| = doar câteva silabe esențializate | Corneliu Traian Atanasiu [30.Sep.05 10:19] |
| Proza asta te prinde și vorbele te surprind meditativă, nostalgică, șovăind pe căile unui prezent amintitor. Căutînd acel "dincolo de", "suflul" devenit duh. Aniversezi o tristețe cu lacrimi picurate în "cabernet de gânduri". "Nu știu de ce sărbătoream ani plictisitori, nu știu de ce, dar se spunea că eram doar un nisip neîncastelabil și câteva mâini care făceau din prietenie ore." | |
| = Corneliu | Ela Victoria Luca [30.Sep.05 12:36] |
| Suflul acordat cu ceea ce emoția de dincolo de cuvinte face ca tonul recitării să fie sacadat uneori, absențele atât de prezente în cabernetul gândurilor lasă urme. Nu știu de ce, însă am mototolit o pagină. Mulțumesc pentru că mă vezi bine și în proză. Poate voi mai scrie. Ela | |
| = se întâmpla albastru | Madalina Maroga [30.Sep.05 19:56] |
| te găsesc un pic melancolică, cu gândurile undeva departe... pe scena roșie a iubirilor, viselor și așteptărilor tale... erai doar un nisip neîncastelabil "se întâmpla albastru", picurând niciodată a ploaie "porunca" din "ultima scrisoare". e o sărbătoare, un punct spre o altă cunoaștere. te aștept și cu alte scrieri în proză. - mulțumesc că ai dus Ultima scrisoare la destinație. Madim | |
| = ultima | Ela Victoria Luca [30.Sep.05 20:11] |
| Se întâmplă să nu mai fie cerneală sau indigo, să nu mai fie destinatar acolo departe, să se rupă o pagină, mototolită, și să scrii un veac singurătatea, altfel decât Marquey. Se întâmplă să citești poemele celorlalți și să te regăsești, acolo unde roșul permanent nu mai are pentru tine decât cortina lăsată la final. Întotdeauna duc la destinație ceea ce este lăsat între două tărâmuri de suflet. Alege tu dacă sunt sticluța aruncată în amre sau porumbița albă. Eu nu mai aleg decât uneori poezie, alteori proză, pe alocuri articole. Scrierea. Și o scenă. Ultima. Mulțumesc fiindcă ai citit povestea nisipului neîncastelabil. Ela | |
| = Pe scena de un roșu permanent, nisipul a adus nestemate | Magdalena Dale [30.Sep.05 21:47] |
| În Cetatea Cuvântului orice rochie ai îmbrăca tu, va fi o sărbătoare a spiritului! Cum remarca și Corneliu, îți vin tare bine aceste gânduri scrise în orele când visele albastre au locul lor pe scena de un roșu permanent... Știu, că la tine orice cuvânt are o semnificație aparte și acest roșu permanent mă îndeamnă să încerc să gust din serile în care zidurile se prăbușesc, iar valurile aduc nisipul neîncastelabil purtător al unei nestemată din cine știe ce ungher al sufletului... Plecarea spre înapoi are ușor iz de singurătate lăsată la întâmplare, mototolită. Frumoasă imagine... | |
| = Magdalena | Ela Victoria Luca [30.Sep.05 21:59] |
| Ca și în pictură, roșul permanent este cel sângeriu aproape, cel ce nu poate fi asemuit decât cu viața din miezul inimii. Nestemate de prin nispuri încă vom culege câtă vreme fi-va mereu în noi sensul explorator al frumosului. Mulțumesc. Ela | |
| = lirismul eu-lui | Dana Banu [10.Jul.06 10:39] |
| Cum mai poate fi liric astăzi un poet ce rosteste cuvintul eu în toate textele sale?, așa mă tot întrebam eu, cu cîteva minute înainte de a da cu ochii de proza ta scrisă în septembrie anul trecut, am găsit un răspuns întrebării mele de acum, aici. | |
| = Dana | Ela Victoria Luca [10.Jul.06 11:10] |
| e o perpetuă redefinire, mereu în mișcare lăuntrică, iar cu fiece scriitură mai descoperim un registru, o dimensiune, un colț ascuns, ne dezvăluim în primul rând nouă înșine, apoi celorlalți, celor ce pot vedea. mulțumesc pentru incursiunea în timp, era la două zile după aniversare, pe scena cenaclului, la eliad. atunci s-a scris această pagină. Ela | |