| = "cu limbă de moarte să ne privim." | Lucia Firefly Popescu [29.Jan.06 10:16] |
| Recunosc, proza nu am citit-o. Citisem până azi „ Letopiseț” și „Dăruire”, iar acum am văzut că ai muncit mult... mai ales la eseu, pe care l-am citit până la capăt, cu care am fost de acord în unele locuri, în unele am rămas cu întrebări.. Nu, nu întrebări care așteaptă un răspuns de la tine, ci de la mine... Poate, când voi avea timp, voi îndrăzni să îți las un semn acolo... Mi-am zis însă că aici trebuie să intru, pentru că nimeni nu o face, iar poeziile tale sunt atât de puternice în imaginile pe care le transmit simțirii, și atât de sensibile totodată... Aceasta este poezia care îmi place cel mai mult, poate din cauză că îmi amintește de Eliade, „uitarea de sine să ne afle/ acolo unde nu ne știm „ sau „Apoi, pe neașteptate, cu limbă de moarte să ne privim.”. „să ne fie totuna totdeauna.”..., și vorbele sunt doar un motiv pentru ca buzele să se întâlnească, tocmai pentru a întâlni uitarea de sine, moartea vine ca o întâmpinare cu bucurie, „Despre moarte să nu vorbim.”, ea poate fi însă trăită de atâtea ori... „acolo unde nu ne știm.“.. Ai folosit verbul la timpul prezent, îmi sare în ochi asta, e inutil să mai spui că nu ați știut și nu o să știți niciodată locul exact unde deveniți o singură ființă.. Mă opresc, căci simt că o iau pe lângă, îmi lași imaginația să creeze imagini și.. asta, vezi, asta îmi place mie la o poezie, e minunat când se realizează acest transfer, voit, sau involuntar.. De obicei este involuntar :) Am furat un pic din acea vraja sub care erai când ai scris.. Dar am furat fără să vreau, crede-mă... Simt „ceva”-ul acela.. sau este, poate, „ceva” din ființa ta... Îți mulțumesc pentru lectură! Voi mai veni, cu siguranță! | |