| = sculptor orb de-a binelea | Cristi Marble [22.Dec.07 10:57] |
| :)) ce e cu tampenia asta de text ? te-a cioplit un sculptor orb, da ce ... aici suntem in pincchio ? aripile tradate dateaza de pe vremea zborului simbolist al lui Icar, deci imaginea nu iti apartine, e fumata. finalul este patetic. unde este originalitatea si adevarata poezie ? aici este flegma, nu la mine, dupa cum va exprimati. | |
| = multzumesc, prietene... | Valeriu Sofronie [22.Dec.07 13:21] |
| voi incerca sa tin seama de sfaturile tale...si asta cat mai curand....ai dreptate ...unde este poezia ? e si raspuns:la Eminescu, la Blaga...la tine, Cristian Marble....sa ai spor la scris...scz pt "flegma"... Cu prietenie, V de C M. | |
| = Actul creator | Plopeanu Petrache [22.Dec.07 14:25] |
| Îmi pare rău că dragul de Cristi nu a avut răbdare să gândească un pic mai mult fiind mai preocupat să-ți dea un răspuns, îmboldit de "flegma", zisă la una dintre poeziile sale cu madame trapez, altfel ar fi putut foarte ușor să treacă de așazisle imagini fumate și să vadă altceva: 1.Titlul este paradoxal în acest context al sărbătorilor de Crăciun când nu ne prea gândim la Paște, la Înviere ci dimpotrivă la Naștere. Faptul că aici apare Învierea în titlu mă face să văd foarte clar direcția acestei poezii. Departe de a fi un poem cu trimitere la Icar, Dedal, labirint și Minotaur, textul este o trimitere la trădarea pe care o facem permanent acelei ființe divine răstignite în noi și pe care o abandonăm de fiecare dată. Trădarea nu este a aripilor ci a noastră. 2. "Sculptorul orb" - pot merge cu gândul spre mitologia greacă la Pigmalion, de aici la statutul creatorului, mă pot apoi întoarce la textul Bibliei, "să nu-ți faci chip cioplit" și abia atunci voi strânge suficiente dovezi pentru a spune: Creatorul absolut a creat lumea oferindu-ne fiecăruia o părticică din El. Acea infimă dar uriașă particulă divină este trezită atunci când și creația aceasta măruntă, omul, face efortul de a se cunoaște. Altfel nu-i rămâne decât să înregistreze din când în când o pierdere de substanță spirituală/divină: "mi-am simțit oasele câzând ca o cruce". Este sentimentul conștientizării posterioare a pierderii și absurditatea durerii acestei pierderi involuntar/voluntare. 3."Semn că și acum mai sunt răstigniri în noi" - este firesc, în contextul poemului...Odată ce nu conștientizăm pierderea acelei părți creatoare din noi, ne închipuim cu adevărat creatori răstignind încă odată și încă și încă, acel fenomen ce ne caracterizează și care ne apropie de Creator: Cuvântul Poemul este plin de simboluri și dacă cineva se oprește doar la ce i se pare că reprezintă substanța poemului, la coaja sa fenomenologică se va înșela și sigur nu va găsi nici un prilej de bucurie estetică. Este timpul să revenim la ceea ce există de când lumea dar să-i conferim sensuri noi, nu prin formă sau cuvinte, imagini șocante, ci prin înțelesuri superioare. Poezia scrisă de oricine crede că înșirînd cuvinte adunate la întâmplare, redundante, cu o încărcătură de mizerabil și fetid, face poezie, nu este poezie ci vești despre eul lor frustrat și angoasant, știri despre imposibilitatea de a depăși aceste stări ale lor pentru că nu au suportul cultural necesar actului creator. Poemul este unul încărcat de trimiteri culturale profunde și nu unul despre "meșteșugul sculpturii în lemn la poeții neînțeleși". Cu prietenie PP | |
| = :) | Carmen-Manuela Macelaru [22.Dec.07 19:27] |
| magica sculptura in oase, f interesanta viziunea ta, mai sunt rastigniri in noi adevarat, tradarea aripilor spre o alta crucificare.nu stiu ce muza ai, de unde scoti toate ideile astea, dintr-o palarie fermecata, sa imi spui si mie sa apelez la astfel de trucuri. mcm | |