| = "tata îngheață în pământ" | Adina Batîr [01.Mar.06 23:38] |
| Culorile se imbina in paginile tale de jurnal cu acea pulsatie care le face sa iasa in evidenta, sa salte, sa capete o forma umana. Nu intamplator senzatia de alb devine un petic pe trup cautandu-se astfel un moment de echilibru; de aceea trebuie sa se repete mereu "mi-e bine" ca si cum starea in care se pierde orice urma de real ar deveni din ce in ce mai pregnanta. Cautarea afectivului in contextul unui abandon al sinelui se soldeaza cu negarea lui, desi iubirea se manifesta in continuare pe acel plan rece, indepartat, impins in subconstient care devine un sicriu unde se depoziteaza toate aceste ganduri, vise si amintiri - un adevarat univers unde launtricul tinde sa nu mai inteleaga reactii, lumea exterioara manifestandu-se diferit asteptarilor. Iar fuga devine unicul mod de separatie de ea. Este doar o parte, Ioana, din ceea ce simt din textul tau. Restul trebuie sa imi ramana in sicriu. | |
| = despre mine, numai de bine | Enache Ionut Laurentiu [02.Mar.06 03:12] |
| Ioana, tata îngheață în pământ. mă gândesc doar la mâinile lui. ... cred ca atat mi-a ramas acum in minte, si o sa-mi rasune mult timp, dar mormantul nu e rece, e incalzit de amintiri, e incalzit de lacrimi, de apuse bucurii, mainele sunt calde ioana, fiindca tu te gandesti la el. am remarcat si ironia titlului. de o tristete fara margini aceasta afirmatie, nici nu iti inchipui cat de puternice vibratiile retroactiunii. :( uneori ma gandesc (am curajul sa fac asta numai cand sunt foarte beat si deprimat), oare daca nu e adevarat ceea ce cred eu, iar mamei mele ii e frig in sicriul de stejar? trist text, pana la lacrimi. cu drag | |
| = numai de bine | emilian pal [02.Mar.06 11:33] |
| m-a cuprins putin frigul cind am citit textul. Si o tristete fara margini. mai bine tac si il recitesc. Multumesc | |
| = mulțumesc | ioana cheregi crișan [02.Mar.06 13:32] |
| Adina, uneori fuga din real e riscantă. îți poate fi bine până la dispariție...mulțumesc. Ionuț, mă bucur că ai sesizat ironia din titlu și tristețea cât se poate de reală din text. te mai aștept cu drag. Emil, ești aici și mă citești. pentru mine contează mult... | |
| = ... | Deliu Delia Carmen [05.Mar.06 05:07] |
| o tristete superba, vie si cutremuratoare.. randuri vibrante in care este concentrata toata puterea sinelui..pana la urma - conditia de damnat a omului: "se urăște că ar fi putut să fie viu și nu e. îl urăsc pentru că aș fi putut să fiu și nu sunt." --- "În pauza dintre bătăile inimii eu sunt un zgomot pierdut în spațiul himerei, iar în ceasul ce ucide visarea Sunt picătura de sânge de care râd muritorii." (Pseudo-delir) | |