Comentariile membrilor:

= Ovidiu draga,
Valeriu Cercel
[16.Jan.06 23:51]
Pot sa-ti spun ceea-ce poate nu stii. Mihnea Turcitul a fost tatal lui Petru Cercel. Cand Petru s-a ridicat impotriva turcilor, taica-su a facut intelegere cu turcii sa nu invadeze Valahia in schimbul tronului. El mai fusese si inainte donm in Valahia. Asa ca Petru Cercel a fost obligat sa se exileze, astfel, a plecat cu familia si anturajul sau in Vrancea, unde a trait pana la sfarsitul vietii sale. Acolo au trait copii, nepotii, stranepotii si atatea generatii pana la tata si eu.In Panciu sin imprejurimi mai sunt si alti cercei, din petru, eu am trait la Panciu in copilarie, apoi la Bucuresti, Roma, New York si Hamilton, Ontario. Sunt din neamul lui Petru Cercel, si-s roman, cetatean american si cetatean canadian. Oricum, inima imi este tot acolo. Cu dragoste romaneasca, Valeriu.
= Ai dreptate Valeriu,
Ovidiu Oana
[16.Jan.06 23:58]
poate părea o deformare a adevărului istoric, dar asta nu strica tragismul poveștii.
Când om avea vreme (dă Doamne) le-om răstălmăci pe toate.
= inchinare
Hanna Segal
[10.Dec.18 14:27]
Despre Petru Cercel, numai de bine. E unul dintre preferatii mei, in cartea de istorie, chiar daca n-a domnit nici doi ani incheiati. Ca si asa, n-a fost prea mare puzderie de domnitori umanisti. Una din ispravile lui mai putin cunoscute e ca a adus apa prin tevi de pin in Curtea Domneasca de la Targoviste si a amenajat in spatele palatului gradini italiene, cu fantani arteziene si ronduri de flori.

Ca tot vazui doua versiuni pana acum, care, ambele, se bat cap in cap cu versiunea cunoscuta de mine, atasez aici un articol istoric despre Petru Cercel, articol care se poate citi si la linkul: http://www.history.ro/articol.asp?AltID=Petru+Cercel

Petru Cercel

Domnitor al Țării Românești (1583 —1585). Fiul domnitorului Pătrașcu cel Bun.

Înaintea domniei. Tânâr, frumos, cult, vorbea mai multe limbi, a facut și versuri în italiană. Fiu de „os domnesc”, Petru colindă Europa înainte de a fi pretentent la scaunul domnesc. Ajunsese în 1579 până la regele Franței, Henric al III-lea, care, câștigat de farmecul solicitantului, dăduse ordin ambasadorului său la Istanbul să-i sprijine candidatura. Chemat, Petru ajunsese la Poarta la 8 mai 1581, după ce trecuse prin Veneția (unde a fost bine primit și dăruit cu 1.000 de ducați) și prin Raguza. Solicitările pe lângă demnitarii otomani au durat circa doi ani: sprijinul diplomatic și darurile pretendentului erau contracarate de banii și darurile Ecaterinei Salvaresso, mama domnului nevârstnic Mihnea al II-lea. Până în iunie 1583 când, după ce au sosit carele cu tributul Țării Românești, Petru a fost numit domn. Aduși la Istanbul, Mihnea și a sa mamă au fost exilați — pentru puțin timp, e adevărat — la Tripoli, pe coasta Africană.

Începuturile domniei. Petru Cercel intră în București la 29 august 1583 (st. vechi), după o ședere la Adrianopole. Cârmuiește efectiv puțin — nouăsprezece luni (până la 6/16 aprilie 1585). Boierii, cărora le dă ospețe, îl privesc la început cu simpatie; sărăcimea, ceva mai ocrotită, este pentru el.

Reconstruirea curții domnești de la Târgoviște. Înalță la Târgoviște un palat-reședință, ruinele se văd și astăzi: „au făcut un bine că au făcut bisearica cea mare den curtea domnească”, tot aci; alimentează orașul cu apă adusă pe olane, de la depărtare; pune în funcție un atelier de turnat tunuri de bronz. Una din țevi, deteriorată, păstrată la Muzeul militar din București, are stema Țării Românești și jur împrejur legenda în slavonă: „a făcut [acest tun] Io Petru voievod, fiul lui Petrașco voievod, nepotul lui Radul voievod”. Rezidește în parte și înzestrează mănăstirea Mislea, este și ctitor la biserica din Căprești (Curtea de Argeș), la mitropolia din Târgoviște, la biserica din Scheii Brașovului.

Opoziții interne. Spirit larg — cunoaște oameni și locuri din multe părți ale Europei —Cercel gândea la prefaceri; secretarul său particular este un francez Berthier care-l însoțise chiar din ordinul regelui Henric al III-lea; printre oamenii de casă se află italieni, francezi, greci. Ceea ce atrage însă suspiciunile boierilor, grijulii să nu fie „vătămate” vechi avantaje și obiceiuri. Se ajunge, probabil, la o „hiclenie” întrucât cronica notează: „... iar au făcut (Petru Cercel) și rău mai mult, că au omorât pe Dobromir banul și pre Mihăilă vornicul și pre Gonțea paharnicul...” (Radu Popescu). Primul dintre cei uciși, Dobromir (din Runcu), fusese 14 ani, fără întrerupere, în sfat (1568—1582) sub Alexandru Mircea și Mihnea Turcitul ca mare ban, vlastelin, prim sfetnic. Era și ctitor al bisericii din Runcu și al mănăstirii Lipovul. Când Cercel venise în țară, încercase să fugă în Transilvania, dar, jefuit de locuitori din Gorj și Vâlcea, se întoarce și face act de supunere. Și Gonțea avusese încrederea constantă a acelorași domni, ca mare paharnic (între 1568 și 1583). Uciderea lor va fi fost, poate, în legatură cu încercările lui Mihnea de a reveni (vezi mai jos).

Sporirea dărilor. S-au adăugat greutățile bănești. Pe lângă datoriile mari contractate la Istanbul, Cercel luase asupra sa și pe acelea ale predecesorului și rivalului său Mihnea, din care i se iertase numai 140.000 scuzi: creditorii, sosiți în țară, cereau cu insistență banii și, firește, dobânzile (foarte mari). Urmarea, un nou spor al dărilor: „... au pus birul foarte mare și au scos în țară goștină de oi”. Apăsarea celor mulți crește din nou.

Pierderea domniei și încercările de a o relua. Opoziția dinlăuntru, manevrele lui Mihnea, ostilitatea beglerbegului Greciei1, față de domn, s-au însumat și au determinat chemarea lui Cercel în fața sultanului. Cunoscând obișnuitele riscuri ale unei astfel de chemări, domnul își adună avuțiile (500.000 scuzi bani numerar, plus bunuri în valoare de alte sute de mii — după nouăsprezece luni de putere!) și pornește la 6/16 aprilie 1583 spre Transilvania. De aceste bogății n-a mai avut parte: abia intrat în Țara Bârsei este prădat de oștenii ce-i păstrase lângă dânsul; restul de bani —peste 125.000 galbeni — a fost confiscat de guvernatorul Transilvaniei. Fostul domn își pierde îndată și libertatea. Arestat lângă Mediaș, închis în cetatea de la Chioar apoi în aceea de la Hust (Maramureș), rămâne așa până în 1587 când, coborând pe o funie, evadează. Trece prin Varșovia, Viena, apoi ajunge la Roma unde obține spiijinul Papei, se duce la Veneția, apoi la Mantova și Ferrara, recâștigă bunăvoința regelui Franței și cum atracția domniei a fost — ca la atâția alții — mai puternică decât instinctul de conservare, revine la Istanbul, la 25 iulie 1589. Conjunctura părea să-i fie favorabilă chiar. Mihnea fusese tocmai mazilit (a doua oară). Un nepot al său Vlad (fiul lui Miloș) în vârstă de 20 de ani, numit în locu-i, se îmbolnăvește și moare (6 august — unii spun că ar fi fost otrăvit). Mihnea, sosit și el în capitala imperiului, deși mazil, luptă să se mențină. Și reușește. Sumele sale de bani au fost mai mari decât ale rivalului său: reconfirmat domn, Mihnea porni îndărăt spre București. Închis la Edicule (adică închisoarea celor șapte turnuri), îmbarcat apoi, în martie 1590, pe o corabie sub pretextul că este exilat în insula Rhodos, Petru Cercel este sugrumat pe drum — un alt izvor spune decapitat — și zvârlit în mare. (Pentru această execuție Mihnea plătise 60.000 scuzi!).

Familia. În urma celui asasinat rămâneau patru copii: Dimitrie — cel mai mare — Marcu, Ioan (Ionaș) și Radu (numit și Petru, iar în unele mărturii și Pătrașcu); acesta din urmă, aflat în țară după 1620, se călugărește sub numele de Parthenie și scrie un manual de gramatică grecească, păstrat la Dresda.

= Ovidiu, iarta-ma ca nu am mentionat ceva:
Valeriu Cercel
[17.Jan.06 01:45]
Poezia ta este foarte frumoasa. Acum, de ce ti-am spus eu, stiu de la bunica si tot neamul ei, nefiind scoliti de loc, dar si ei stiu povestea de la cei din-nainte. Hanna o prefera pe cea scrisa. Ce mai stiu de la bunica, este ca el cand a venit de la Constantinopole, fiind ostatec acolo, a venit dupa moda otomana cu un cercel intr-o ureche, dupa care i se traga si numele de Petru cercel. Acum, istoria noastra a fost prefacuta de-atatea ori si de comunisti si de altii, ca eu prefer sa tin ce stiu de la bunica. Tot binele, valeriu
= Valeriu, am spus..
Ovidiu Oana
[17.Jan.06 02:07]
că nu e loc aici de astfel de discuții.
Istoria o dăm oleacă deoparte, fără s-o ignoră. Hai doar sa povestim. Altfel, e simplu și adevărat ce-am scris:
Dacă luăm DOMNII DIN TARA ROMÂNESCA PÂNA IN 1859, găsim:
Mihnea Turcitul (fiul lui Alexandru al II-lea ), septembrie 1577 - iulie 1583
Petru Cercel (fiul lui Patrascu cel Bun), iulie 1583 - aprilie 1585
Mihnea Turcitul, aprilie 1585 - mai 1591

= Mulțumesc Hanna Segal ...
Ovidiu Oana
[17.Jan.06 02:10]
pentru popas și pentru frumoasa pecete.
Eu am căutat să stau aproape și de cartea de istorie și de cea cu povești. Dacă rămâne un pic de fior în urmă, ne-am făcut cu toții traba.
= Ovidiu draga, revin
Valeriu Cercel
[18.Jan.06 00:04]
Eu nu contrazic istoria si nici nu pun in discutie adevarul istoric. Lucrarea ta e splendida, am recitit-o. Ce vreau sa-ti spun, ca in zona Vrancei, in Panciu si in satele din jur se stie demult ca Cerceii vin dintr-un print valah pe nume Petru Cercel. Eu sunt dintr-acei Cercei din Vrancea. Ca o fi o legenda sau poveste, chiar asa sa fie, un adevar e pe undeva. Poate n-o fi fost chiar petru, o fi fost unul din copii sau nepotii lui ca s-au stabilit acolo, caci batranii din zona, ce n-au facut scoi, unii chiar deloc, asta stiu din generatii. Acum, cu istoria noastra s-a mai petrecut ceva. A fost scrisa si rescrisa cam dupa placul unora si a altora. Unii ar spune ca noi nici n-am fi de sange roman si am fi tigani sadea, apoi, daca-ti pica o carte de istorie scrisa pe timpul comunistilor, ai sa-ntelegi ca-i scrisa pe unele locuri cu curu' in sus ca-i scrisa de unu ce nici nu era roman, avea doar nume romanesc caci pe al lui il tinea ascuns.Poate mai vorbim si pe viitor. Au venit straini la noi in tara, venetici ce ne-au schimbat istoria. Vei descoperii singur daca esti interesat. Cu bine, Valeriu
= Valeriu, am înțeles de la primul...
Ovidiu Oana
[18.Jan.06 20:51]
...comentariu sensul prezentat, ca dovadă replica mea.
Cât privește istoria noastră, m-am aplecat asupra ei, nu din obligație școlară, ci pentru că am fost fascinat ca orice copil (și) de trecut; iar gustul o dată deprins, știi cca nu mai trece.
Am reușit cât am citit, să aflu și bunele și relele, mai ales ca pe ultimele le-am trăit aproape pe toate.
Sunt desiguri denaturări cu sau fără voință, dar prefer să-i las pe cei în drept să se ocupe de restituiri istorice.
Eu doar încerc să readuc în atenția celor interesați, secvențe uneori mai puțin cunoscute, unele adevărate, altele împovărate de legende.
Poate ne-o îndrepta timpul spre o întrevedere unde om vorbi despre câte toate.

Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !

= Ovidiu draga,	Valeriu Cercel [16.Jan.06 23:51]
Pot sa-ti spun ceea-ce poate nu stii. Mihnea Turcitul a fost tatal lui Petru Cercel. Cand Petru s-a ridicat impotriva turcilor, taica-su a facut intelegere cu turcii sa nu invadeze Valahia in schimbul tronului. El mai fusese si inainte donm in Valahia. Asa ca Petru Cercel a fost obligat sa se exileze, astfel, a plecat cu familia si anturajul sau in Vrancea, unde a trait pana la sfarsitul vietii sale. Acolo au trait copii, nepotii, stranepotii si atatea generatii pana la tata si eu.In Panciu sin imprejurimi mai sunt si alti cercei, din petru, eu am trait la Panciu in copilarie, apoi la Bucuresti, Roma, New York si Hamilton, Ontario. Sunt din neamul lui Petru Cercel, si-s roman, cetatean american si cetatean canadian. Oricum, inima imi este tot acolo. Cu dragoste romaneasca, Valeriu.

= Ai dreptate Valeriu,	Ovidiu Oana [16.Jan.06 23:58]
poate părea o deformare a adevărului istoric, dar asta nu strica tragismul poveștii. Când om avea vreme (dă Doamne) le-om răstălmăci pe toate.

= inchinare	Hanna Segal [10.Dec.18 14:27]
Despre Petru Cercel, numai de bine. E unul dintre preferatii mei, in cartea de istorie, chiar daca n-a domnit nici doi ani incheiati. Ca si asa, n-a fost prea mare puzderie de domnitori umanisti. Una din ispravile lui mai putin cunoscute e ca a adus apa prin tevi de pin in Curtea Domneasca de la Targoviste si a amenajat in spatele palatului gradini italiene, cu fantani arteziene si ronduri de flori. Ca tot vazui doua versiuni pana acum, care, ambele, se bat cap in cap cu versiunea cunoscuta de mine, atasez aici un articol istoric despre Petru Cercel, articol care se poate citi si la linkul: http://www.history.ro/articol.asp?AltID=Petru+Cercel Petru Cercel Domnitor al Țării Românești (1583 —1585). Fiul domnitorului Pătrașcu cel Bun. Înaintea domniei. Tânâr, frumos, cult, vorbea mai multe limbi, a facut și versuri în italiană. Fiu de „os domnesc”, Petru colindă Europa înainte de a fi pretentent la scaunul domnesc. Ajunsese în 1579 până la regele Franței, Henric al III-lea, care, câștigat de farmecul solicitantului, dăduse ordin ambasadorului său la Istanbul să-i sprijine candidatura. Chemat, Petru ajunsese la Poarta la 8 mai 1581, după ce trecuse prin Veneția (unde a fost bine primit și dăruit cu 1.000 de ducați) și prin Raguza. Solicitările pe lângă demnitarii otomani au durat circa doi ani: sprijinul diplomatic și darurile pretendentului erau contracarate de banii și darurile Ecaterinei Salvaresso, mama domnului nevârstnic Mihnea al II-lea. Până în iunie 1583 când, după ce au sosit carele cu tributul Țării Românești, Petru a fost numit domn. Aduși la Istanbul, Mihnea și a sa mamă au fost exilați — pentru puțin timp, e adevărat — la Tripoli, pe coasta Africană. Începuturile domniei. Petru Cercel intră în București la 29 august 1583 (st. vechi), după o ședere la Adrianopole. Cârmuiește efectiv puțin — nouăsprezece luni (până la 6/16 aprilie 1585). Boierii, cărora le dă ospețe, îl privesc la început cu simpatie; sărăcimea, ceva mai ocrotită, este pentru el. Reconstruirea curții domnești de la Târgoviște. Înalță la Târgoviște un palat-reședință, ruinele se văd și astăzi: „au făcut un bine că au făcut bisearica cea mare den curtea domnească”, tot aci; alimentează orașul cu apă adusă pe olane, de la depărtare; pune în funcție un atelier de turnat tunuri de bronz. Una din țevi, deteriorată, păstrată la Muzeul militar din București, are stema Țării Românești și jur împrejur legenda în slavonă: „a făcut [acest tun] Io Petru voievod, fiul lui Petrașco voievod, nepotul lui Radul voievod”. Rezidește în parte și înzestrează mănăstirea Mislea, este și ctitor la biserica din Căprești (Curtea de Argeș), la mitropolia din Târgoviște, la biserica din Scheii Brașovului. Opoziții interne. Spirit larg — cunoaște oameni și locuri din multe părți ale Europei —Cercel gândea la prefaceri; secretarul său particular este un francez Berthier care-l însoțise chiar din ordinul regelui Henric al III-lea; printre oamenii de casă se află italieni, francezi, greci. Ceea ce atrage însă suspiciunile boierilor, grijulii să nu fie „vătămate” vechi avantaje și obiceiuri. Se ajunge, probabil, la o „hiclenie” întrucât cronica notează: „... iar au făcut (Petru Cercel) și rău mai mult, că au omorât pe Dobromir banul și pre Mihăilă vornicul și pre Gonțea paharnicul...” (Radu Popescu). Primul dintre cei uciși, Dobromir (din Runcu), fusese 14 ani, fără întrerupere, în sfat (1568—1582) sub Alexandru Mircea și Mihnea Turcitul ca mare ban, vlastelin, prim sfetnic. Era și ctitor al bisericii din Runcu și al mănăstirii Lipovul. Când Cercel venise în țară, încercase să fugă în Transilvania, dar, jefuit de locuitori din Gorj și Vâlcea, se întoarce și face act de supunere. Și Gonțea avusese încrederea constantă a acelorași domni, ca mare paharnic (între 1568 și 1583). Uciderea lor va fi fost, poate, în legatură cu încercările lui Mihnea de a reveni (vezi mai jos). Sporirea dărilor. S-au adăugat greutățile bănești. Pe lângă datoriile mari contractate la Istanbul, Cercel luase asupra sa și pe acelea ale predecesorului și rivalului său Mihnea, din care i se iertase numai 140.000 scuzi: creditorii, sosiți în țară, cereau cu insistență banii și, firește, dobânzile (foarte mari). Urmarea, un nou spor al dărilor: „... au pus birul foarte mare și au scos în țară goștină de oi”. Apăsarea celor mulți crește din nou. Pierderea domniei și încercările de a o relua. Opoziția dinlăuntru, manevrele lui Mihnea, ostilitatea beglerbegului Greciei1, față de domn, s-au însumat și au determinat chemarea lui Cercel în fața sultanului. Cunoscând obișnuitele riscuri ale unei astfel de chemări, domnul își adună avuțiile (500.000 scuzi bani numerar, plus bunuri în valoare de alte sute de mii — după nouăsprezece luni de putere!) și pornește la 6/16 aprilie 1583 spre Transilvania. De aceste bogății n-a mai avut parte: abia intrat în Țara Bârsei este prădat de oștenii ce-i păstrase lângă dânsul; restul de bani —peste 125.000 galbeni — a fost confiscat de guvernatorul Transilvaniei. Fostul domn își pierde îndată și libertatea. Arestat lângă Mediaș, închis în cetatea de la Chioar apoi în aceea de la Hust (Maramureș), rămâne așa până în 1587 când, coborând pe o funie, evadează. Trece prin Varșovia, Viena, apoi ajunge la Roma unde obține spiijinul Papei, se duce la Veneția, apoi la Mantova și Ferrara, recâștigă bunăvoința regelui Franței și cum atracția domniei a fost — ca la atâția alții — mai puternică decât instinctul de conservare, revine la Istanbul, la 25 iulie 1589. Conjunctura părea să-i fie favorabilă chiar. Mihnea fusese tocmai mazilit (a doua oară). Un nepot al său Vlad (fiul lui Miloș) în vârstă de 20 de ani, numit în locu-i, se îmbolnăvește și moare (6 august — unii spun că ar fi fost otrăvit). Mihnea, sosit și el în capitala imperiului, deși mazil, luptă să se mențină. Și reușește. Sumele sale de bani au fost mai mari decât ale rivalului său: reconfirmat domn, Mihnea porni îndărăt spre București. Închis la Edicule (adică închisoarea celor șapte turnuri), îmbarcat apoi, în martie 1590, pe o corabie sub pretextul că este exilat în insula Rhodos, Petru Cercel este sugrumat pe drum — un alt izvor spune decapitat — și zvârlit în mare. (Pentru această execuție Mihnea plătise 60.000 scuzi!). Familia. În urma celui asasinat rămâneau patru copii: Dimitrie — cel mai mare — Marcu, Ioan (Ionaș) și Radu (numit și Petru, iar în unele mărturii și Pătrașcu); acesta din urmă, aflat în țară după 1620, se călugărește sub numele de Parthenie și scrie un manual de gramatică grecească, păstrat la Dresda.

= Ovidiu, iarta-ma ca nu am mentionat ceva:	Valeriu Cercel [17.Jan.06 01:45]
Poezia ta este foarte frumoasa. Acum, de ce ti-am spus eu, stiu de la bunica si tot neamul ei, nefiind scoliti de loc, dar si ei stiu povestea de la cei din-nainte. Hanna o prefera pe cea scrisa. Ce mai stiu de la bunica, este ca el cand a venit de la Constantinopole, fiind ostatec acolo, a venit dupa moda otomana cu un cercel intr-o ureche, dupa care i se traga si numele de Petru cercel. Acum, istoria noastra a fost prefacuta de-atatea ori si de comunisti si de altii, ca eu prefer sa tin ce stiu de la bunica. Tot binele, valeriu

= Valeriu, am spus..	Ovidiu Oana [17.Jan.06 02:07]
că nu e loc aici de astfel de discuții. Istoria o dăm oleacă deoparte, fără s-o ignoră. Hai doar sa povestim. Altfel, e simplu și adevărat ce-am scris: Dacă luăm DOMNII DIN TARA ROMÂNESCA PÂNA IN 1859, găsim: Mihnea Turcitul (fiul lui Alexandru al II-lea ), septembrie 1577 - iulie 1583 Petru Cercel (fiul lui Patrascu cel Bun), iulie 1583 - aprilie 1585 Mihnea Turcitul, aprilie 1585 - mai 1591

= Mulțumesc Hanna Segal ...	Ovidiu Oana [17.Jan.06 02:10]
pentru popas și pentru frumoasa pecete. Eu am căutat să stau aproape și de cartea de istorie și de cea cu povești. Dacă rămâne un pic de fior în urmă, ne-am făcut cu toții traba.

= Ovidiu draga, revin	Valeriu Cercel [18.Jan.06 00:04]
Eu nu contrazic istoria si nici nu pun in discutie adevarul istoric. Lucrarea ta e splendida, am recitit-o. Ce vreau sa-ti spun, ca in zona Vrancei, in Panciu si in satele din jur se stie demult ca Cerceii vin dintr-un print valah pe nume Petru Cercel. Eu sunt dintr-acei Cercei din Vrancea. Ca o fi o legenda sau poveste, chiar asa sa fie, un adevar e pe undeva. Poate n-o fi fost chiar petru, o fi fost unul din copii sau nepotii lui ca s-au stabilit acolo, caci batranii din zona, ce n-au facut scoi, unii chiar deloc, asta stiu din generatii. Acum, cu istoria noastra s-a mai petrecut ceva. A fost scrisa si rescrisa cam dupa placul unora si a altora. Unii ar spune ca noi nici n-am fi de sange roman si am fi tigani sadea, apoi, daca-ti pica o carte de istorie scrisa pe timpul comunistilor, ai sa-ntelegi ca-i scrisa pe unele locuri cu curu' in sus ca-i scrisa de unu ce nici nu era roman, avea doar nume romanesc caci pe al lui il tinea ascuns.Poate mai vorbim si pe viitor. Au venit straini la noi in tara, venetici ce ne-au schimbat istoria. Vei descoperii singur daca esti interesat. Cu bine, Valeriu

= Valeriu, am înțeles de la primul...	Ovidiu Oana [18.Jan.06 20:51]
...comentariu sensul prezentat, ca dovadă replica mea. Cât privește istoria noastră, m-am aplecat asupra ei, nu din obligație școlară, ci pentru că am fost fascinat ca orice copil (și) de trecut; iar gustul o dată deprins, știi cca nu mai trece. Am reușit cât am citit, să aflu și bunele și relele, mai ales ca pe ultimele le-am trăit aproape pe toate. Sunt desiguri denaturări cu sau fără voință, dar prefer să-i las pe cei în drept să se ocupe de restituiri istorice. Eu doar încerc să readuc în atenția celor interesați, secvențe uneori mai puțin cunoscute, unele adevărate, altele împovărate de legende. Poate ne-o îndrepta timpul spre o întrevedere unde om vorbi despre câte toate.