Comentariile membrilor:

 =  subLIm...
Cristian Oravitan
[19.Nov.05 23:15]
"totul este cum ai spus că va fi
frica de ploi ne-a făcut bătrâni
neuimibili
din glastre florile cresc ca la carte

uită-te-n jur
totul e-atât de curat încât ne e lene
să ne mânjim cu înghețată
să ne jucăm cu pernele
să ne iubim"

Ei, bine, ai LIbertatea de a spune orice dar acest poem mi se pare o respiratie a noastra, a tuturor!
FeLIcitari!

 =  totul este cum ai spus că va fi
Alexandru Gheție
[19.Nov.05 23:26]
Aș vrea să scriu ceva despre poezia ta, dar...de ce să tulbur eu "perfecțiunea" asta a lumii, de ce să mai trimit scrisori, de ce să nu-i las pe poștași să ne ducă dorul, de ce să nu-mi fie lene(o lene sălbatică)? mi-e lene să mă trezesc să-mi trăiesc mereu aceeași oră 7 , aceeași zi în care "florile cresc ca la carte", mi-e lene să mai iubesc(și ei îi e lene)... de ce să mai încifrez poezii când pot zvârli cu sensuri... îmi aprind o țigară, dar mai bună-i morfina... mi-e lene. mi-e lene să mai tastez "îmbătrânit de ploi", de "visele părinților" și "mă fac mic"...
asta mi-a trecut prin cap citindu-ți poezia - poezie cu limbaj și formă simplă dar care ascunde multe sensuuri. ultima grupare strofică e foarte reușită.
numai bine

 =  beh
Andu Moldovean
[20.Nov.05 00:51]
Alina incearca aici sa iasa la lumina din spatele "fanteziilor Li"... merita incurajata.
Un poem plangacios pur si simplu, lacrimi pe asternutul altei femei. (??)
Bobadil.

 =  Bobadile...
Cristian Oravitan
[20.Nov.05 12:20]
un astfel de poem plangacios zace in fiecare dintre noi; unora le e rusine sa puna in public mana pe DEX, altora...

suntem, uneori, exact ca'n visele parintilor!

 =  Este atât de curat
Bejliu Anne-Marie
[20.Nov.05 12:31]
Este atât de curat în jurul nostru încât ne e lene de toate și tot.Trăim într-o lume perfectă și totuși... ne e dor de colbul amintirilor copilăriei când eram mai "murdari", mai vii.Într-un fel sau altul tot la acele imagini ne întoarcem.
Cu drag,Anne-Marie.

 =  pledoarie
Ela Victoria Luca
[20.Nov.05 12:37]
onorată instanță
mi se pare o contradicție în termeni
eu am afirmat că nașterea asta e
imperfectă iar dvs. susțineți că
viața asta a mea e perfectă
nu știu ce vor mai gândi
bătrânii neuimibili
care deja și-au trăit și jocul
și fanteziile și nemurirea
de aceea pledez definitiv
pentru scoaterea acelui cui
nu pentru baterea lui din umbră
și după ce încheiați ședința
onorată instanță
și după ce se dă sentința finală
vă invit la o necesară
bătaie cu perne

"așa că totul este cum ai spus că va fi"

Ela

 =  răs-frângeri
Alina Livia Lazăr
[20.Nov.05 19:36]
Bun venit pe pagina mea, Alexandru Gheție.

Da, Andu, e un poem mai vechi. :) Ai știut.

Ela, reinventează-mă!

Anne-Marie, tu știi să le simți mai bine decât le scriu eu.

CristiEne, totul este așa cum am spus că va fi :)

prietenesc,
li

 =  părere
Dinis Adrian
[20.Nov.05 19:37]
Poemul are imagini bune care merita încurajate, nu sunt însă valorificate de context și in opinia mea repetițiile devin supărătoare; condensat poemul poate arăta mult mai bine. Atmosfera este una copilărească, dar scrisul e bun pe alocuri. Uite aici e poezeaua care m-a cucerit: ,, totul e-atât de curat încât ne e lene/ să ne mânjim cu înghețată" și ,,neuimibili" sună frumos, dar altfel asociat, la fel începutul, la fel, la fel...

 =  eu cu pareri
Dana Mușat
[20.Nov.05 20:40]
Nu am mai dat de mult pe aici...ma intorc si ce vad? Pe voi, pe tine si pe voi.

Cred ca e de vina melodia pe care o ascult acum: Cky-"96 Quite Bitter Beings"-interesant.:D

Sa o luam pe bucatele sa "citim" poemul tau, Alina.

In primul rand, daca genunchiul era sarat, ustura rana. Si da, continuarea e buna..scoici, nu cruste, adica ceva mai dur, si totusi merg mai deparet ma gandesc la marin..la viata inauntrul a ceva dur...etc etc..intelegi tu.

ca postasii trec pe sub garduri e clar...o denaturare a normalului..dorul funerar..moare? e deplans el oare?

Strofa a doua te scoate din ametitorul joc de cuvinte, mai greu de perceput pentru astia mai slabi de intelegere, si te arunca intr-o chestie mnale, dulce si simpla plina de iubire. Lipsea doar mierea din ea.:)

"suntem exact ca-n visele părinților"-adica sunteti cuminti, am inteles..sau...daca e vorba de visele parintilor de dragoste?:)

O intrebare..textul e impersonal, cumva? Zici undeva pe la sfarsit "mic" si nu "mica".

Placut.

Multumesc

 =  Dana, Adrian
Alina Livia Lazăr
[21.Nov.05 09:39]
Dana Mușat, Dinis Adrian,
Deși grăbită (ale începutului de săptămână patimi)
declar că însemnările voastre
pe marginea poemului meu (mai vechi, repet)
sunt valoroase și le iau în calcul pentru scrierile următoare,
dar și pentru îmbunătățirea acesteia...
și, în plus, vă mulțumesc.

Dana, uneori folosesc masculinul. Nu cred că e vorba de "impersonal" cât de dorința mea de a îi da cititorului
șansa unei identificări cu ce scriu :)

Sau mie. Mie îmi dau această șansă.

prietenesc,
li




Autorul acestui text nu mai acceptă comentarii la acest text
(sau şirul de comentarii a fost oprit de un editor)



Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0