| + "Dumnezeu s-a mutat de mult în copiii noștri" | Ela Victoria Luca [22.Jan.06 12:44] |
| Cred că pot face remarcat un text despre suferința asumată, descrisă ca un destin indelebil, ca un dialog cu omul, la confruntarea dintre sinele poetic și sinele spectator, eul încercând să împace două voci mereu imperative: a cunoașterii lumii și a ieșirii din lume. Dacă "Dumnezeu nu are nici o legătură cu felul în care noi ne umplem zilele", "s-a mutat de mult în copiii noștrii" și "ne-a uitat aici printre ciori", atunci nu ne rămâne decât o revoltă, nici măcar un amar de zile, o revoltă fără sfârșit în care singurul loc de liniște este creația, este versul, este încercarea de a sublima "o greață organică sau doar o lehamite". Poate că lumea va rămâne "plină de șobolani", fiindcă ei, șobolanii, sunt cei acre presimt cutremurele și se salvează primii. Sunt supraviețuitorii, cumva. De aceea omul își ia la vreme "crucea, răstignirile, amintirile", spre a pleca în locul acela ne-omenesc, cumva printre spirite luminate, acolo unde se spune că s-a născut Dumnezeu. dar să nu uităm, noi suntem copiii lui Dumnezeu, El, așa cum spune poeta, este deja în noi, ne locuiește demult. Și atunci, acel dincolo pe care îl căutăm nu cumva este un dincoace din care ne naștem? tehnic: aș fi renunțat la "speranța de viață și moarte", e un "comun" care paote fi eliminat fără a știrbi poemul. Și "iluzia călduță", aș fi găsit un alt adjectiv în loc. Eu cred încă în rosturi și în prietenie, Ela | |
| = "Dumnezeu ne-a uitat aici printre ciori" | Monica Manolachi [22.Jan.06 12:48] |
| Ioana, apreciez vigoarea discursului despuiat de brizbizuri și refuzul așteptării beckettiene. Te citesc aproape de fiecare dată. Eu zic să stea Godot acolo la el și noi să ne vedem de treburile noastre. Dacă o veni, e bine venit. Dacă nu, e treaba lui. Noi l-am tot invitat. | |
| = e vremea... | Livia Ștefan [22.Jan.06 12:57] |
| trebuie să fii om, să fii rătăcit, să fii uitat, să știi să aștepți, să renunți la zbatere, să renunți la lumină, la iubire, la haos. Ela a spus bine ce a spus, sunt de aceeași părere, și mă bucur că am găsit acest text, îl iau cu mine și îmi oblojesc căutările cu el. | |
| = viziune | silvia caloianu [22.Jan.06 13:46] |
| remarc "dumnezeul mutat in copii nostri", "lasandu-ne pe noi intre ciori" (as zice "intre corbi"), in rest...multe locuri comune. aceeasi voma. aceiasi sobolani. (apropo, la care puteai adauga si gandacii de bucatarie.) etc. cred insa ca discursului i-ar fi stat bine - si ar fi capatat chiar plus de originalitate -, daca spuneai "eu" in loc de "noi". obtinea, cumva, credibilitate. generalizarea aceasta evidentiaza artificiul. eventual, sa muti adresarea aceea "prietene" in debutul textului. sau sa adaugi alta. astfel ai sensibiliza altfel, nu ai mai parea falsa. (adresarea din subtitlul nu salveaza situatia). vad si ca e la "personale", dar e un text, totusi, artistic, plin de tropi, in plus, m-a adus aici "steluta". am vazut deschisa usa la "pareri" si, sper sa nu te supere parerea mea diferita de cea generala. (am spus ce cred. acum iar o sa zica Ela ca ii contest stelele. sincer: sunt impotriva stelelor si a recomandatelor, din cauza carora avem atata suparare si discordie) | |
| = noi privit ca un buchet de euri | Monica Manolachi [22.Jan.06 14:36] |
| Eu una am perceput acel “noi” nu neapărat în opoziție cu “eu”. Mi s-ar părea o interpretare prea simplistă, aș spune maniheistă. De ce n-am înțelege acel “noi” ca pe un loc geometric al diferitelor ipostaze ale “eu”-lui? În acest fel, la o recitire, textul se îmbogățește cu alte conotații. Dar pentru asta e nevoie de câteva clipe în plus și de un pic de bunăvoință. | |
| = atât | ioana cheregi crișan [22.Jan.06 14:51] |
| Ela, ai darul de a puncta exact ideea textelor mele. îți mulțumesc mult de tot pentru că ai trecut pe aici, pentru că ai vorbit și mai ales pentru că mai crezi în rosturi și în prietenie... Monica și eu te citesc de fiecare dată cu multă bucurie. Îți mulțumesc mult. Livia, uneori trebuie să plecăm, să nu mai așteptăm nici o clipă. Să plecăm cu toată luciditatea și asumarea dincolo sau dincoace de iluzie și de Dumnezeu. Mulțumesc mult! Silvia, părerea ta contează. Steluțele contează mult mai puțin decât părerile voastre. Ela a rezonat cu textul și din câte îmi dau seama i-a pătruns înțelesurile. Probabil și tu ai dreptate din punct de vedere pur estetic. E mai puțin important dacă e poem sau jurnal, e o parte din mine. Poate că găsești totuși ceva frumos dincolo de cuvinte. Pentru că ultimele comentarii aduc a polemică, trebuie să precizez că sunt aici pentru a mă bucura. Aici îmi trec încordările, aici eliberez tristețile așa cum pot . Crezi că plâng cel mai frumos, că am cea mai frumoasă boală și că-mi doresc un premiu pentru asta? În nici un caz. Îmi doresc doar să fiu cu voi. Să mă citească Ela , Monica, Livia și Silvia și să-mi spună vrute și nevrute despre ele. Mai ales despre voi e vorba aici. Despre cei care citesc și rezonează cu o stare. E suficient atât. | |
| = de poem | silvia caloianu [22.Jan.06 15:02] |
| "Crezi că plâng cel mai frumos, că am cea mai frumoasă boală și că-mi doresc un premiu pentru asta?" - demn de un nou poem! Suna emotionat, srios! Abia astept! | |
| = un buchet... | ioana cheregi crișan [22.Jan.06 15:12] |
| Monica, da, "noi ca un buchet de euri". mi-a plăcut cum ai spus-o...:) Silvia, uite că ai găsit ceva frumos și la mine :) mulțumesc. | |
| = "...ca pe niște pahare ca apoi..." si alte observatii de limba | ion ionescu [22.Jan.06 22:01] |
| formulare greoaie, inestetica in raport cu restul textului (care pare sa fie, programatic sau nu, de factura naiv-impresionista) si cacofonica. ar curge mai bine astfel: "... asemenea unor pahare date (apoi) pe git cu o grimasa". aceasta nu este decit o varianta, imbunatatita stilistic, care mi-a venit in minte pe loc. poate ioana cheregi crisan va gasi una mai buna decit a mea, dar, sper, in spiritul flexibilitatii si cursivitatii lingvistice si literare a limbii romane. citind aceste notatii, pe care in mod corect si ne-bombastic le-a incadrat la "personale", imi dau seama ca autoarea mai are mult de lucrat la stil. nu voi face nici un comentariu de natura critic-literara, pentru ca acest text nu ofera o baza serioasa de la care as putea sa plec. alte doua "scapari" stilistice si nu numai: 1) "Unele sunt atât de amare încât nu ne mai amintim nimic. Altele ne provoacă o greață organică sau doar o lehamite." recorectat, nu numai stilistic, dar si gramatical, fraza trebuie sa fie astfel: "Unele sunt atât de amare, încât nu ne mai amintim nimic, altele ne provoacă o greață organică sau doar o lehamite." asa, pentru ca avem aici de-a face cu o simetrie sintactica, unele... altele, care nu se poate desparti in 2 propozitii diferite. 2) "Dacă vrei ascunde-te..." este corect "Dacă vrei, ascunde-te..." autoarea stie acest lucru, pentru ca in primul paragraf construieste in mod corect conditionala: "Dacă am putea vărsa, lumea s-ar umple..." probabil ca in acest caz nu e vorba decit de o scapare nevinovata, de care toti ne facem, din cind in cind, vinovati. | |
| = Dumnezeu ne-a uitat aici printre ciori. | Enache Ionut Laurentiu [22.Jan.06 22:50] |
| Acest text exclude din start 2 categorii de oameni, cei care cred ca Dumnezeu e suma trairilor noastre, si implicit cel care ne ghideaza ca pe niste masinute,si a doua categorie, cei care nu au gustat un pahar de alcool plin de amaraciune si durere ... Cercul se restrange, incet, incet, si ajungem la cei care care intradevar, vomita "sobolani" .. nu putem generaliza, nu toata lumea "vomita" .. Continuam, prietene, privind paharul cum se goleste .. Demonii nasc ura si ura la randul ei naste diavoli, care intra in copii nostri.. dar nu copii nostri sunt vinovati ca Dumnezeu i`a parasit, ei se nasc posedati de rau, nu trebuie sa-i invinovatim ... "E vremea sa plecam.." - intrebarea mea este, unde? .. poate sa il cautam pe Dumnezeu, sa ne ajute, sau macar sa ne ocroteasca.. e clar, nu mai are nici un rost sa mai stam .. prietene, "Dumnezeu chiar ne-a uitat aici printre ciori." | |
| = limba română | ioana cheregi crișan [22.Jan.06 23:14] |
| Domnule Ion Ionescu, trebuie să vă mărturisesc că nici eu nu sunt mulțumită de exprimarea din fraza cu pricina. Voi căuta soluții, dar aș dori să le găsesc pe cele care nu îngrădesc textul. 1) Cred că ați mai întâlnit această tehnică de fragmentare a frazei în diferite texte, mai frecvent în cele lirice. E un mod foarte uzitat de a sublinia și departaja idei sau inflexiuni ale acestora. 2) Și această „construcție” a fost intenționată. Nu spun că este corectă. Dimpotrivă, în ultimul timp am folosit în mod deliberat tehnica îndepărtării punctuației, chiar în situații cum ar fi enumerația sau între unele propoziții subordonate, de exemplu. Desigur, aceste „apucături” gramatical-nonconformiste pot să ducă în final la neglijarea permanentă a acestor reguli, ceea ce ar fi foarte trist. Eu vă mulțumesc pentru că sunteți aici încercând să salvați de la mutilare limba română. | |
| = Ionuț, | ioana cheregi crișan [22.Jan.06 23:51] |
| nu cred că textul meu are intenția de a împărți oamenii în categorii. există uneori în noi un conflict intrapsihic, o dilemă de care ne-am ciocnit toți cei care am pierdut ceva drag, toți cei care am cunoscut durerea. unde e Dumnezeu când se produc catastrofele? ce rost au toate acestea? unde suntem noi atunci când suferim? mai departe sau mai aproape? ne revoltăm sau așteptăm? chemarea mea e într-o iubire necondiționată. există un fel de luciditate înspăimântătoare în acceptare. te mai aștept, ioana. p.s. copiii sunt dovada incontestabilă că Dumnezeu există și că toate acestea au un rost. | |
| = merita cititul | Alexandru Brasil [23.Jan.06 07:22] |
| text frumos, stil foarte interesant... a meritat cititul | |
| = mulțumesc | ioana cheregi crișan [23.Jan.06 15:03] |
| Alexandru, îți mulțumesc. mai treci pe la mine. | |
| = ..... | emilian pal [03.Mar.06 17:58] |
| Cum m-am obisnuit, imi place realitatea aceasta impletita cu suvite de suflet. uneori am senzatia ca sufletul tau e lumea intreaga, iar realitatea un ghettou invaluit cu sirma ghimpata. Ca sa iesi de acolo iti trebuie un permis de libera trecere. Din cind in cind, o durere mai sare gardul si arata sufletului cam ce mai e prin realitate. Personal, Dumnezeu m-a cam uitat aici, prntre textele tale... | |