| = miros de inima arsa | Ligia Pârvulescu [06.Dec.07 14:10] |
| Un poem care rimeaza tare bine cu starea oamenilor din mine. Lasand la o parte celelalte sensuri, mi-a placut senzatia de sufocare, disipata la sfarsit. | |
| = o citire tardivă | Vasile Mihalache [06.Dec.07 14:11] |
| Primele două strofe, grupări de versuri, alcătuiesc un tot aproape de a finaliza un poem de stranie frumusețe. Apoi urmează altceva complet diferit care strică echilibrul creat fără a pune cu adevărat o emoție reală.Luat separat finalul poate să fie un poem de sine stătător. Nu știu cum să zic, poate lucrurile se petrec mult prea accelerat în aerul de inspirat al poetei. Cred că se abuzează de un anatomism frust pentru a cultiva sensuri neclare, care se intersectează cu versuri strălucitoare precum "Numai tu cu toate lucrurile tale unse de moarte" fără să comunice în realitate cu acestea. | |
| = Ligia, Vasile | Ela Victoria Luca [06.Dec.07 14:23] |
| Ligia, coboară prin noi lucrurile, oamneii, își găsește fiecare locul său, "celula", respirația, încolăcirea necesară respirației. Vasile, e un aparent dezechilibru, dat de disproporția "oameni" (din primele 2 strofe) - "tu" (din ultima), când totul de fapt curge dintr-o realitate fisurată în spații mai mult sau mai puțin limitate. Numai un om poate fi conținătorul lumii noastre. Ela | |
| = Realitate strivita de iluzii | razvan rachieriu [06.Dec.07 15:14] |
| Ai înfățișat o realitate strivită de iluzii și amorțită de somn, cu oamenii letargici ce se mișcă prin existență precum fantomele și strigoii. Lucrurile atinse de aripa morții se ghemuiesc în spațiile oamenilor ce-și au destinele închise în “celula” finitudinii. O poezie deosebită. Felicitări ! | |
| = Text deosebit, dar n-am să argumentez de ce... | George Pașa [06.Dec.07 23:50] |
| Sigur, dacă ar veni un vânător de clișee, ar spune probabil că sunt prea multe sintagme-șablon (mă refer la metaforele formate prin determinant genitival. Dar eu nu voi spune asta, pentru că, dincolo de încercarea de obiectivare a evaluării scrisului, cred că mai mult contează emoția poetică atât a creatorului, cât și a receptorului. Eu văd aici un întreg formă - gând - stări - imagini... Am trăit și înțeles textul în felul meu. Iar autoarea intuiește , cred, acest lucru. Restul nu contează... | |
| = & | Dan Cârlea [07.Dec.07 07:20] |
| sunt multe lucruri care imi plac si mereu apreciez la ea portiunile unde e mai simpla în construcție. atunci e cea mai bună, căci are ce spune. dar structura ei complicata, de sihlă interioară, proprie psihanaliștilor nu prea îi permite să meargă mereu pe partea mai liberă a drumului. îi place să se bage în intersecții blocate de aglomerație, doar ca să iasă prin manevre pe centimetru pătrat. Pașa, sunt de altă părere și o s-o spun direct: trăirea, emoția poetică, cum spui tu, e aproape caca-maca în creație. aportul ei e relativ mic. importantă sunt realizarea, construcția, echilibrul. pe nimeni nu interesează cât ești de sincer în actul poetic, că ai scris cu ochii în lacrimi de nu mai vedeai foaia sau ecranul. important e ce poți transmite Așa că dacă vezi aici sintagme-șablon nu mai zi că ți-a plăcut, că sună ca naiba, man, ca o falsificare. dă-le încolo de măști nenorocite, când îți place zi că-ți place, când nu asumă-ți și gata. | |
| = părere | Ecaterina Bargan [07.Dec.07 16:38] |
| realmente "deschizi spații tot mai largi", dincolo de complexitatea sensului nuanțat în contextul conșientizării realității ajunse la paroxism (remarc strofa a doua). la limita imposibilului, atunci cînd nu se permite a pune întîmplarea la temelia edificiului, "oamenii" își găsesc refugiul/ liniștea în pereți, în aer, în sînge, în întreaga ființă (străină). sacrificarea sinelui fără rezerve. se simte reacția imediată la orice excitant (cînd pînă și raza atinge cele mai sensibile fibre nervoase), pulsul de irascibilitate, adîncirea introspecției, însă relativ doar. supraviețuirea/ alunecarea/ respirația prin celălalt în fine. | |
| = Ela Victoria Luca | Teodor Dume [08.Dec.07 07:22] |
| Citit, recitit (datorită construcției)și înțeles,poemul e frumos, se evidențiază prin imagini și stări nuanțate fragil printr-o respirație a realității, citez;"am atâtea lemne de pus pe foc și atâta aer încât/ trupurile- mici săbălticiuni speriate- se vor adânci în epiderma camerei mele uitând de lume/" Starea se lovește de sufocare, dar "realitatea asta e un tavan fisurat.../" Un cititor interesat de tot ce screți, Cu sinceritate, Teodor Dume | |
| = Carlea, | George Pașa [08.Dec.07 00:43] |
| Poate am fost prea concis în comentariul anterior, ideile contrazicându-se între ele. Dane, eu nu sunt un prefăcut, eventual mai pot greși în aprecieri. Vezi totuși că mai jos am vorbit de un întreg. Nu vreau să intru în polemică, nu vreau să dau, nici să primesc lecții de literatură. Cer scuze autoarei pentru un comentariu prea sec. | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [08.Dec.07 08:27] |
| Răzvan, realitățile sunt și ele iluzii, fiindcă greu poți atinge o realitate pură, mereu există pânze, țesături, pojghițe, straturi de iluzii care acoperă orice real. Mai ales în spațiile din oameni. George, voi ieși la vânătoare eu însămi, așa fac mereu, când am scris această poezie, mă împăcasem cu genitivalele. Iar "ocolișurile" sau "ascunzișurile" nu fac decât să dezvălui mai mult decât este intenția, depinde de ochiul privitor. Tu ai privit întregul așa cum a fost pus în poetic. Dan, e bine în sihla asta, pădure tânără ea, ozon mult, respir amplu, am curățat de mult uscăturile, de aceea, crede-mă, scriu simplu, dar depinde pe ce paliere te plasezi. Sau ce e "simplul" pentru fiecare. Fiindcă poate pentru mine simplitatea și poezia înseamnă altceva decât pentru tine, pentru x, pentru y și așa mai departe, pentru fiecare din cele 4 miliarde de oameni. Gândește-te bine înainte de a spune că poezia mea nu transmite, e destul de hilară afirmația ta. Mai ales că transmiterea mea, prin poezie sau nu, este întotdeauna, dar întotdeauna pe mai multe registre simultan. Deh, ce să-i faci, defectele mele, așa-s unii. Și nici nu e vorba de emoție în sensul sentimentalismelor ieftine. Și nu va fi niciodată, mon cher. Cât despre acordajul transmițător - receptor în poezie, pot scrie o carte, chiar dacă s-au tooot scris de zeci de ani încoace. Despre replica ta pt Pașa, e cam nelalocul ei, zău, fiindcă nu ai prins deloc firul autentic al lui Pașa. Iar Pașa, față de extrem de mulți alții, este un om sincer. Dar cum eu respect fiecare părere în parte, indiferent de locul ei, să fii fericit, să te scrii mai departe, cu simplul sau complexul tău, așa cum ți-e dată sihla. Cât despre polemici, să fie în poezie, în managementul cultural, în politică, în jurnale, în alte spații. Aici e doar poezie. Așa că să oprim, te rog, polemicile, mai ales că ai avea cu cine să le duci, în alte spații. Eu nu sunt disponibilă pentru ele. Ecaterina, conștientizarea, privirea lucidă înăuntrul tău, înăuntrul celorlalți, acceptarea realității dincolo de orice iluzie sau fantasmă sau fals, este singurul mod de a "deschide spațiile" și a respira aer pur, chiar și atunci când "vin torente" de oameni în sufletul tău. Senzitivitatea echilibrată este esențială pentru a nu fi prea permeabil. Iar dacă cineva există acolo pentru a te conține în spațiile lui, cât timp ți-e necesar, e benefic pentru lumina din tine. Teodor, imaginile marcate de tine sunt cumva calate pe un real, dar devin metafore prin însăși situarea lor în planul lăuntric, prin mentalizare, psihizare. Aici nu atât sufocarea a vrut a fi redată, cât senzația de a fi cuprinzătorul preamultor sufletele deodată. Căldura necesară lor și aerul vital și pt ei, și pt tine. Mulțumesc frumos tuturor, Ela | |
| = # | Dan Cârlea [08.Dec.07 09:19] |
| substratul comentariului meu era, clar, zic eu, unul pozitiv. acolo am un "mereu", care e plin de semnificatii cu plus, mai era un elogiu adus substantei interioare a autoarei si reusitelor mai substantiale cand magma e turnata in forme mai simple. spuneam despre transmiterea mesajului prin creatie in contextul afirmatiei antecomantatorului meu cum ca trairea poetica e mai importanta decat alcatuirea textului, de parca cineva si-ar putea pune lacrimile si sentimentele direct pe hartie, fara intermediul unor litere. si cuvantul "sihla", care constat ca a deranjat, devine, prin analogie cu sensul propriu, un sinonim al complexitatii interioare, adica o lauda. si in a doua parte a comentariului incercam sa ii spun cuiva care vedea sabloane in poezia ta dar...ii placea, ca suna aiuristic si nesincer chestia. mi se par clare intentiile si diferentele aici, dar in fine... uneori o lauda vadit nesincera, care contine in subsidiar doua suturi e mai apreciata decat o mititica critica pe chestiuni punctuale, dar umpluta cu aprecieri fata de esente | |
| = Dan | Ela Victoria Luca [08.Dec.07 11:49] |
| Da, știu că e pozitiv mesajul, știu ce este sihla, chiar mi-a plăcut comparația. Știu și că ai dorit să dialoghezi cu Geroge pașa, pe marginea comentariului său. Eu am înțeles bine și mesajul lui, și pe al tău. Am încercat doar să detaliez și să specific să nu se transforme pagina de comentarii literare în polemică despre ce e simplu sau complex, ce e clișeu sau nu, ce i-a plăcut lui pașa sau nu, cine e sincer sau nu etc. Cum este greu să fii și succint, și cald, și ferm, și imparțial atunci când transmiți un mesaj către 2 persoane în polemică, am spus și eu fuguța, înainte de a începe lucrul de dimineață, ce am avut de spus despre sihla mea interioară și poezie, despre transmitere și receptori. (Da, îmi tare place chestia asta cu sihla, am reținut. Nu mi-a plăcut că ai plasat-o în context psy, fiindcă eu sunt o persoană întreagă, nu pe secțiuni, iar sihla asta se regăstește în tot ce sunt. Cam așa. E liniște și sper ok pt toată lumea. Iată cum șiroie iar oameni prin realitatea asta ca un tavan fisurat. :) ) Ela, cu zâmbet | |
| = și | Ela Victoria Luca [08.Dec.07 11:53] |
| pt cei ce se întreabă ce e cu sihla asta: síhlă, síhle, s.f. (reg.) 1. pădure deasă de copaci tineri; hățiș. 2. numele mai multor specii de conifere: brad, molid, pin. 3. (în forma: silhă) trunchi de copac. 4. (în forma: silhă) nume de plantă; coada-calului. Și uite așa, Dan, mi-ai amintit frumos de un citat pe care îl tot purtam în suflet prin adolescență: "păduri... păduri ce-ar fi putut să fie...". Mulțumesc. | |