| + anonimat de împrumut | Madalina Maroga [19.Oct.05 23:22] |
| eu am priceput. trebuie să crezi, sunt personae care pot pricepe. aici, te surprind trează, stai de veghe, plimbi buna dispoziție într-o tăcere indescifrabilă, nu vrei să decizi nimic, timpul pare să-ți întindă o mână... toate se rezolvă cu timpul... (aproape toate) te deranjează povestea ta dar o porți în inimă, strigi în gura mare, ridici o povară de sentimente, te simți într-un anonimat de împrumut din când în când totul se oprește dragostea nu mai există s-a epuizat nimeni nu pricepe m-am ingrozit... uite cum se sfârșește dreptatea am impresia că am văzut un film, că am aprins lumănări și am îndoit genunchii de dragoste... singurătatea se sprijină de tine în toate direcțiile... Madim | |
| = Nimeni nu e singur. Uită-te in direcția bună,..., cu răbdare. | spirit silence [20.Oct.05 01:02] |
| "nimeni nu pricepe ".Nimeni sau (doar) TU ? Și dacă "ridic o povară de sentimente amestecate de-a valma cu banalități", banalitațile există în ideea de a te face să vezi ceea ce în mod normal ignori ca fiind important ... atunci mai sunt banalitați(?) ...sau ar deveni ceea ce îți arată care/ce anume este povară ce merită purtată ?! "vreau ca totul din jurul meu să mă înconjoare pe dinăuntru fără să-și găsească scuze ca să rămană afară" ....nu uita! te rog frumos, să lași ușa deschisă (către tine)...cine știe, poate atunci nu au să mai apară scuzele. | |
| = din cauza veridicității | Corneliu Traian Atanasiu [20.Oct.05 08:21] |
| Poezia - cu oboseală pre oboseală călcînd - ca recuperare de sine, ca regăsire, ca recunoaștere dincolo de scuzele neatenției cotidiene. Cu responsabilități sporite și revelații pe măsură: puțin câte puțin mă surprind trează pentru tăceri care nu-mi aparțin sau uite nimeni nu se îngrozește uite cum se sfârșește dreptatea Te văd emblematic, "într-un calm inalterabil", trăgîndu-ți, în lesă, în spatele anonimatului pe care ți-l asigură ochelarii de soare, "bună dispoziție". (Nu-i mai bine așa: am obosit să tot umblu la suprafață?) | |
| + dilemă | Costin Tănăsescu [20.Oct.05 12:36] |
| Versurile din aceasta poezie contureaza nevrotic cu un creion cu varf bont, sentimentele si trairile tale de moment. Desenul incita si ingrijoreaza. Sunt stari pe care le avem cu totii si ne intrebam de ce suntem zamisliti in felul acesta. Cu siguranta n-avem raspuns, numai Domnul stie. Nu vad nici un calm aici, paote numai aparent. Poezia incepe destul de tensionat. Autoarea, al carei fan m-am declarat de cand am venit pe acest site(si probabil ea este cea care mi-a dus prima mea poezioara in atelier...), este intr-o mare dilema. Mesajul propriu-zis este foarte greu de descifrat, ea ne spune de fapt: "nimeni nu pricepe", totusi starea de generic este clara. Apele sunt tulburi si ea a "obosit sa mai umble" la suprafata. Va cobori in adancuri sa-si regleze conturile cu poezia, pentru a obtine o clipa de liniste, numai o clipa... Incep sa cred ca singuratatea este o boala cronica, de cine se lipeste de acela nu se mai dezlipeste. Si ce e cel mai teribil este ca singuratatea printre oameni este cea mai apasatoare: "singurătatea care se sprijină pe mine în toate direcțiile..." Persoana intai singular... deci este o confesiune care are "look" de supapa. Din nou ingrijorator este ca nici macar la sfarsit textului nu sunt semne de ameliorare. Neinteleasa, singura, tot timpul in lupta cu ea insasi(poate cu o ispita, poate cu doua ispite...), stand de veghe pana la moarte... Eugenia ne demonstreaza inca o data ca cine se naste cu versul la ureche, ii va face si pe ceilalti sa asculte poezia. Am incheiat comentariul. ma numesc n-are importanta cum si imi place cum scrii cu prietenie, | |
| = pricepere | serban georgescu [20.Oct.05 13:41] |
| As spune si eu, la randu-mi, ca nu pricep nimic, dar ... mi-e teama sa nu fiu etichetat drept indragostit. dragostea nu mai exista??? s-a epuizat??? dragostea e un flux continuu, nu un fel lichid intr-un vas care se goleste nimeni nu poate bea cupa pana la fund parerea mea | |
| = Particule de- albastru pentru toamna desfrunzită a sufletelor noastre | Daniela Pall [20.Oct.05 18:48] |
| Dezintegrîndu-ne pînă devenim particule de toamnă albastră în căutarea acelui absolut care nu e aici pe pămînt... Acea liniște pe care o cauți, îngenunchind sub povoara așteptării,mimînd la nesfîrșit buna dispoziție și-acel calm la care ești condamnat, și-acea tăcere indescifrabilă care parcă ar spune: Un vultur e mort și-n inima mea nu pot să iubesc deși te-am iubit! Și nimeni nu pricepe...Superbe versuri,picături de balsam în această agonică toamnă. | |
| = iertare | Anni- Lorei Mainka [20.Oct.05 19:07] |
| ca nu am mai dat semne de viata , nici cind am fost acolo dupa decenii, la voi in oras , la citeva minute...eu pricep, si strig si spun dar mi-e greu sa scriu.....as sterge sub aceasta poezie "nimeni nu pricepe",care tare bine mi-a facut in aceassta zi trista - Ion STratan : sa fie iertat - ....sunt aici in lume si te citesc ....ca si pe Halalau... | |
| = looser | serban georgescu [20.Oct.05 20:25] |
| "Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp și aparent fără de sfârșit; totuși oamenii se zoresc bucuroși - ca și cum s-ar urca primăvara pe culmi! Numai eu sunt sfios. Dorințele mele n-au încolțit încă. Sunt ca un copilaș care n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un pripășit care nu știe încotro s-o apuce. Toți ceilalți au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă și știu doar că nu știu nimic. Oamenii sunt luminați, numai eu trăiesc în beznă; ei sunt toți isteți, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să mai posed ceva. Sunt deosebit de toți ceilalți oameni prin modul meu de a fi. Da, dar mă odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Mele și a Universului". Lao Tse - omul asta trebuie sa fi fost ceea ce in ziua de azi s-ar putea numi "un looser". nu? ce poate pricepe un looser? L-au numit Lao Tse - Copilul Batran si, acuma pe bune, ce stie un copil? copiii sunt copii noi, oamenii mari stim mai bine ca suntem trecuti prin "viata" apropo, care viata? | |
| = mersi! | anca codrea [26.Oct.05 22:52] |
| Draga Eugenia, Multumesc mult pt interventia ta in leg cu textul meu. In ce priveste poezia ta, cand o citesc, am imagini clare dintr-un film... bine conturate, imi plac mult versurile 'mă surprind trează pentru tăceri care nu-mi aparțin,' 'stau de veghe până la moarte îndoindu-mi genunchii de dragoste' Am sa te citesc in continuare! Cu drag Anca | |
| = iaca-ta-ma-s.... | dorin cozan [02.Nov.05 07:42] |
| uite ca eu pricep dragostea se plimba inca, te rotunjeste din buricul surasului in camera pretextelor poezia s-a acoperit din toate directiile cu pielea ta | |
| = oftopic | Iosiv Basarab [25.Nov.05 17:44] |
| ce s-a intamplat de-ai nivel zero? | |
| = cineva | Radu Herjeu [25.Nov.05 18:03] |
| ba nu... cineva se-ngrozeste si cineva pricepe... | |
| = daca.. | Cristian Munteanu [25.Nov.05 18:20] |
| Daca la un moment dat s+ar inventa un cuvant pentru mai mult decat poezie, aici ar trebui sa stea, in fruntea poemului tau. | |
| + Culegătoarea spicelor rămase :) | Florin Andor [25.Nov.05 20:09] |
| ... nu pot să aștept până la zi coborârea strigătului, sau femeia cu ochi cenușii apoi s-o întreb (zăpăcit de lumina puternică) dacă are tată cârciumar ... dar despre asta am putea vorbi mâine, pentru că vreau să rămân mai mult pe aici unde și o existență închipuită apare ca și ceva nobil, iar neajunsurile drumețului se îndepărtează către o ciudată neliniște (poate că te-am auzit intrând) ... prietenii nu ți-au lipsit niciodată, mi-au fost cuvinte sau fluier ușor, mereu la un ceas înainte de apusul soarelui ("mă strădui să respir / să nu mă strivesc / puțin câte puțin / mă surprind trează / pentru tăceri / care nu-mi aparțin") ... scăldând în amurg poarta deschisă a unei ucenicii aud lumina cum "se târăște prin ierburi / prin urmare acolo voi săpa mereu / până se vor auzi apele orbind" (parcă te văd întinzând la uscat umbrele unor mirări) ... vântul aproape că amuțise (adulmecând și chiar îmbrăcând "o tăcere indescifrabilă"), tu stăteai de veghe într-un anonimat de împrumut, hoinărind prin noapte ... un om îmi face semne, mă aplec lângă moara lui (cât să îi văd cusăturile slăbite) și îl rog să nu-i ceară prea mult culegătoarei spicelor rămase ... un poem crescut din interior, atât de încet încât o înțelepciune calmă i-a dăruit vibrație observând semne ale artei de a trăi ... frumos, frumos ... recomand cu plăcere acest text, la bună veghere :) | |
| = .......putin... dar sincer | Lory Cristea [25.Nov.05 20:36] |
| ,,stau de veghe până la moarte îndoindu-mi genunchii de dragoste`` nu am stele, doar suflet, ti-l las aici... nu-l alunga... esti rara pentru el drag - Loey | |
| = Punct. Si de la capat ! | Alin Crivineanu [25.Nov.05 23:30] |
| Observand lipsa punctului, dupa un text ce sugereaza sfarsitul, continui sa sper in introducerea unei virgule! | |
| = Lecturi în spirală | Nicolae Mihai Popa [27.Nov.05 18:09] |
| Eugenia, Nu pot citi decât foarte rar, cu încetinitorul, poemele tale. Astfel, poate, cu cât mai rar și mai încet le voi citi, cu atât mai multe voi descoperi și redescoperi. Și mi-ar plăcea să nu sfârșească niciodată. Și chiar nu vor sfârși, sunt sigur - asemeni imaginilor care se tot rotesc în spirală la nesfârșit în desenul pe care ți l-am trimis cândva, inspirat din amețitorul tău haiku („Teluric”). Apropo, originalul stă acum deasupra monitorului meu la serviciu, pe perete. Regret că îndelungata mea absență la „poezie.ro” a însemnat și o îndepărtare de poeziile tale. De fapt, niciodată nu mi-am imaginat că poezia poate fi atât de ușor de atins cu mâna, atât de palpabilă. Continui să te citesc - rar, cu priviri peste geam, cu noduri „telurice” în gât, cum e și normal, probabil, atunci cânt de afli în preajma Poetului în ale cărui cuvinte crezi cu adevărat... | |
| = eugenia reiter | Anca Anghel Novac [29.Nov.05 16:51] |
| Nimeni nu pricepe ? Poate ca aproape nimeni nu merita sa priceapa. Din cei ramasi unii merita, dar nu pricep. O infima parte sunt ca tine. Si una si alta. Adica merita si pricep. ... Un poem trist, intristator dar nu suparator. | |
| = părere | Liviu Nanu [29.Nov.05 17:09] |
| Puțin cam patetic începi strofa a treia, cred că efectul era deja, acolo am impresia că forțezi puțin. Asta nu-i scade din frumusețe, e un poem bun, scris cu naturalețe și ușurință. | |
| = raspuns mult prea tarziu | Eugenia Reiter [03.Dec.05 19:57] |
| multumesc mult tuturor tuturor tuturor pentru comentariile lasate aici. am prostul obicei de a nu raspunde, recunosc, insa vreau sa stiti ca ma bucura fiecare gand de-al vostru, mult. cu multumiri | |