| = da, un eseu extrem de pertinent | Corneliu Traian Atanasiu [03.Jan.06 08:46] |
| Cine îl citește trebuie să fie conștient însă că este o analiză sociologică, acidă dar adevărată, a situației poeziei în lume. Și poate a întregii literaturi. Subcultura, este evident din text, nu vrea să spună ceva peiorativ. Este o cultură minoră, marginală, fără repercusiuni asupra culturii de masă. E posibil ca tare la fel de mari să greveze și cultura mică a poeziștilor, și pe cea mare a tuturor. Judecata este făcută doar asupra închiderii suficiente și arogante a subculturii poetice care își găsește astfel alibiuri. Nu se știe cît de pertinente. E bine să revezi textul. Sînt destule virgule, paranteze care trebuie puse la locul lor sau eliminate. E păcat să nu o faci pentru un text cu adevărat serios. | |
| = miezul | Alex Ion [03.Jan.06 09:41] |
| Va multumesc pentru opinie. Dupa cum v-ati dat probabil seama din comentariile de la textul dumneavoastra tineam la parerea dumneavoastra. Ma bucur ca ati remarcat tocmai miezul acestui text, poezia ca subcultura. Va mai astept | |
| = eu nu | Alina Livia Lazăr [03.Jan.06 12:16] |
| Alex Ion,Nu pot găsi, oricât de bine intenționat m-aș strădui, argumente favorabile ideii tale, conform căreia ar trebui să ne îngrijoreze faptul că se scrie mai multă poezie ca oricând. Cred că, pur și simplu, SE SCRIE mai mult, în general, dar, din păcate, cauzele și efectele acestui lucru nu fac obiectul expunerii tale. Dacă ai fi așezat faptul că se scrie mai mult în raport cu cât se citește (lucru mai greu măsurabil însă), poate că aș mai fi văzut rostul temerii. Dar n-ar fi fost nimic nou, această ultimă idee vechiculându-se de mult timp, în diverse ocazii și medii. După părerea mea, cred că la fel de bine și proza (de o anumită factură și calitate) poate fi catalogată ca subcultură, și așa-zisele eseuri care emit opinii personale, nesusținute de documentări și analize, alunecând în sfera tabletei de gazetă, și articolele care sfidează realul, reinventându-l după interesele unui redactor-șef. Și ele pot intra în categoria aceasta, nu?! Apoi: a te îndoi de valoarea literară a multor poezii publicate azi, poate fi un semnal de alarmă căruia să i se găsească și o susținere; a spune însă că poezia se dedică unui „cerc de cunoștințe” e aberant. Cuvântul „supraproducție”, folosit pentru a atrage atenția asupra valurilor de poeme care … îți îneacă ochii la orice colț de revistă, mă duce cu gândul la faptul că te îngrijorează soarta pădurilor (mă refer, desigur, la consumul de hârtie necesar reproducerii aberațiilor). În acest sens, numărul tot mai mare de reviste porno de pe tarabe, pe hârtie de calitate superioară, nu ți se pare semn de „supraproducție” îngrijorătoare?! Eu cred, Alex Ion, că poetul nu are „orgoliul marginalului”, cum spui tu mai sus. Se află, ce-i drept, pe o „margine”, dar asta prin însăși structura modului său de comunicare (lirică), și nu cred că face asta (comunicarea prin poezie) stând țanțoș în mizeria sa personală și asocială și antisocială, după cum sugerezi. Apoi remarca „Nici un singur poet în ultimii 50 de ani nu a contat în discursul PUBLIC”, trecând peste acel deficitar gramatical „nici un singur”, m-a amuzat în ditamai ziua ploioasă, când nu speram să se întâmple așa ceva: Sunt oameni politici, oameni de cultură, responsabili cu educația care ar fi trebuit să o facă (să conteze în discursul public) și, evident, nu au făcut-o. Să deduc, Alex Ion, că pentru tine și criticul citat, discursul public se află, valoric, pe o treaptă superioară acelor fenomene (poetice) pe care le cataloghezi ca subcultură, pentru simplul motiv că se adresează maselor?! Adică, să mă exprim limpede, între o poezie, fie ea scrisă și de către Liviu Nanu, și discursul hăhăhăit al lui Băsescu, ar trebui să aleg varianta a doua, care m-ar înnobila (spiritual) și deci, feri de amenințarea subculturii?! Nu am înțeles, de asemenea, ultima parte a încercării tale de eseu (pentru că știm amândoi că nu e un eseu propriu-zis și chiar riscă să alunece în aria unei subclturi internetiste de care ar trebui să te ferești – glumesc): ader la ideea că poezia are o forță de sugestie mai mare decât imaginea, tocmai pentru că oferă libertate interpretativă și de imaginație, cititorului. Dar imaginea este mult mai agresivă și restrictivă, desigur. Cu toate aceastea, nu am înțeles ce ai vrut să spui cu „minciună poetică” și cred că ar fi interesant să lămurești/dezvolți. Nota 1: Niciodată nu a fost ușor „să trăiești ca poet” (cu tot ce implică asta). Nota 2. Nu mă consider poetă. li | |
| = Un administrator jucaus si Alina | Alex Ion [03.Jan.06 17:25] |
| foarte interesant, cineva a "neverificat" textul... Sper ca veti da o explicatie, domnule administrator care imi ascundeti textul... "discursul public se află, valoric, pe o treaptă superioară acelor fenomene (poetice) pe care le cataloghezi ca subcultură, pentru simplul motiv că se adresează maselor?!" nu neaparat, Alina. Va multumesc pentru pozitia dumneavoastra dar nu m-am gandit la o superioritate de acest gen. Este vorba despre relevanta unui text literar si nu despre relevanta instantei care il legitimeaza. Pur si simplu, atata timp cat preferam o revolta de cabinet pentru poezia scrisa... nu putem sa avem pretentia ca resectivele texte sa si conteze. Va multumesc pentru atentionarea privitoare la formularea deficitara. De exemplu romantismul nu reprezenta doar o efuziune de sentimente in sine. In primul rand, accentuarea laturii patetice a expresiei (ceea ce se intampla la primii romantici) era suspecta din punct de vedere al moralei publice, deci de luat in seama... Baudelaire era considerat pornograf la vremea lui iar Dante a avut de tras de pe urma pozitiilor sale politice. Spun ca imaginea poeziei care ocupa acum scena sociala este una de arta inofensiva. 2. Chiar este foarte usor sa traiesti ca poet intr-o tara civilizata. Exista burse de creatie, lecturi publice platite, programe de creative writing... lucruri care permit unui autor sa isi exprime pozitiile si sa isi faca auzita vocea. In ceea ce priveste conditia marginala despre care vorbeam, putem sa luam niste exemple. De exemplu Traian T Cosovei. Un poet uluitor la debut prin 1979 si incredibil in urmatoarele 2 carti publicate ("123 sau..." si inca ceva). De atunci a refuzat sa isi asume o conditie serioasa a actului sau creator cantonandu-si discursul in cateva volute de stil destul de repetitive, reducandu-si talentul la un joc de-a expresia. Nu am spus in schimb ca "poezia se dedică unui „cerc de cunoștințe”" dar se intampla ca relevanta unui text poetic sa fie restransa, in functie de criterii incredibil de variate. rezultatul este ca, pe de o parte, discutiile despre poezie ajung sa fie destul de limitate. Ma bucur ca ati semnalat lucruri destul de importante din textul meu si sunt singur ca vom continua discutia daca nu deranjam administratorii site-ului. | |
| = epifenomen | Corneliu Traian Atanasiu [03.Jan.06 18:26] |
| Nu știu cînd și cine a semnalat cum se manifestă "subculturile". Eu am întîlnit prima oară ideea la Marshall McLuhan. Era vorba de o fărîmițare a unei culturi oarecum unitare într-un mozaic în care fiecare părticică devine autonomă și își este suficientă sieși. Aceste cioburi sînt subculturile. Ele sînt niște fenomene reale, perceptibile, dar incapabile să mai producă la rîndul efecte. Și nu mai sînt integrabile pentru ca acel mozaic să capete un chip în întregul său. Consumatorii și producătorii (uneori aceeași) se închid într-un regim autarhic de mică moșie seniorială. | |
| = Multumiri doamnei Caloianu, si raspuns domnului Atanasiu...sau invers:) | Alex Ion [03.Jan.06 19:10] |
| altfel pierdeam textul... nu? si nu am scris decat ceea ce s-a intamplat... nu am spus ca sunt nedreptatit... daca vreti pot sa scriu cum l-ati pus la loc... si ca va multumesc pentru asta. N-am vrut sa va mahnesc. Domnule Atanasiu, imi face placere completarea dumneavoastra si imi este foarte utila. Nu stiam decat ca fundamentarea conceptului s-a petrecut in SUA prin anii 40 (probabil, asa cum spuneti McLuhan. In schimb stiu teoria subculturilor s-a dezvoltat in anii 70 incercand sa precizeze principiile unei subculturi fie pe baza conceptelor de clasa ((Hall si Jefferson 1976) fie pe cele legate de rasa(Hebdige 1979). In mod paradoxal, probabil ceea ce determina o subcultura sunt raspunsuri cu relevanta de grup pentru probleme generale ale societatii. In ultima instanta, raspunsurile insele ajung sa se confrunte cu nevoile generale ale societatii. Ma bucur ca imi dati sansa sa formulez mai departe | |
| = Alex, | Corneliu Traian Atanasiu [05.Jan.06 13:02] |
| scuze că te abordez așa. N-ai pe site o adresa mail. Ma gindesc ca e bine sa stii ca esti asociat unei companii care poate fi - tu iti vei da seama singur - compromitatoare. Citeste acest text: "De ce vă e frică domnule profesor ? Ați închis patru zone de comentarii- nu precizez neapărat faptul că v-ați repetat de 2 ori comentariul de închidere dar de, la o anumită vârstă, oamenii devin cam boșo...totuși, de ce vă e frică ? Pentru că nu vă puteți susține ideile cu nimic ? Pentru că nu puteți avea un dialog civilizat ? Că vă înjunghiați pe la spate pe cei care discută frumos cu dvs. (a se vedea dl.Alex.Ion ) ?De ce vă e frică, domnule profesor ?" Este al lui Gălățeanu. Îl găsești la: http://www.agonia.ro/index.php/poetry/158674/index.html. Tu știi dacă are sau nu dreptate și consimți la ce spune el. Sper că ești încă viu! | |