| = Din ingemanarea lirismului cu formele abstracte se nasc poeziile | razvan rachieriu [08.Nov.05 11:30] |
| În pauza intensă care precede gândirea, suntem “hărțuiți de cuvânt” până reușim să-l îmblânzim și să-l așezăm cuminte pe hârtie. Înșelând iubirea laică , noaptea “ne culcăm cu adevărul” , și din adulterul gândirii cu adevărul se nasc reflecțiile , iar din incestul imaginilor lirice cu formele abstracte se nasc poeziile. Prin pasiune, “stai învelită în carnea” partenerului “cum stă ochiul între pleoape”, iar poezia devine inutilă, se sfarmă de corpul realității, pentru a fi văzută “dezbrăcată” de poeme , fără zorzoane poetice. Când “drumul dintre noi” este udat de “balta de sânge” a versului ucis de “talpa cuvântului” banal, “scările care urcă spre casa” sufletului femeii sunt construite din plâns. | |
| = Răzvan | Alina Livia Lazăr [08.Nov.05 12:44] |
| Răzvan, Comentariile tale sunt mereu dovada că ai înțeles ce am scris și că, deci, ai rezonat cu încercarea mea de vers. Uneori mă enervezi, pentru că am senzația că îmi rescrii gândurile, dar mă liniștesc imediat: îți mulțumesc pentru alunecare oarecum tacită printre gândurile mele, și spun "tacită" pentru că, practic, nu intervii cu nimic în ideile/cuvintele/formulările mele, ci doar mi le explici, ca într-o oglindă! E o bucurie mereu să te văd aici. prietenesc, li | |
| = hărțuită de sinceritate | Vasile Munteanu [08.Nov.05 14:03] |
absența devine dragoste aspirând către înnourările sinelui dincolo de care ochiul strălucește ca o matrice primordială, asemeni unei răni născute prin rostire sau unei celule care se divide mereu identică, pururi neschimbătoare, ca într-un ritm al misterioaselor tenebre ale necuvântării pentru care inima are rolul unui orologiu metafizic, al cărui mecanism sacadează acvatic, diluvian sentințe afective: “mă iubește nu mă iubește mă”, unde pronumele în-ființării are rol de accent creațional; teluricul are rolul “foarfecelui” dezlegător de noduri gordine oscilând între ethos și eros, între sentimentul datoriei și sentimentul estetic. cu drag, | |
| = Au | Dana Mușat [08.Nov.05 15:41] |
| "dacă tot am nenorocul de a fi hărțuită de cuvânt în noaptea asta mă culc cu adevărul"-le iau cu mine caci mi-au placut mult. restul nu imi place pentru modernismul ce o cuprinde si unde nu ar trebui sa existe. Pe Mihai cred ca l-a luat durerea de cap.:) Multumesc | |
| = dana de mușat, vasile munteanu | Alina Livia Lazăr [08.Nov.05 18:17] |
| Dana, Și eu mulțumesc. Nu știu ce l-a luat pe Mihai, dar e clar că l-a dus departe :) Și de poezie, și de modernism. De aceea, mă înfășor în încercarea asta de poem și declar că mihai sunt eu. :) Mulțumesc, e o bucurie că mai vii aici. Ted, Ochiul strălucește ca o matrice primordială, ai dreptate. Este interpretarea corectă, așa simt mereu. Oscilările mele dintre ethos și eros sunt evidente deja, speram să nu se prindă nimeni. Cineva mi-a spus că deja cuvintele mele au aceeași direcție și aceeași muzică, și că ar trebui să mai scriu și despre altele. Însă eu mă simt, așa, cum ai zis, între sentimentul datoriei (față de mine) și cel estetic. E o tranșare. O despicare. Eu - feliată, mulțumesc. li | |
| + "o femeie ce plânge văduvită de viața ochilor tăi" | Ela Victoria Luca [08.Nov.05 18:37] |
| nu știu cum să fac pe mine cuvintele mă iubesc uneori alteori rămân reci și chiar îmi scot limba ca niște copilandri haioși eu ating mereu imperfecțiunea stau de vorbă în poeme fără virgule și uneori parcă mai scap câte o rimă când tu îți arunci numele în jiu eu îmi îmbrac trupul în mare neagră și dansez după același tango to evora tangenta sprâncenei tale atinge provocator secanta privirii mele și nu mă fac elipsă nici dacă mă iubește nu mă iubește doar zeii să știe ce mai este-n iubire daul nuul euul acesta își cântă mereu tuul întotdeauna în ploaie și văduva aceea m-a lăsat într-o lacrimă a vieții lui mihai Frumos, Li, m-a "torturat" de azi dimineață poemul tău, l-am răstălmăcit, l-am simit, l-am contrazis, i-am luat pulsul, am strigat la el, l-am și mângâiat, i-am cântat, m-am rugat să îl plouă cu auriu, să "îi împing capul în sensul invers nașterii". Și deosebit de intense și iscusit lucrate îmi par a fi versurile: "mihai eu stau învelită în carnea ta așa cum stă ochiul între pleoape și gălbenușul în ou degetele tale miros a instrumente de tortură căci smulgi din ploaie picur după picur mă iubește nu mă iubește mă petala cu răspuns stă cu spatele la noi doar zeii mai știu" Cu următoarea strofă aș vrea să dau la o parte câteva din mă, mi, îmi, me, m-a, mii, că stau înghesuite tare în doar două versuri. Și șterge paranteza de mai jos, poemul tău merită luminat pe de-a-ntregul. Ela | |
| = torturi :) | Alina Livia Lazăr [08.Nov.05 21:08] |
| Dana, Așa cum mi-a spus o bună amică azi, în locul lui "mihai" putea fi orice nume: putea fi Gabriel, de pildă, dar instrumentele de tortură rămân aceleași. A le simți lama rece și puterea e un exercițiu de verticalitate. A le lăsa să te doară înseamnă uneori a-ți asuma riscul iubirii. Și al "hărțuirii" la care te supune poezia. Poema pe care ai făcut-o este așa cum știu că ai fi scris-o tu. Dovadă că nu ai trucat nimic. Mulțumesc pentru stea. O dau Mihailor, Mihaelelor, Gabrielilor și Găbițelor de aici, așteptând, în continuare, cuminte, veștile... prietenesc, li | |
| = vara Sfîntului Mihai | Corneliu Traian Atanasiu [09.Nov.05 09:25] |
| În alte vremuri tîlcul dorului mai era norul, "ducăușul, călătorul". Azi poezia este mai aspră, e aruncată ca o haină veche la lupi și dorul își face pîrtie ca o șenilă prin smîrcuri sîngerînde. Ziele fac implozie - umbrele deschise crud în carnea noastră tremurîndă. Din cînd în cînd, foarfeca lui Dumnezeu decupează un petec de senin înalt și blînd de noiembrie - "petala cu răspuns". Un adevăr de strîns în brațe. | |
| = un adevăr de strâns în brațe | Alina Livia Lazăr [09.Nov.05 12:04] |
| Nu cred că e mai aspră poezia azi. De fapt, nu pot să compar norul cu instrumentele mele de tortură. Nu înseamnă aă am renunțat la nor, ci, mai degrabă, că simțirea mea se traduce dincolo de el. "petala cu răspuns" îmi este o ideea dragă aici. ca un copil din flori :) cuvinte nenăscute încă pentru somnul lui. mulțumesc. li | |