdități ai învățat a păstra esența/verticalitatea/eul. spre final, gradație inversă timurilor. reducere pînă la acea unică primă celulă în pîntecul mamei. amintirea vie rămîne imprimată adînc în tot ce ești. | |
| = Ioan, Marius, Ecaterina | Ela Victoria Luca [31.Dec.07 12:45] |
| Ioan, cum să știi să îți arăți setea, când ai toată marea în tine? Marius, există un echilibru fin, subtil, între sensibilitate și rațiune, între simțiri și înțelepciune. Să reușim să îl păstrăm. Ecaterina, fără tihnă și fără atât de multe altele asimilate doar prin a privi lumea maternă și lumile toate, nu aș fi ajuns nimic din tot ce sunt acum. Sau mi s-ar fi oprit ceasul la 14 la 21 sau la 37 de ani.. An frumos și tihnă adâncă, Ela | |