| = semn | Gabriela Petrache [11.Jun.07 10:37] |
| Știi, Marie, poemul tău sugestiv, aluziv, pe alocuri încifrat, așa cum îi șade bine unui poem cu aromă de mister căprui, îmi sugerează lumina filtrată de ferestrele din Pod, așa cum cădea în sală, îmbrățișînd oamenii și lucrurile. Mă uitam într-o poză ieri și lumina venită de sus formase o săgeată îndreptată către afișul lipit pe birou. am pus cîteva poze aici: http://vitralii.weblog.ro/2007-06-10/161395/POD-CU-OAMENI-%C5%9EI-VITRALII.html plăcut poemul tău, m-am simțit "acasă" în atmosfera lui. | |
| + * | florin caragiu [11.Jun.07 11:07] |
| e aici o curgere ce toarnă formele în cânt cu o prospețime și un dinamism ce vin neecranat din mișcările sufletului ... Remarc: "curcubeul se așază în brațele tale", "încătușezi fiecare dimineață cu zâmbetul de copil", "luna își rostogolește chipul într-un joc de treizeci și ceva pe un sărut", "mângâindu-ți alene umerii ca într-o revelație"... | |
| = de cele mai multe ori | Negru Nicolae [12.Jun.07 08:59] |
brațele tale se așează pe stele la capăt e o poveste despre timpul pierdut între coperțile unui poem care se scrie încă diminețile le încătușezi cu zâmbetul de copil nopțile cu gânduri prefăcute în stele căzătoare universul are culoarea curcubeului iubirea respiră amintiri cu timp fără timp | |
| = bratele tale se așează peste privirile mele | Maria Prochipiuc [12.Jun.07 16:39] |
| Gabriela - poemul meu a fost cumva cu dublu sens se pare, cum bine ai subliniat încifrat pe alocuri, dacă nu te opreai aici, nu înțelegeam anumite lucruri așezate în acest poem, poate fără voia mea, mi-a dictat acel cineva din mine, ziua de 9 iunie a avut mai multe semnificații, aici e cu trmitere directă, dar ce mă bucură e că nu s-a simțit că era dedicată unei persoane dragi mie, care a lipsit de la momentul de sâmbătă și care știe a recita dumnezeiește. E o dedicație. Și acum cred că știi despre cine este vorba. Mulțumesc de oprire și în mod deosebit de momentul zilei de sâmbătă seara când luminile soarelui pătrundeau neștiute de nimeni peste chipurile noastre… Florin – Mulțumesc, acesta este cuvântul, știi a căuta dincolo de cuvinte și uneori de sensurile lor, dând noi interpretări Nicolae - petale de cuvinte puse peste căutarea sensurilor, dimineți ce se termină unori înainte de a le începe, frumos spui tu nopțile cu gânduri prefăcute în stele căzătoare… cu timp și fără timp… | |
| = Maria | Negru Nicolae [14.Jun.07 09:03] |
| nu caut sensuri în poeziile tale- principiul ambiguității te acoperă oarecum dar te și trădează- ci stări. Dragostea ta, dragostea lui au proiecții cosmice. Aici, o senzație plăcută de plutire într-un spațiu accesibil doar ție. Nu înțeleg de ce nu le strângi într-un volum. | |
| = Un răspuns mult prea întârziat | Maria Prochipiuc [27.Jul.07 09:50] |
| Eu cred că stările duc spre anumite sensuri ce pot fi scoase din cuvânt, atât sensurile cât și stările sunt provocate tot de cuvânt. Referitor la principiul ambiguității e poate realul meu ce nu vreau să-l descopăr decât așa puțin câte puțin. Senzatia de plutire e poate ceea ce mă caracterizează cel mai mult... referitor la volum, va fi unul de suflet atunci când timpul îmi va îngădui. Si acum poate surpriza referitor la iubirea aceasta cosmica si la starea de ambiguitate - poemul este dedicat Cameliei Petre, o poeta si recitatoare deosebită! | |