Comentariile membrilor:

+ unora le place pe coperta	Costin Tănăsescu [03.Nov.05 00:13]
Madalina, ai scris un text frumos. Daca ai fi fost anesteziata nu ai fi avut cum sa scrii in felul acesta. Acest comentariu, din pacate, nu va fi unul care sa disece. Poezia este prea feminina ca sa ma strecor eu printre versurile ei. Am simtit ca doare si ca este nevoie de vindecare. Cred ca este de-ajuns... De-acum vei locui pe fila 1, mai trist este ca el are domiciliul pe coperta. noiembrie te-a furat cu repeziciunea unui prestidigitator. Deh, este luna mea, n-am apucat sa te avertizez. Pentru ca am gasit o constructie interesanta, pentru ca a trebuit sa iti ascunzi iubirea, pentru ca ai mintit ca stai la fila 1, pentru ca ai obosit... iti aprind o stea la miezul noptii. rataceste, este singura cale de a uita de tine. cu prietenie,
=  poemul meu de azi	ioana cheregi crișan [03.Nov.05 00:22]
un poem care mi-a amintit că dragostea chiar există, că noiembrie există, un poem de o mare tandrețe și feminitate, cursiv, în sensul că-mi curge în suflet și îmi amintește cum e ... felicitări! e poemul meu de azi.
=  "acest început de noiembrie"	Ela Victoria Luca [03.Nov.05 01:12]
"încep să scriu deja nu mă mai interesează ce iese cât adevăr pot conține cuvintele" Și tu locuiești la fila numărul unu, prima literă pe stânga, în puls intens, iubirea fără întrebări, cuvintele doar în chemare tumultuoasă: "totul se învârtește prea repede în acest început de noiembrie" Și ce destăinuire, și ce firesc să lași totul așa, fără nici o judecare a lumii, a celui de pe stradă, să fii tu însuți singurul martor a ceea ce trăiești, fără justificare, fără a da seama. Domnul e cel ce pimește și privește, tu te împaci cu tine, chiar dacă: "obosesc din ce în ce mai des din pricina atâtor călătorii imaginare de frică să nu fac distanța mai mare stau într-un punct și fac semne cu mâna"... Sensibilitate, amplitudine a sentimentelor, gând limpede și dăruire fără cuvinte. E noapte și doar luminile se văd cumva în acest început de noiembrie când totul "se mișcă prea repede". Eu îți las focul aprin la ultimna filă. Știi tu care: a copacului netăiat. Ela
+ Cu mine se deschide cartea	Elia Ghinescu [03.Nov.05 09:33]
Da, un poem de suflet, cu ceva mai mult concret decît am citit la tine pînă acum, Mădălina. Sunt subiectivă din punct de vedere al versurilor. Nu e vorba neapărat de început de noiembrie, ci de orice sfîrșit de „ceva” care te face să pui în balanță întrebări și răspunsuri (sau ne-răspunsuri). Cu atît mai mult dacă e început de noiembrie – se termină și toamna. Și odată cu ea pare a se sfîrși agonia. Care, de ce să nu recunoaștem, e dulce-acrișoară, dar să nu uităm de ... dulce. În prima strofă e o femeie-copil care se joacă în oglinda aburită, lăsînd semne de copaci întrupați din puncte. Vină? Pedeapsă pentru o tăcere? Se ascute creionul, ăla chimic și care lasă urme violet, pentru a se scrie în toamna aceasta: final. Cînd povestea evoluează și femeia-copil realizează că nu e tocmai ce a dorit își pune problema că s-ar putea să nu mai conteze la final care, pe cine, de ce, unde , cum, cînd a iubit mai mult. Rămîne doar întrebarea fără dorința unui răspuns. Și femeia, fără copilul din ea. Orice ai face, ca om, rămîi undeva pe pagina întîi în viața cuiva, chiar de unii preferă să citească de la pagina doi. Aici e toată simțirea mea: să rămîi primul, necitit vreodată, ca o prefață la un volum scris cu viață. Pentru mine poemul se încheie cu același punct desenat pe oglindă. Mie mi se pare perfect adevărat acest poem. Așa se întîmplă și în viață. Poate că Silvia are dreptate într-un fel, dar eu privesc concret lucrurile (deh, dereglare profesională) și știu că acesta este un poem „cel mai concret” :) din cîte am citit la Madim.
=  o parere	Cristina Hasse [03.Nov.05 12:13]
Din pacate, Madi are poezii mult mai bune decat aceasta. Pana la versul ce da si titlul textului nu face decat sa-si reprezinte in scris ceea ce ar face in mod real. De acord. Dar nici eu nu vad acel fior poetic la care se astepta Silvia. Fara suparare! Ceea ce salveaza cat de cat este fragmentul care incepe de la versul respectiv. Acolo incepe sa se "desprinda", sa intre intr-un fel de suprarealism. Personal as pastra doar acel fragment si constructia "că fiecare oră e un nor de praf" - unde as renunta la "ca" Restul poate intra la categoria personale. :) Stiu, Madi, ca nu obisnuiesti sa iti modifici textele. Oricare dintre ele are o valoare personala. Asa cum si ale mele au pentru mine. Nu este nevoie sa imi raspunzi. :) Am vrut doar sa-mi spun parerea. Citesc in continuare!
=  Iubire ascunsa printre ultimele file	razvan rachieriu [03.Nov.05 13:10]
“Pedeapsa pentru tăceri” este durerea încremenirii, inerției între coperțile ființei, când vrei ca “totul să se miște repede”. Așteptarea face ca “fiecare oră să fie un nor de praf” care traversează orașul pentru a regăsi iubitul și a-i dărui iubirea ambalată “într-o mie de gânduri “ către el. Locuind “la fila 1” obosești “din pricina călătoriilor imaginare” printre filele existenței , căutând iubirea care se găsește ascunsă printre ultimele file. Este un scris aerisit, fără metafore grele, cursiv, care se citește cu plăcere, învârtind sensurile într-un ritm alert, cu un stil plin de farmec, accesibil.
=  celor care au comentat	Madalina Maroga [03.Nov.05 15:47]
mulțumesc pentru păreri și sugestii. probabil că nu este cel mai bun text al meu, poate uneori reușim să scriem bine alteori nu. important este faptul că aici, este un atlelier unde în fiecare zi învățăm câte ceva. la acest poem și la aceste comentarii, am învățat... să fac un semn discret cu mâna... nu îmi place să dau explicații la poemele mele, motive sunt mai multe, nu mă apuc să le înșir aici... poemul acesta este un început de noi... mulțumesc. aceeași, Madim
+ acest început de noiembrie	Zabet Mihai [03.Nov.05 17:57]
In poezia ta, erosul sugereaza dorinta, dor, dezechilibru. El ia nastere avand o persoana anume ca obiect al sau; el este transferat de la persoana la frumusetea ei - o carcteristica care in principiu o alta persoana o poate poseda intr-un grad asemanator sau mai mare - si in cele din urma graviteaza spre obiectele imateriale "schițez un semn ca într-o oglindă", "cât de tare mă dor întrebările tale", precm forma frumusetii insasi. Dorinta pentru frumusetea imateriala este un soi de reamintire a vizunii formelor ( precum cele de dreptate, intelepciune si cunoastere ) pe care sufletul a fost capabil sa le perceapa si induce amintirea "nu mi-am închipuit cât trebuie / să fie de greu fără tine / îmi amintesc doar ceea ce am trăit" acestei stari - anamnesis - si permite sufletului sa urce scara inapoi spre adevarul spiritual. Esti inspirata de puterea erosului, care dicteaza urmarirea pasionala a luminii intelectuale pure, cu adevarat reale, prin intermediul frumusetii versurilor. cu drag, mihai
=  Mădă...	adriana marilena simionescu [04.Nov.05 11:53]
Eu locuiam în cutia toracică a unui bărbat obișnuită să respir numai cu el aerul se electriza din ce în ce mai mult între noi și mirosea plăcut a lavandă doar el era din ce în ce mai trist și atunci mi-am dat seama că poate cea mai frumoasă dovadă de iubire ar fi să-i dau drumul să plece. Acum locuiesc într-o cutie de scrisori la aceeași adresă așteptând un semn de la el nu sunt tristă dacă poștașul se oprește de fiecare dată la alte apartamente, o broască țestoasă mi-a oferit carapacea ei dar am refuzat-o zâmbind politicos, desigur că într-o zi cineva îmi va trimite un plic parfumat cu o fotografie în care voi descoperi îmbrățișându-mă mirosul altui bărbat. "din pricina atâtor călătorii imaginare de frică să nu fac distanța mai mare stau într-un punct și fac semne cu mâna" melancolic, Ama
=  supara-te....!	dorin cozan [04.Nov.05 13:36]
daca nu ar fi fost titlul de vina nu cred ca ..... poate daca ai schimba pe ici, pe colo si anume in ... eu cred ca nu o sa te superi pe mine, din pacate.... (comentariul de dinaintea -mea- e un poem mult mai bun)
=  Punctul de la fila 1	Alin Crivineanu [04.Nov.05 13:52]
Nu e atat de important daca razi sau plangi ci daca simti. Traind fara sa iubim suntem doar un covor de frunze ruginite in luna lui brumar. E altceva insa atunci cand bate vantul si ne ridica spre cer. Versuri sensibile si calde (pe frigul asta...).
=  Imi amintesc cum altadata.....	Saturnea Lusitana [04.Nov.05 14:51]
Este un poem de cinci stele, regret ca nu sunt in masura sa le adaug eu pe celelalte doua. Doar o femeie este capabila de o asemenea cruditate a sugestiei, de o dezvelire atat de simpla si de neostentativa a sentimentului. Am citit cu mare placere si iti multumesc pentru clipele de savoare pe care mi le-ai daruit. Cu prietenie, Lu.
=  Asta am vrut să spun și atunci.	Bejliu Anne-Marie [04.Nov.05 21:07]
Comentariul meu nu avea legătură cu ceea ce s-a discutat offtopic dar din pacate a fost amestecat printre celelalte. Spuneam ca nu pot oferi decât aprecieri în cuvinte bune,mângâietoare și că sper să ne întâlnim pe o pagină cu gânduri mai luminoase,mai puțin triste. Asta am vrut să spun și atunci. Poemul este de o finețe deosebită. Cu, drag,Anne-Marie.
=  mulțumesc	Madalina Maroga [05.Nov.05 14:15]
vă mulțumesc pentru comentarii. de data aceasta, timpul nu îmi permite să răspund la fiecare... mă bucur să vă știu aproape în acest început de noiembrie. cum a spus Alin, nu e atât de important dacă răzi sau plângi, ci dacă simți... cu drag, Madim