| = anestezia asta a | Alice Drogoreanu [17.Jun.07 18:38] |
| sentimentelor până uiți ceea ești și nu mai știi nimic nu mai contează nimic o așezi simplu aici "acum nu mai simt nimic senzațiile se transferă orașului în locul meu apare un contur vinețiu ca după un atac de cord " îmi place Ela felul în care descompui tu fibra unui suflet lucidă și neiertătoare ca un obiectiv fragilă ca o încheietură îndrăgostită | |
| = Alice, Ioana | Ela Victoria Luca [18.Jun.07 08:37] |
| Alice, descompunere necesară după trecerea prin ne-fiind a inimii câteva secunde. Și atunci sufletul își cere dreptul la viață, anesteziind ceea ce îl anihila. Mulțam. Ioana (Geacăr), din cauza defecțiunilor tehnice de aseară, comentariul care însoțea steluța ta nu a putut fi recuperat. Sper să poți lăsa câteva cuvinte, iarăși... Pare tare rău.. Ela | |
| = Imi place! | Ioan Naidut [18.Jun.07 14:44] |
| O poezie reusita. Oincarcatura de imagini ce se deruleaza in subconstient ca un film. Nici nu stiu ce sa spun imi place tot "nu știu unde să mă așez pe scaune stau lipite urmele noastre". Orice lucru luat din real este deformat si datorita triunghiului rotarian al dorințelor totul devine o trecere prin trairile tale. Este un mers prin sine mai degraba o alergare. Apare intr-un sfarsit "atacul de cord" inevitabil . Filmul se deruleaza prea repede incat se ajunge la o imagine. O zi buna O poezie buna la care am eu niste lipsuri in a o intelege, dar o simt. Asta vroiam sa vad in poeziile tale. | |
| = sfumato | Ioana Geacăr [18.Jun.07 15:04] |
| Ela, n-am copiat comentariul de ieri, bine că a rămas steluța Deci, altfel spus: Traseul halucinant al sinelui începe cu primul vers, în spărtura aceea în asfalt, copiind un gest divin de despărțire forțată a materiei."în mijlocul orașului asfaltul se sparge trec printr-o fantă alunec în triunghiul rotarian al dorințelor". M-aș fi așteptat la o "alunecare" totală în trecut, dar acesta nu se pastrează decât ca fundal estompat: "cafeaua tot mai amară golul din mine se reflectă în cercuri închise la masa de atunci își vorbesc azi doi bărbați " "nu știu unde să mă așez pe scaune stau lipite urmele noastre" Un film autentic, expresie îngrijită, cu final în nuanțe tragice " în locul meu apare un contur vinețiu ca după un atac de cord". Schimbarea e de bine, felicitări, Ela! | |
| = Ioan, Ioana / memories | Ela Victoria Luca [20.Jun.07 17:45] |
| Ioan, mă bcuură că ai perceput ritmul alert, desfășurarea în nanosecunde a memoriilor, stărilor, cuvintelor, imaginilor, senzațiilor, vertijul, filmul care cumva sparge timpul. Mulțumesc. Ioana, mă bucură că ai revenit, da e un parcurs cumva "halucinant" prin interioare indicibile aproape, care converg cu exterioare preavizibile și nu te mai lasă cumva să respiri, așa încât fiecare secundă poate să devină.. secusă. Mulțumesc mult pt aprecierea ta la acest text. Ela | |