| = frumos | Alina Manole [03.Dec.05 12:11] |
| E și de bine la început. Nu am înțeles rostul mașinilor din prima strofă; e prea bruscă trecerea de la o idee la alta (cea cu orașul). Bun și: "cu trotuarele ascuțite de tăceri care-ncep din punctul plecărilor pe sârma subțire a lunii" (aș fi scris "ascuțite de treceri") Reușit și versul: "din brațele noastre încrucișate curg întâmplările toate", însă au mai modelat și alții lumina. | |
| = Alma, paradoxul in puzzle | Bianca Goean [03.Dec.05 12:44] |
| Alma, ca de obicei, scurt si la obiect :-) am modificat versul cu lumina, aveai dreptate, nici eu nu eram multumita (cred ca pe undeva chiar eu am mai folosit asta), dar imi trebuia ceva care sa aiba legatura in egala masura cu ceara si cu lumina... cred ca am gasit ceva mai potrivit, daca nu ma trageai tu de maneca mi-ar fi fost lene sa mai caut! Cu "ascutite de treceri"... ai sa razi, exact asa scrisesem prima data, mi-a parut insa prea facila continuarea, prea "logica", am schimbat. cred ca las asa, am schimbat insa prepozitia, cred ca merge mai bine. Asa, cu masinile! Ai perfecta dreptate, masinile si orasul nu au ce cauta acolo, cu toate acestea chiar acolo sunt! Ce pot eu sa le fac? Tocmai aici paradoxul, puzzle din care bucatile se aduna singure. Daca asa ai simtit, atunci sunt multumita chiar, poezia nu trebuie sa fie curgatoare intotdeauna (de aici si subtitlul...), cat sa transmita. Multumesc mult de idei... | |
| = glob de sticla | Adina Batîr [03.Dec.05 14:29] |
| Sunt tot felul de trimiteri, iar catre finalul poeziei in minte mi se contureaza cateva tablouri. Cap la cap dau senzatia unui oras de doi intr-un glob de sticla in care ploua-ninge. De undeva de sus, cineva priveste mereu apele si impletirile de intamplari. Oricum, nodurile sunt foarte stranse. | |
| = oricum, manusa a fost aruncata ......! | dorin cozan [03.Dec.05 19:11] |
| noi toti avem impulsuri, obsesii, traim intr-o lume prea lumeasca unde problemele-puzzle raman la latitudinea marilor spadasini virtuali. Imaginarul special gandit pentru fante si fente raspunde docil la intrarile iernii. Noi toti, niste cercuri incomensurabile, niste masini cu sisteme audio pentru cantecelele ploii muscand din lumina, cu pofta oricum, dezlegarile sunt de prisos, ia-ti spada si umbla! | |
| + puzzle in orasul caserat din hartie.. | Dana Stefan [04.Dec.05 09:20] |
| e posibil sa existe si un oras construit din hartie, caserat cu foi poroase, pe alei, copacii cu frunze-litere care sa adie tremuratoare cand sufla pala de vant, legandu-se in cuvinte si cuvintele in propozitie, casele sa fie din hartii, colorate fiecare si dichisite cu foite matasoase si-atunci drumurile de la o strada la alta sa poata fi si din fragmente minuscule, imbucate perfect, fiecare forma asezata in tiparul celeilalte, ca pe de-antregul, distantele sa poata fi privite ca niste istorii, intamplari ce leaga o casa de alta. atunci cand esti inzestrat cu imaginatie, orice trebuie sa fie posibil. si ploaia, nu va putea apoi decat sa faca sa devina pasta de legatura drumul dintre oameni. la tine aici, e o poveste foarte frumoasa, despre maini imbucate peste care curg intamplarile, dintr-o ploaie prelinsa pe incheieturile strazii, ce lipesc povestea intr-un tot fara putinta de desprindere.. e tare frumoasa imaginea ce-o vad.. Linea | |
| = acuarele de hârtie | Bianca Goean [04.Dec.05 17:36] |
| Adina, bine ar fi uneori să fie un oraș de doi... fie el și-un glob de sticlă. Deși nu știu, serios, cam câte... secunde am rezista. Dar este ceva și de sticlă acolo, adică... știm doar din ce-i făcută sticla și cam ce se întâmplă cu ea. Mulțumesc pentru modul în care știi să lași semn acolo și atunci când am nevoie. Dorin, una dintre cele mai frumoase îndemnuri pe care le-am primit în ultima vreme, și aș putea spune că ai prins bine atmosfera și tonul acestei poezii. Mulțumesc și ție, mai ales pentru ridicarea mănușii. Linea, mai că-mi vine unoeri să îți scriu numai în semne de exclamație :-) Ai dezlegat și ce căutau mașinile, drumurile, între pereții aceia, iar ploaia... ce mă fac eu? Parcă spuneam că nu plouă... s-ar amesteca acuarelele și atunci chiar nu ar mai știi nimeni să refacă acel puzzle. Am glumit. Dar scriu despre ploaie. Mult drag, Bianca | |