| = Liana Cosanzeana si Fat Frumos ...cel mai frumos | Andrei Florian [06.Jan.06 12:00] |
| Poezia ta sugereaza imagini de poveste, cu Fat Frumos salvator de profesie si Liana Cosinzeana captiva in turnul ei de piatra la al carui demisol se zbate inlantuit Balaurul cu sapte capete ...fara numar, ma rog. " stai naibii linistita ca te salvez eu " spune Fat Frumos incercand sa-ti escaladeze fortareata prin locul unde limbile de foc ale Balaurului nu-l ajung. "pai nu pe mine prostule"...spui tu amuzata de insistentele instinctual-orbesti ale salvatorului..." elibereaza-mi monstrul inlantuit ca face zgomot si nu pot dormi linistita" | |
| + între iad și rai, liftul sufletului | Vasile Munteanu [06.Jan.06 11:26] |
| senzorialul devorează forma până la anularea instinctului de conservare; viața devine o „filozofie spinozistă”, autocunoașterea fiind similară „bolilor profesionale” (a se vedea, nu întâmplător, silicoza); adresativul disimulează monologul, care sfârșește invariabil copleșit de ontologia împietririi (ne)trupești, scindate între a fi și a fi cuvânt născut și născător, nașterea dobândind, astfel, valențele unei sublimări a sexualității, bolovan la gâtul desăvârșirii. | |
| = niște Zexe, niște Ted | Alina Livia Lazăr [06.Jan.06 13:04] |
| Florian Andrei, Cred că poema mea ți-a arătat că poți fi un foarte bun prozator. Sau știai asta deja?! Cât despre "insistențele instictualo-orbești" ale salvatorului, nu-i așa că, în ziua de azi nu mai știi care-i zmeul și care Făt-Frumos-Cel-Mai-Frumos?! De-asta sunt Lianele CosinusZeanele în derută. :) Și se-apucă de poezie. Nu pentru că nu le-ar surâde perspectiva unui ins suplu, escaladându-le ferestrele, ci pentru că le stă bine așa, prinse după ele, în siguranța bolândă a lumii lor. P.S. Eu nu vreau să dorm :) Mai ales "liniștită" nu vreau. Ted, Port bolonavul acela la gât și mă mint că-i podoaba mea cea mai de preț. Nu de alta, dar el mă face cel mai mult să mă simt frumoasă. Acest poem este încercarea mea de a spune că deși sunt într-o luptă continuă cu el, Cuvântul, tot el este singurul care mă aduce mai aproape de mine, de viața mea, de Dumnezeu. Mai simplu de atât nu am știut cum să zic. Tu ai zis, desigur, mult mai bine și ... mult mai curând. Mulțumesc. li | |
| = ai nimerit-o | Corneliu Traian Atanasiu [06.Jan.06 20:06] |
| Iar și iar tot înțepai măslina, ai nimerit-o: aiureLi. FierbinteLi care te fac tot mai lucida. CruzimiLi sînt tot mai ludice, mai fragede. PoemiLi tot mai gîtuite. TrăiriLi tot mai tot mai vinete de cerneală: eu nu mai am despre mine nici o altă dovadă decât silueta unui poem cu genunchii la gură o marie cenușie a cuvintelor | |
| = "lanțul acestor cuvinte are un capăt prins de glezna lui dumnezeu" | Ela Victoria Luca [07.Jan.06 03:31] |
| Întâi am citit pentru a simți, și am simțit că nu se poate respira aici, fiindcă fiecare vers a rămas înfipt "în pieptul meu zidit ca într-o pâine de piatră". M-a mirat lumina ca os de ros, m-a amețit disiparea până la pierdere a sensului din lăuntru "voi șlefui uriașe lentile prin ele să văd ce-a mai rămas din mine", m-a liniștit regăsirea în dovada de a fi "silueta unui poem cu genunchii la gură o marie cenușie a cuvintelor" și am lăsat dificila desprindere între starea de a fi tu ție și a fi tu celuilalt din final, pentru a fi întru Domnul. "sunt sclava ta lanțul acestor cuvinte are un capăt prins de glezna lui dumnezeu iar celălalt de gâtul meu". Cele care nu le-am spus, să rămână înspre tăcere acum. Ela | |
| = . | Alina Livia Lazăr [07.Jan.06 13:22] |
| Ela, Corneliu, Mulțumesc trecerilor voastre cu semn și gând bun. li | |