= "aproape de chipul necunoscutului" | Ela Victoria Luca [23.Mar.06 10:53] |
Îmi place întreaga poezie, are un autentic în trăire și în compoziția idee-imagine-stare-sens. De astă dată nu mai spun unde să șlefuiești, spun ce m-a atins: "doar așa îmi voi privi viața din spate și singur în zadar alergam să o ating cu brațele în inima timpului" și "uneori prea orb să vadă pe unde calc spărgea un colț din soare îi simțeam căldura dar nu îl puteam atinge" Și finalul: existența prin urmele celuilalt în noi. Mereu m-am întrebat dacă nu cumva ceilalți ne imprimă din viața/moartea lor și astfel viața/moartea noastră își continuă cumva firele (liniile de cărbune) în prelungirea lor, și reciproc. Ela | |
= art | Marina Nicolaev [23.Mar.06 11:20] |
nu se poate picta din cărbune, oricât ar fi vorba numai de o biată licență poetică (așa cum nu poți picta din creion...) se schițează, se desenează etc cu un cărbune... idee interesantă, dar diluată... | |
= daca imi pun carbunele in inima, am sa pot picta cu el | Marinescu Victor [24.Mar.06 08:35] |
Ela, ma bucura sa gasesc aprecierea ta sub jumatati de umbre. ai dreptate. intalnim oameni care ne imprima din moartea lor viata de care avem nevoie, iar ei se vor intoarce in viata prin privirea moastra. am vazut cerul langa omul care mi-a dat viata. greu de descris Marina, nu pot zbura fiindca nu am aripi, dar pot visa. nu pot picta cu un carbune, dar daca inchid ochii imi pot imagina. multumesc de semn | |