| = alb negru | sebastian brei [08.Oct.07 20:30] |
| Îmi e foarte greu să spun și dacă îmi place sau nu îmi place și la fel de greu să mă explic, de asemenea. Poate pentru că realitatea e undeva pe la mijloc. Poate și pentru că totul se întâmplă în muchea de cuțit a unor imagini și idei/structuri cam fumate, însă și aici și în ultimile trei texte, starea nu mi se pare niciodată trucată. Poate vocea ghicită în spatele textului salvează mai mult decât textul în sine. Îmi place mai ales strofa secundă a textului, deși, culmea, acolo mi se pare cea mai mare aglomerare de riscuri – noaptea, inima, câine, iubită, sufletul. Nu îmi place sub nici o formă finalul. Am senzația că trasnformă tot textul se într-o ecuație de prost gust, pe o structură mult prea previzibilă, poate și pentru că e la prea la îndemână (precum ghicitoarea cu mânăstirea-ntr-un picior). Ceva genul gyuri în aripa roz, realitatea e roz ca o acadea / o ling, deci vărs bla bla. NU & NU % NU & NU. tocmai pentru că îmi place mă oftic rău pentru ce nu îmi place. | |
| + poemul meu de asta seara | medeea iancu [08.Oct.07 21:44] |
| nu pot explica acest simbolism, privind aripa rozx, dar este de o subtilitate, de o curatenie nemiintalnita. asa percep eu. alaturarea dintre aripa si roz da un efect extraordinar. lungimea textului nu ma impiedica cu nimic sa ma satur si sa recitesc inca textul cu aceeasi placere si incantare. frumoasa, reusita imaginea cu inima care este fluierata, ca pe un fel de caine fidel, tacut care trebuie sa asculte, ei iata ca nu ascultas. pana la uram culoare devine putin fatidica in sensul ca realitatea este roz, ironic, cninic. este o acadea. realitatea este dulce, se lipeste sio face rau ca o acadea. rozul se pierde | |
| = aripa celor fără șanse | Tudor Negoescu [08.Oct.07 23:18] |
| cîndva, am zăcut și eu cîteva săptămîni abandonat într-o aripa pictată în nuanțe de roz, tizo. era zona celor fără mari șanse de salvare. ai intuit bine că și realitatea e asemenea unei aripi de spital, o zonă a celor care și-au cam compromis șansele de salvare. important e să ne descoperim pe noi înșine și să ne salvăm cît mai e timp...că tot ziceai ceva de inimă, de suflet... amical (vorba cuiva), dorun | |
| = r o z | ioana negoescu [09.Oct.07 16:52] |
| Sebastian, din comentariul tău am înțeles că nu-ți place ce-ți place și-ți place ceea ce nu-ți place:) dar cred că e ok. în textele "p s i" e vorba de un ospiciu. e normal să fii puțin în ceață...:) revenind, îți mulțumesc. inimă suflet iubită mai lipseau păsările și fluturii, dar cred că pot risca fiind vorba de o altă atmosferă. e vorba de o aripă roz, nu? și totuși e cumplită aripa asta... Medeea, ai surprins perfect semnificația textului...și nu mă mir deloc :) mulțumesc mult. Dorun, salvare nu știu dacă mai este. nici nu știu prea bine ce înseamnă a te salva. de la un timp oamenii îmi spun că m-am salvat, dar eu simt că e dimpotrivă... în fine, e mult roz. prea mult roz în lume. și noi trebuie să-l înghițim pe tot. mulțumesc. p.s. crezi că suntem înrudiți cumva? mi-ar plăcea să fim. mi-au cam murit și nu prea mai am rude. | |
| = și mie mi-ar plăcea | Tudor Negoescu [10.Oct.07 22:30] |
| uneori, salvarea vine și cu ajutorul cuvintelor. rostim cuvinte și ne simțim salvați... și mie mi-ar plăcea. | |