Comentariile membrilor:

+ de
Ottilia Ardeleanu
[06.Jan.24 17:25]
finețe!
o zonă emoțională greu descriptibilă, dar reușită printr-un desen de copil.
într-adevăr, impresionant!

 =  era să spun că
TEGO
[06.Jan.24 17:31]
ar fi fost suficient textul până la finalul acestui fragment
"anul acesta a cîștigat concursul
un copil al cărui tată
lucrează la poliție
și desenează siluete de cretă
în jurul cadavrelor căzute pe stradă"

îmi părea (cred că și acum aș elimina partea descrierii desenului copilului, îmi mare mai interesantă varianta subtilă) prea descriptivă partea care urma
dar s-ar fi pierdut finalul ironic, de răsu-plânsu, care merită să fie acolo, pe foaie

după "mătușici" aș pune o virgulă

așa îmi rezultă (mai) cu plus:
"de ziua lor, copiii
însoțiți de mămici, bunicuțe sau mătușici,
participă la concursul desenelor pe asfalt
ei desenează cu cretă colorată
floricele, pisicuțe, căței, zîne
sau ce le mai trece prin cap
la final vine primarul și le dă diplome și bomboane
mămicilor le oferă flori și le pupă mîna
anul acesta a cîștigat concursul
un copil al cărui tată
lucrează la poliție
și desenează siluete de cretă
în jurul cadavrelor căzute pe stradă
....
primarul, plîngînd, i-a dat diploma, o pungă de bomboane
o sticlă de cola dietetică
și l-a rugat să nu mai participe anul viitor
care, așa cum știm,
este an electoral
și populația trebuie să fie într-o
dispoziție bună
și o stare de spirit sănătoasă"

am adăugat o virgulă după "așa cum știm"

spor!

 =  Ottilia, TEGO
Liviu Nanu
[06.Jan.24 21:00]
Ottilia, prezența și comentariul tău mă onorează.
TEGO, mulțumesc pentru sugestii, voi face corecturile. E scrisă direct în fereastră, dar asta nu e o scuză, desigur.

 =  domnule Nanu,
Ștefan Petrea
[07.Jan.24 05:40]
îmi place trecerea de la desenul infantil al copilului
către desenul serios al acestuia, creta descriind gozăviile realităţii...

Felicitări!

 =  Domnule Ștefan Petrea
Liviu Nanu
[07.Jan.24 10:01]
Domnule Ștefan Petrea, mulțumesc pentru trecere și semn de lectură, prezența dumneavoastră mă onorează.

 =  ...
Nuta Craciun
[07.Jan.24 10:44]
Mă întreb dacă există, estetic vorbind, o poezie ”naivă” așa cum există și încă cu rezultate remarcabile, o pictură naivă. Adică o poezie care să nu vină din spirit speculativ livresc, ci pur și simplu din expandarea unui preaplin sufletesc, din căutarea propriului eu, prin felul în care poetul simte, sau se simte el vis a vis de anumite lucruri din jur. Cred că în fiecare dintre noi zace nevoia de a crede în fața nevăzută a lumii, și ce frumoși sunt adulții care adăpostesc în trupul lor, sufletul mare al unui copil inocent care desenează pe asfalt realități dureroase.

+ cu...
Miclăuș Silvestru
[07.Jan.24 11:19]
omorul și umorul în același text... marcat cu creta colorată! Desigur, fiecare părinte se mândrește cu ideile, faptele bune ale fiilor și fiicelor. Situații nedorite schimbă câteodată comportamentul nostru... Evident, evenimentul din text aduce în același plan două laturi... făcându-le o linie continuă!!! Succes mult!

 =  răspunsuri
Liviu Nanu
[08.Jan.24 00:14]
Nuta Craciun, Miclăuș Silvestru - prezența și opiniile dumneavoastră mă onorează. Sper să nu mă lase inspirația în faza asta nouă.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !