| = intr-un fel, de la shakespeare cetire | Ioana Petcu [13.Mar.06 20:19] |
| interesanta optica asupra textului a lui j. fowles, inedita, pentru ca nu stiu, cel putin eu nu stiu, o astfel de interpretare in critica. totusi, ceea ce as vrea sa mentionez, si atunci nu stiu cit mai putem vorbi despre dimensiunea "eretica": ideea "magicianului" este punerea in discutie a mimesisului. tot ceea ce se intimpla, viata eroului pe insula, nu este decit o punere in scena, de la care insa se pierde pactul cu fictiunea, exagerindu-se in veridicitate. realitatea si transpunerea ei, teatralitatea lui "a fi" intrebindu-se pina unde se poate merge, aceasta e coordonata cartii. atunci nu stiu cit se sustine analiza "rece" in sens "rosa crucis" a procesului. poate ca ea ar trebui privita din mare, din ansamblu. ma bucur insa de a fi trecut peste interpretarea aceasta - opera aperta | |
| = Ioana, | Corneliu Traian Atanasiu [14.Mar.06 18:58] |
| există aici o mică istorie care mă implică și pe mine. Eseul ăsta care mai are încă 17 capitole (pe care însă le voi posta în mai puține tranșe) l-am scris mai curînd ca să mă lămuresc pe mine în legătură cu destinul. De mult, pe vremea cînd a fost tradus romanul și am avut norocul, pentru că am stat 3 luni cu un picior în ghips și încă 3 în concediu medical pentru recuperare, să-mi găsesc timp pentru a citi de mai multe ori și pe îndelete romanul. Și pentru a face un lucru pe care nu-l mai făcusem pînă atunci și de care nu mă credeam în stare. Romanul a venit într-un moment în care eram copt să înțeleg viziunea pe care o propunea Fowles. Era într-un fel și a mea, dar numai implicit. Cu autorul lui mi-am explicitat-o. Eram mai bîlbîit pe atunci și am ținut pietre-n gură ca să pot vorbi pertinent. Totul este mai degrabă "ca și cum", înscenările sînt de așa natură încît (în ciuda faptului că nimeni nu trage sforile) tu să fii cel care le dă sensul necesar pentru a fi o lecție. Să fii obligat să investești imaginație de calitate în a pricepe tîlcul lor (ca să nu zic să-l inventezi). Dar nu mă mai întind. Mulțumesc pentru atenție și dacă ai răbdare să citești mai vorbim. "Eretic" recunosc e puțin exagerat. Se referă doar la faptul că e o interpretare a unui ins care n-are pretenții de specialist. | |
| = magus | Vlad Gândilă [15.Mar.06 16:56] |
| Intr-unul din ultimele interviuri (putine, de altfel) date de Fowles inainte sa moara recunostea ca e un feminist convins si ca barbatul trebuie educat. Nici pana acum nu mi-am dat seama daca Nicholas a decis sa nu foloseasca biciul pentru ca s-ar fi simtit el prost, retrospectiv, sau pentru ca a inteles ca jocul a avut scopul educarii lui si ca July nu a facut decat sa il ajute. Ideea posesiei partenerului e adanca inradacinata in ambele sexe. Printre altele, diferenta dintre dragoste si sex e una dintre cele mai importante lectii pentru Nicholas, dar el nu reuseste sa-si dea seama ca femeia de langa el nu ii APARTINE. "Sugestiile subterane și subînțelese ale textului alimentează și drenează totuși, ca un viguros sistem de vine, circulația umorilor trofice ale romanului, materia inertă este pusă în vibrație prin încordarea vînjoasă și abilă a unui ansamblu armonios articulat de fibre contractile și tendoane tăinuite vederii, aidoma puterii suverane – indiferentă și tandră – cu care destinul acționează din umbră asupra vieții pămîntenilor." Cred ca ii acorzi prea mult credit lui Fowles :) Da, e un prozator bun, dar am simtit ca multe lucruri din carte nu sunt explicate destul de clar si nu chiar tot se leaga intr-un tot armonios. Nu am inteles nici cum definesti tu destinul. Totul fiind un experiment, care a iesit diferit in cele 3 cazuri prezentate in roman (Nicholas si cei doi predecesori), nu stiu daca putem vorbi de destin, in sensul unui drum prestabilit care trebuie urmat pas cu pas. Mi se pare ca scopul educativ al experimentului a fost sa schimbe ceva, sa modeleze caracterul 'victimei', o interventie in destin, cu alte cuvinte. Evident, depinde de cum definim destinul si daca daca alegem sa vedem in noul tip de teatru al lui Conchis un act de hubris sau nu. | |
| = destinul | Corneliu Traian Atanasiu [15.Mar.06 19:41] |
N-a folosit biciul pentru că s-a maturizat și nu mai suferă de mania persecuției. Da, cred că există, trebuie să existe un transfer de virtuți între cele două sexe – în ambele direcții. Poate sub forma asta îmi acord mie credit în a găsi în romanul lui un model implicit al puterii și modului de acțiune al destinului. Dar, acum cînd nu mai țin minte așa bine totul, cred că era destul de bine articulat și la el. Definesc destinul destul de vag. Un labirint în care trebuie să te descurci. În care trebuie să nu ratezi ceea ce îți e destinat (doar ție) și să-ți găsești destinația. Într-un anume fel să preschimbi datul în dar. Cred însă că aceste lucruri le voi spune mai departe. Am scris totul cu aproape 20 de ani în urmă și nu mai știu totul destul de limpede. | |