| = despre nostalgie cu versuri frumoase | Maria Damian [07.Dec.05 20:17] |
| ma intreb cum va fi aratind acea cara mia universala de pe celalalt mal al existentei. trebuie ca e inefabilul. imi place poezia asta deoarece prin cumintenia ei trimite cu gindul la un tablou placut, nostalgic, despre un univers inserat, poate fara sansa caci inserarea e albastra, sau poate ca totusi fortuit, caci ghinda s-ar visa gondola. bravo | |
| = Raspuns Mariei Damian | Nicolae Bogdan Groza [07.Dec.05 20:29] |
| Maria, ma bucura comentariu tau, ai surprins versul esential, cu ghinda care se viseaza gondola, si te mai astept pe la mine. Multumesc. | |
| + sa-ti spun un secret | Dana Stefan [08.Dec.05 00:46] |
| uhhhh, ce e aici! aici fierbe vinul rosu in pocal, e patima starnita din dorinta, esti tu in prelungirea ei, e definitie a iubirii, e manifest al iubirii asumate, e nostalgica clipa ce trage dupa sine furtunoasele privelisti, e cintec leganat, e visul inaltarii, e soapta incantata, culoare asternuta pictural, e cantec de gondola, offf, bogdan, cu titlul m-ai momit! :) gondolele au darul de a te tine mereu in conul de umbra al podului.. frumos de tot poemul acesta de iubire... felicitari! Linea | |
| = poem despre verdele vertical și metamorfoza iubirii | Ela Victoria Luca [08.Dec.05 10:03] |
| ...așa aș numi această poezie, fiindcă e ca un tablou de "între-anotimuri", sau "între-stări", entre-deux ce te lasă plutind pe apele sufletului, ca o ghindă ce se imaginează gondolă, ca un trunchi de stejar ce se visează cântec, poate ca un îndrăgostit ce nu mai visează, ci caută o realitate a împlinirii, în vertical. Remarc versuri precum: "crește în mine un arbore cu frunza fără veste de atâta verde devin un fel de columnă de lemn tremurândă duminica ramurilor mele se aseamănă oarecum cu sâmbăta îndrăgostițiilor" și "iar trăiesc aceeași impresie de stejar venețian cu fiecare undă spartă-ntre două înserări albăstrii și-mi încolțește în inimă gândul ghindei de a fi gondolă" (deși se aude îngreunat "gândul ghindei") și "impresie de trunchi de stejar învățat să cânte la frunze fără veste de atâta verde vertical" Nu mă împac cu următoarele alăturări, fie că ating stângăcia, fie sunt prea comune, fie contrastează cu imaginile din poem deja bine finisate: "o nouă alee a sufletului" "ce-și continuă idilele neîncepute" "gondolier de serviciu ce-i transportă gratis" "mări interioare" "o mia cara universală" Îmbinare de curente, de la romantic, la clasic, la modernism, poemul pare un mozaic de Murano, în care spiritul se oglindește de la reverie la vis nocturn, până la o realitate a lumii în care iubirea se cere a fi "columnă de lemn tremurândă". Un stil pe care nu l-a mai abordat până acum Bogdan Groza, dar care poate fi continuat și prelucrat, fiindcă poetul se desăvârșește prin a simți înlăuntru cântul cuvintelor. Felicitări. Ela | |
| = raspunsuri | Nicolae Bogdan Groza [08.Dec.05 13:30] |
| Dana, Ela, va multumesc pentru vizita si pentru acuratetea cu care ati sesizat si comentat "ascunzisul" din spatele aceastei poeme. Ela, tocmai "ingreunarea", cum spui tu, a expresiei gandul ghindei am intentionat-o. Daca luam cuvantul "gând" și-i schimbăm vocala, iese " ghind"(a) și apoi "gond"(olă). Va multumesc pentru cum ați simtit aceasta poema. | |