| = Desteptul pământului! | ioan peia [13.Nov.05 22:57] |
| Aparent e dicteu. Dar nu, - există în subtext o epică foarte bine camuflată. O matematică a sentimentului abrupt, retezat de planuri convergente, o întrețesere de simboluri care amețesc cititorul, îi dau sentimentul irealului, dar și al spațiilor concrete, punctate de noțiuni contradictorii. Îl scufundă în presupuneri. O lectură cu o mie de sensuri? Și da, și nu. E vorba de o inițiere? Așa pare, devreme ce începutul seamănă cu intrarea într-un labirint: “cand va striga o data la tine tu vei intra doar atunci vei sti ca nu exista iesiri numai intrari” la capătul căruia, - dar, oare va exista un capăt? – s-ar putea afla cheia enigmei. Aceasta numai dacă drumul ales este cel nimerit, căci e vorba și de o alegere aici: “iar tu iti vei alege un spatiu pe care e desemnat un semn.” și având drept ghid un “strigăt”, un fel de act disperat al nevoii de alăturare, o, să zicem, reverberație subterană a durerii însingurate. Și cât de încâlcit labirintul, câte trape înșelătoare, abulice până la “semn”!: “se deschid si se inchid. acolade, paranteze, necunoscute pana la proba contrariilor, alearga, alearga, invinge, ai ajuns primul, fii fericit, vei intra!)” totul sub impulsul intuiției, nicidecum sub cel al logicii, complet inutilă în asemenea cazuri. Ce logică să aibă un labirint brăzdat de sensuri ascunse? Dar iată că personajul supus încercării nu e singur, cineva îl însoțește, cineva împreună cu care firul întortocheat al Ariadnei ar putea fi descâlcit. EA să fie stăpâna labirintului? Sau numai hieratica LUI ghidă? Căci, iată, îi dezvăluie mici secrete de supraviețuire, în schimbul științei LUI raliste, de o precizie matematică destul de transparentă. Prințul, - căci ni se dezvăluie că e vorba de un prinț, cum altfel? ( poate, Ghilgameș, în căutarea nemuririi?...) - îi dezvăluie secretul poeziei practice: ” Printul o invata poezia matematicii. Cum cade o perpendiculara la intersectia unui "x". este o ușoară contradicție aici, căci unde s-a mai văzut o astfel de precizie în lipsa logicii, dar să nu speculăm inutil - ne aflăm în plin clar-obscur. Ziceam că ea îi dezvăluie mici secrete de supraviețuire, nicicum relevate prin îndemânări oculte, ci doar prin susținute exerciții de ritmică respiratorie, a căror semnificație ar putea să ne ducă cu gândul la un fel de armonizare a energiilor interioare pentru dibuirea sensului exact al drumului. Exerciții care nu se pot asimila fără urmări destul de incomode: “furnicaturi si margaritar de transpiratie rece, ca si cum ai calca un sarpe pe coada. furnicaturi si margaritar de transpiratie rece, ca si cum ai calca un sarpe pe coada.” Rezultatul dorit? Învățarea “poeziei matematicii”… Deși, iarăși apare o problemă de consecvență teoretică. Pentru că: ” Asta e treaba lui si a ei: sa se invate unul pe celalalt ce cu totii uitaseram. poezia matematicii.” Ori, după informațiile inițiale, tocmai Prințul cunoștea bine acest lucru. Sau, el reînvață, reevaluând premizele? Nu ni se spune, o arecare ambiguitate cam prea lejeră a textului, lăsându-ne în dubiu. Dar poate ne lămurim mai departe: ” A rezolvat corect, si-a primit cununa.” Nici aici nu suntem pe deplin lămuriți. Cine a rezolvat și cine a primit cununa? Și nu punem întrebări de dragul de a ni le pune, ci pentru că, dacă am susținut că există o oarecare epică subterană a acestui text, atunci va trebui să facem apel la consecvență. În fine, ne limpezim puțin pentru că premiul pe care-l primește, se pare, Prințul este o cunună, iată, frumoasă și senzuală cunună: ” M-am incovrigat pe fruntea lui si, pentru ca eram mai sus de barbie si nas, chiar mai sus de ochi, si-a zis: "vine de sus, precis are pene". Urmează o întrebare firească, am zice, căci o cunună trebuie să aibă o oarecare substanțialitate: ” Cate pene ai?” Dar și o exclamație ce anulează deodată necesitatea învățării: “Obsedanta matematica”. Cum ar veni, nici atâta precizie nu face bine la stomac. La “ochiul” acela ascuns-văzător care simte fără a descrie. Și ce spune el?: “era un spatiu de joc pe care el era semnul care-si cerea perechea rotunda” perechea rotundă, împlinită, dorită, căutată, într-un joc în care întregirea LUI se face prin EA. Repetarea exercițiului rămâne deodată fără sens, căci totul se dovedește, până la urmă, agravitațional, suspendat în impalpabil, precizie inutilă într-o aglomerare informă de obiecte care estompează scopul firesc al căutării. Mai ales că “intrările” se dovedesc atât de greu de distins. Și ele sunt tot atât de posibile variante: “In stele, in podele de lemn sau piatra. Direct in colivie sau cusca. In gradina--intri in gradina: sapat, udat, plivit, cules, ofilit, aruncat sau in salata, in ciorba, langa propriul ou inotand” etc. unde, puțin mai departe, apare și simbolul edenic al păcatului: “tu ti-ai ales tarcoalele lui calme, iar el sasaie cu limbi bifurcate si te pandeste, ai grija cum calci, pe unde calci,” în cele din urmă, aflarea și deslușirea “semnului” de la capătul labirintului pare să fie sortită eșecului, e abandonată, căci cineva a vrut mai mult de atât, a vrut și însușirea lui ca talisman al victoriei, ca premiu, cunună, împlinire prin posesiune, ceea ce duce la impietate pedepsitoare: “apoi ai uitat si ai ales iar ai tipat ca vrei aia si aia si aia cat mai mult, cat mai mult,” Aflăm, în final, numai atât: cine era Prințul. El era “deșteptul pământului!”, simbol care nu are încărcătura ironică ce este sugerată la prima vedere, ci una mitică, un fel de demonie htonică, de pe vremea când zeii își făceau de lucru pe pământ cu muritoarele ademenitoare. Acest text incită la interpretări diverse, debordante, profunde, - și una, incompletă și hazardată ca aceasta, evident, nu epuizează în nici un fel tema. Cine scrie astfel, trebuie pedepsit. La propria-i interpretare. Asta numai dacă Ariadna va catadicsi să își coboare ochii spre truda noastră terestră de mici exegeți ai Marilor Enigme… | |
| = micul destept al pamantului | ioana barac grigore [19.Nov.05 02:51] |
| ioan, iti multumesc pentru aceasta incursiune in scrierea mea. sper sa fi meritat trecerea. cum spui, are o semnificatie. cel putin. ceva curaj ti-a trebuit... gata | |