| = visător de cursă lungă | Vasile Munteanu [08.Nov.05 16:08] |
| mereu treaz înspre lumea propriilor idei, poetul nu operează prin cuvânt cu o valoare matematică; este, cel mult, o funcție a însăși vieții lui, a ușilor interpuse între adevăr și iluzie, între sacru și ispitire; „adunearea în cuvânt” e singurul remediu. cu respect, | |
| = timpul care nu se întoarce | Adrian Munteanu [08.Nov.05 17:02] |
| Credeai că poate să-mi treacă neobservat un sonet ?E cursiv, echilibrat, tensionat și fără cusur metric. Abordezi teme esențiale și perpetue îndoieli omenești. O faci cu semn propriu și cu armonie în cuvânt. Sa ne trăiești ! | |
| = "Neodihnit, prin vise tîlcuite" | Ela Victoria Luca [08.Nov.05 17:19] |
| Armonie în versuri, și între strofe, cântecul gândului urmează pe cel al sufletului, într-o lume plină de contraste poetul neodihinit, străin, căutând un crez, o tâlcuire, regăsindu-se chiar și atunci când "Timpu-i zorit și nu vrea să adaste Și n-am cum în dorință să-l supun". În Valea năruită-ntre ispite, frumusețea poemului este limpede apă. Ela | |
| = Intre adevar si iluzie | Adrian Erbiceanu [08.Nov.05 18:04] |
| Vasile, "La inceput a fost cuvantul". Noi, cei veniti la mii de ani dupa "inceput", ne mai folosim inca de cuvinte. Ideile, asa cum se lasa ele asezate, vin de undeva de departe, de foarte departe. Si, de multe ori, asa dupa cum vad ca spui, nu stii cat este adevar si cat este iluzie. Referitor la "ispitire", nu spun inca nimic. In curand am sa postez o poezie cu un titlu asemanator. Sper sa-ti placa. Cu multumiri, | |
| = Am incercat sa trec neobservat | Adrian Erbiceanu [08.Nov.05 18:09] |
| Adrian, Cand aprecierea vine de la un Maestru al sonetului, ce mai imi ramane sa spun? Poate, doar, ca fac si eu atat cat pot sa ma tin pe aproape si...ca-ti multumesc pentru comentariu! | |
| = Edificare | Adrian Erbiceanu [08.Nov.05 18:21] |
| Ela, Gandurile, de undeva, din adancurile lor, nu ne dau pace. Discrepanta dintre eternitatea timpului si efemeritatea noastra, ne macina. Atat cat pot, atat cat ma pricep, incerc si eu sa aflu in ce ape ne scaldam. Si, de multe ori, dupa cum se intampla si in cazul de fata, comentariile sunt edificatoare. Iti multumesc pentru "adagio". | |
| = unde e sugestia? | cristina dobreanu [08.Nov.05 18:25] |
| imi pare rau, dar poezia asta e atat de directa, de previzibila, incat nu lasa loc nici unei emotii,nici unei stari.suna din coada, doar atat.e celebra replica: poezia nu se face cu idei, ci din cuvinte. ma mir ca a fost publicata in convorbiri literare. | |
| = După cuvânt ce urmează? | Bejliu Anne-Marie [08.Nov.05 19:06] |
| Oricât am vrea să alungăm îndoiala nu vom reuși niciodată.Toată viața alergăm bezmetici să căutăm adevărul absolut dar ne lovim doar de adevărul relativ.Toate teoriile, princpiile de viață se schimbă într-un iureș amețitor.Vorbind mereu cu oameni de vârste diferite mereu găsesc un alt unghi de a privi viața.Încerc să iau totul ca simple informații și mă retrag pe scara mea să le filtrez, să le ordonez. Știu că se vor nărui și acestea după un timp dar măcar pentru acel moment,acea clipă îmi dăruiesc un oarecare echilibru.După cuvânt ce urmează? Tăcerea? Cu respect, Anne-Marie. | |
| = Descifrare | Adrian Erbiceanu [08.Nov.05 19:09] |
| Cristina, Nu intotdeauna poeziilor trebuie sa li se puna lacate. Chiar daca poezia este previzibila, important este mesajul. Am fost expusi prea mult la tot felul de combinatii echilibristice pe marginea "cuvantului". Poate ca nu este atat de rau sa mai spui, din cand in cand, si direct, ceea ce gandesti. Ceea ce te mira pe tine, s-ar putea sa nu-i mire pe altii. Depinde de gust! Mai citeste, daca ai timp, si alte poezii postate de mine, si ai sa te edifici. Esti bine venita pe pagina mea. | |
| = De la nastere... | Adrian Erbiceanu [08.Nov.05 23:31] |
| Anne-Marie, Dupa "cuvant" urmeaza alt "cuvant". Si, uite, tot asa, unul dupa altul, cuvintele dau propozitii, iar propozitiile se oranduie in fraze. Frazele vietii noastre, de la nastere pana la...nastere! Intriganta, intrebarea ta. Cu acelasi respect, Adrian Erbiceanu | |
| = După ce înșirăm cuvinte,... | Bejliu Anne-Marie [09.Nov.05 08:09] |
| După ce înșirăm cuvinte, propoziții fraze,... nu ajungem în tăcere să medităm asupra a ceea ce am exprimat? După ce trăim un număr de ani în cuvinte și prin cuvinte nu urmează tăcerea adâncă, tăcerea veșnică? După ce țipă un copil dând semn că trăiește,că a venit nu adoarme? Chiar și natura are clipa ei de tăcere după tumultul unei zile.Sau liniștea dinaintea unei furtuni- nu este tăcere? Cu respect, Anne-Marie. | |
| = "Timpu-i zorit și nu vrea să adaste " | ioan peia [09.Nov.05 09:36] |
| Și drumu-i strâmb, ca orice drum de humă, Pe-alături - buruieni și frunze moarte, Și bat în tâmple clopote de brumă Cu dangătul lor stins de lucruri sparte... | |
| + Pocalu-i gol, izvoarele coclite.... | Maria Prochipiuc [09.Nov.05 09:23] |
| Desigur că nu voi face numărarea silabelor, să vad dacă ai respectat o anumită metrică, ci mă voi opri asupra a ceea ce eu aud la citirea poemului tău. Mai întâi abordez într-o anumită manieră înțelegerea textului, pentru a descoperi legăturile profunde dintre cuvinte, dintre versuri... Metrica și prozodia după auzul meu sunt respecate, fără acestea poezia ar fi fără trup și suflet. Acestea sunt pecețile poeziei cu o anumită formă. Există aici o organizare muzicală a poemului: Străin, tot bat la porți zăgăzuite, / Iar îndoiala n-am cum s-o alung. Există aici o forță care vine din interior și încearcă să explodeze spre exterior: Nu-s purgatorii gîndurile aste! / În cine să mă-ncred și cui să spun / Pierdut că sunt în lumea de contraste? Poemul este construit cu migală asemeni unei dantelarii fine, în care nimic nu prisoseste si nimic nu lispeste și ne amintește de poezia sentimentelor adevărate: Aș vrea să mă-nțeleg și să m-adun, / Timpu-i zorit și nu vrea să adaste / Și n-am cum în dorință să-l supun... P-S. Am citit de la postare, dar timpul m-a luat înainte și uite abia azi mă aflu aici, citindu-te cu drag. | |
| = Omul este supus timpului si dorintelor | razvan rachieriu [09.Nov.05 13:56] |
| Viața este văzută ca o alergare continuă , un maraton de temeri și neliniști existențiale, ca un “drum lung” întins de la naștere la moarte, accidentat, cu gropi și bălți , din care uneori ieșim prin erorile comise. Îndoiala, neînțelesul , neîncrederea sunt negativități care trimit în purgatoriu gândurile. Într-o “lume de contraste”, de simulacre și erori, poetul încearcă să se înțeleagă pe el însuși pentru a-i înțelege pe ceilalți , căci omul este supus timpului și dorințelor. | |
| = "Gandesc, deci exist" | Adrian Erbiceanu [09.Nov.05 17:17] |
| Anne-Marie, Tacerea prevesteste multe. Spui: "Dupa ce insiram cuvinte, propozitii, fraze,...nu ajundem in tacere sa meditam asupra a ceea ce am exprimat?" Raspunsul, la intrebarea ta, l-a dat de mult timp filozoful francez Rene Descartes: "Cogito, ergo sum". Mie nu-mi ramane nimic de adaugat. Iti multumesc, inca o data, pentru interventie. | |
| = De cand alerg | Adrian Erbiceanu [09.Nov.05 17:25] |
| Domnule Peia, Joci la fel de bine pe toate terenurile poeziei. Dar, versul clasic iti da, cel mai mult, tarcoale. Ca si in alte dati, comentariul dumitale completeaza ferice versurile mele. | |
| = o rara avis | Tudor Negoescu [09.Nov.05 17:40] |
| Sînt "respirațiile" bine strunite ale unui atlet adevărat, alergător de cursă lungă. A te mai folosi azi de o prozodie a versului tradiționalistă,îndelung șlefuită cu migală de bijutier, e o performanță, reprezintă o rara avis! | |
| = Liniile vietii | Adrian Erbiceanu [09.Nov.05 17:41] |
| Maria, Vine o vreme cand, scrutand cu febrilitate drumul ramas de parcurs, intorci capul ca sa vezi ce ai lasat in urma. Incercand, curiosi cum suntem, sa unim cele doua extremitati, gasim, cu stupoare, ca linia dreapta, pentu noi, nu exista decat ca o notiune matematica. Cel mai adesea, ocolisurile sunt "liniile noastre drepte". Aici ne oprim. Si tot de aici incep intrebarile. Intrebarile care ne conduc, ca in cazul de fata, la poezie. Multumirile mele pentru comentariu cat si pentru scoaterea ei pe firmament. | |
| = Viziune interesanta | Adrian Erbiceanu [09.Nov.05 17:51] |
| Razvan, Daca nu ne-am pune intrebari; daca n-am cauta, revoltati, drumul spre cunoastere, cu greu s-ar putea face deosebirea dintre noi si vietatile necuvantatoare. Este menirea noastra, asa cum suntem, "supusi timpului si dorintelor", sa incercam sa dezlegam nodurile. Interesanta viziunea dumitale filozofica. Cu multumiri | |
| = Cu multa transpiratie | Adrian Erbiceanu [09.Nov.05 18:16] |
| Domnule Negoescu, "Respiratiile" bine strunite, oricat de bine intentionat ar fi atletul, nu se pot obtine fara multa-multa transpiratie. Comentariul dumitale, aplicabil, de altfel, tuturor celor care trudesc pe acelasi taram, ma onoreaza. | |
| = pocalul | dumitru cioaca-genuneanu [09.Nov.05 18:33] |
| "Pocalu-i gol, izvoarele coclite..." (Adrian Erbiceanu) aud pocalul, babanu' manios cum salta glasul: -oricat trag tot nu tin pasul cu setea lui Erbiceanu! | |
| = hey! | x [09.Nov.05 20:27] |
| "Și n-am cum în dorință să-l supun..." aici va trebui sa modifici, daca vrei sa respecti cadenta; propun "Și n-am cum în dorință să îl supun...", desi acest "Și n-am cum în dorință să îl supun..." suna cam pueril si banal pentru o incheiere care ar astepta ceva mai special, asa cred eu.. Poezia este reusita vorbind cu vibratie despre sentimente zagazuite interiorizat care parca isi cauta poarta spre evadare din umbra, spre deslusire si liniste, spre impaciurea cu sine insusi. Laudabila inspiratie! Esti acelasi freamat rational plin de farmec si voluptate tainica pe care l-am intalnit mereu si nu-l voi putea neglija sau uita. Felicitari! | |
| = : ) | x [09.Nov.05 21:21] |
| :))imi cer scuze pentru citirea neatenta a cuvantului "supun" din ultimului vers al poeziei de fata, restul ramanand insa valabil. | |
| = Setea | Adrian Erbiceanu [10.Nov.05 16:28] |
| Nea Dumitre, ai dreptate. Am o sete, pe care n-o pot astampara, pentru "cunoastere" si pentru...poezie. Catrenele tale, ori pe unde le plasezi, imi descretesc fruntea. Multumesc. | |
| = Hey, hey! | Adrian Erbiceanu [10.Nov.05 16:40] |
| Dudi, Cadenta este corecta si ma bucur ca ai observat lucrul asta. Incheierea, la care te-ai referit, cand am conceput poezia, avea o forma diferita. Din motive, sa le zicem "tehnice", am preferat varianta. Poate ca la o reluare a ei, daca am sa gasesc ca este necesar, am sa ma intorc la forma originala. Incantat de trecere. | |