Comentariile membrilor:

 =  frumos
Alexandra
[29.Jan.06 16:25]
mi-a placut mult.

 =  "vântul mă mângâie cu brațele celui ce-ntârzie"
Monica Manolachi
[29.Jan.06 19:33]
Frumos vis. Îmi place contrastul dintre mișcare și nemișcare. Pe de o parte:

"vântul mă mângâie cu brațele celui ce-ntârzie" – dacă ar întârzia numai în mângâiere, n-ar fi de ajuns, iar dacă ar întârzia numai pe afară, iar nu ar fi de dorit, așa că ai unit ambele sensuri într-o construcție inedită.

"timpul deșiră ghemul de clipe" – vine să susțină cursul visului

"luna se joacă cu puii de lup și
ninge peste buzele mele
îndemnându-mă să gust" – aș înlătura cacofonia, pentru că imaginea e memorabil de frumoasă pentru a pierde dintr-un astfel de amănunt.

Iar pe de altă parte:

"iarba a înghețat într-o chemare
și pasărea în zbor" – unde zbura pasărea, cine o chema oare?

"surâsul tău
așezat în fotoliul din dreptul inimii mele"
"întotdeauna în dreptul inimii
e un surâs" – frigul n-a fost decât un vis trecător, dar a fost.

mi-a plăcut ce am citit pe aici...





Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !