Comentariile membrilor:

=  o concluzie	Marinescu Victor [13.Dec.05 10:04]
frumos scris, dar trist, foarte trist. am sa-ti pun o intrebare. cine a ales pentru ea? gasim printre noi astfel de suferinti si ne aratam compasiunea. si asta o fac doar cei care au "timp". as vrea sa ne oprim din drum pentru mai mult de atat. vom primi mai mult decat un simplu multumesc. vom primi un suflet cum nu l-am cunoscut pe al nostru si vom avea lacrimi doar pentru noi. priviti acei ochi si se vor scrie pe pleoapele voastre mai mult decat iubire, mai mult decat cuvintele stranse intr-o ruga, mai mult decat ce inseamna pentru azi, ziua de maine.
=  Așteptând iarna....	Magdalena Dale [13.Dec.05 12:52]
Scopul vieții? Din clipa în care ne naștem, nu facem altceva decât să parcurgem drumul spre moarte, dar depinde de noi cum parcurgem acest drum. Este adevărat că nu este alegerea noastră cărarea pe care ne este dat să mergem, dar felul cum o parcurgem depinde de noi. În fața unei boli, indiferent câți oameni sunt alături de noi, suntem de fapt singuri si singuri trebuie să o înfruntăm! Viața în sine este o mare egoistă, pentru că indiferent ce ni se întâmplă nouă, ea merge mai departe fără să țină cont că a căzut o frunză din copac. Ce dacă pentru frunza aceea a venit toamna și ciclul ei de viață se apropie de sfârșit? Va veni din nou primăvara, vor apărea alte și alte frunze, nimic nu ține viața în loc, ea își urmează cursul impertubabilă! Privind de la fereastra unui salon de spital simți foarte acut acest lucru și atunci se accentuează sentimentul de singurătate. Singurătatea ca un modus vivendi are părțile ei bune, ca orice lucru. Orice anotimp al vieții are parte de lumină și de umbră. Partea de umbră trebuie privită doar ca o alternativă pe care viața ți-o arată pentru a prețui și mai mult lumina spre care tindem fiecare.... Personajul Elena din textul tău este chiar viața care își urmează drumul ei, iar noi uneori sunt simpli privitori la bucuria existenței fără ca sufletul nostru să-i poată simți parfumul. Știi, în motto-ul pe care mi l-am ales spuneam că soarta trebuie învinsă suportând-o, învățând că durerea este o parte a ființei tale lăuntrice și nu te ai decât pe tine, copil bolnav de visuri neîmplinite.... Și de la fereastra mea se vede cum vine iarna, dar mă încăpătânez să văd frumusețea cerului pumburiu, chiciura de pe pomi si crengile goale de frunze și uneori ploaia cerului se strânge în ochii mei, dar nu o las să mă domine și chem din tot sufletul curcubeul chiar dacă este efemer, ca totul în jurul meu....
=  Pentru Magdalena și Victor	Maria Prochipiuc [13.Dec.05 13:20]
Uneori tristețea e în noi, nu o cunoaște și nu o vede nimeni, abia atunci când încerci să scrii este imposibil să nu se prelingă în cuvinte mai ales în poezie. Aici e un text cu totul deosebit pentru mine, poate nu chiar atât de bine lucrat, fiindcă am căutat să concentrez pe anotimpuri anumite stări, anumite momente din viață. Aici sunt realități, nu e fabulație, așa cum ar spune unii după un caz real, realitatea suntem noi, realitatea e cel de lângă noi, realitatea e faptul că existăm și așa cum spune Magdalena, faptul că viața ne este dăruită, trebuie s-o acceptăm cu bune și cu rele. Suferința e lucrul cel mai groaznic, mai ales când e vorba de o suferința pe care o cunoști și mai ales știi că remediile sunt limitate, dar pentru cel care dă sfaturi e ușor, mai greu este pentru cel ce poartă suferința, este imposibil să nu ai momente de cădere, oricât te-ai împăca cu soarta… Va urma un nou anotimp, să veniți, eu vă aștept!
=  Un curcubeu, semn că lumina nu este înecată de nori....	Magdalena Dale [13.Dec.05 15:10]
photobucket.com/albums/c311/MagdalenaDale/IMG_2159.jpg[/IMG]
=  Scuze...	Magdalena Dale [13.Dec.05 15:18]
Scuză-mă te rog, se pare că am greșit undeva.... Credeam că reușesc să inserez o imagine! Îmi pare rău...
=  Incerc din nou....	Magdalena Dale [13.Dec.05 15:22]
=  curcubeu de ganduri colorate	Maria Prochipiuc [14.Dec.05 00:41]
Magdalena iti multumesc mult pentru imagine, are o mare semnificatie curcubeul, mai ales pentru faptul ca prinde in el un manunchi de ganduri colorate, poate daca nu te superi o voi lua si o voi posta dupa text. Multumesc pentru imagine, pentru citirea textului nu numai cu ochiul, ci mai ales cu inima.
=  când te simți singur.. și chiar ești..	Lucia Firefly Popescu [27.Dec.05 16:11]
"Iau mereu medicamente. Nimeni nu mă înțelege, mi se pare ca toți m-au părăsit. De ce oamenii nu te ajută când te simți singur? "... Nimeni nu intelege un om bolnav... RARI sunt aceia, prea rari.. unul dintre ei esti tu, Maria, ce suflet bun esti.. si RAR... Ai vazut ca nici chiar alti oameni bolnavi nu ii cred pe altii?? Sunt oameni care sunt convinsi ca doar ei sunt bolnavi, doar ei au acest..."drept"... de parca s-ar fali cu asta... N-am putut niciodata sa inteleg... Nu pot eu sa inteleg multe pe lumea asta.. si am crezut ca am incetat sa ma intreb, am incetat sa plang cand vad atata dusmanie... mi s-a parut doar... Sa te ajute oamenii cand te simti singur? CUM? Daca suntem inconjurati de rautate, din ce in ce mai mult... cine sa se gandeasca la singuratatea cuiva?... este atat de mult egoism... Si acel suflet singur... renunta la oameni si el... inevitabil... Dar ce BUCURIE DACA intalneste TOTUSI pe cineva asemeni... Si ce tristete daca nu ii este dat sa se intample asa ceva... Am tinut sa las un semn... De spus, sunt multe de spus, depinde de punctul de vedere al fiecaruia... Oamenii.. sunt atat de diferiti... mai diferiti decat am fi tentati sa credem.. Sarbatori fericite, Maria! Si un an nou mai bun decat acesta care se termina! Si La multi ani pentru 31 decembrie! :) Cu drag,
=  Răspuns pentru Lucia de acum un an...	Maria Prochipiuc [04.Jan.06 13:48]
Lucia – răspunsul meu vine destul de tărziu, a trecut atâta, dar mai ales timpul este necruțător, textul acesta are în el esența adevărului, e adevărul, dar mai ales cuprinde în el frământările celui care parcă este condamnat la viață. Cine citește cu sufletul această scriere, va descoperi aici lucruri și întrebări pe care ni le punem fiecare dintre noi. Din punctul meu de vedere mi se părea la un moment că textul e prea plin de lamentări, dar e adevărul transferat aici. Mulțumesc de înțelegerea stării!