| = Semn de apreciere | Emilian Lican [27.Dec.23 18:06] |
| Am lecturat tot textul cu bucurie și nu îmi iasă din minte: ,,Este cel puțin ca și cum i-am spune burgerului chiftea" Foarte bine! :) | |
| = merită citit! vă invit | Stanica Ilie Viorel [27.Dec.23 18:26] |
| "Ar fi fost păcat de restul cursului său, de mare succes de vreun deceniu încoace." până aici am citit trebuie să ies dar nu mă pot abține să nu las semn prima impresie: superb!!! dacă tot materialul este asemenea începutului, e de nota 10! și spun că e de publicat nu doar pe agonia! această abordare este nu doar binevenită, ci este chiar necesară! poate din minister poți conduce ipoteza și în celălat minister, al educației, astfel încât să se schimbe abordarea, de ce nu, paradigma spor! | |
| + În loc de recenzie... | Emilian Lican [27.Dec.23 18:45] |
| ,,Atât cât mai poate fi de magic, fie ca „Lamulțianul” meu să vă țină și să vă găsească sănătoși. LA ANUL ȘI LA MULȚI ANI!" | |
| = las semn | Stanica Ilie Viorel [27.Dec.23 19:45] |
| "Peste care, ca o coincidență calendaristică, s-a întâmplat ca în cultul creștin să se suprapună contaminarea naşterii lui Christos." este o logică (pentru mine, acum) varianta asta cu nașterea lui Iisus "așezată" de biserică în decembrie, ci nu într-o lună bazată pe ipoteze numerice (vârsta la care a fost răstignit, indicii rezultate din evenimente întâmplate etc.) nu cunosc domeniul, deci nu știu dacă concluziile tale pot fi încadrate la noutăți, ori există deja dezbatere, ori chiar studiu pe această temă, căci (reafirm entuziasmul) materialul nu ar trebui să rămână la nivel de articol, ci ar fi de dezvoltat un studiu în acest sens (dacă nu se studiază deja) înțeleg că sunt necesare resurse pentru asemenea lucrări, dar zic că e rost doar o umilă părere nu credeam să mai las comentariu pe aici prea curând, dar aci nu putui să mă abțin spor! | |
| + foarte | Ottilia Ardeleanu [27.Dec.23 20:22] |
| interesante abordări ale colindului, foarte interesante conexiuni! tradiții, mituri, credință... mulțumesc pentru astfel de articole. cred că documentarea este cea mai meticuloasă artă de cunoaștere și transmitere mai departe! îți doresc un An Nou plin de seninătate, bucurie, pace interioară și poezie! | |
| = intrând în miracol, cu tandră mirare | Amanda Spulber [28.Dec.23 10:18] |
| Mi-a plăcut foarte mult articolul, în special partea despre Miorița. Îmi amintesc și eu cum bunicii și-au făcut pomană de vii atunci când aveau în jur de 60 de ani. Au chemat vecini și rude la masă. Au împărțit diverse obiecte casnice. Au pregătit alte obiecte pentru marea trecere, inclusiv monede, care s-au dovedit inutile peste ceva timp, fiindcă se schimbaseră banii. Nu au mai adunat altele. Poate pentru că făcuseră ce avuseseră de făcut și apoi își continuau viața din această dimensiune. Există și obiceiului unei nuntiri a tinerilor care pleacă prematur, fără să apuce să se căsătorească. Și mai există și un bănuț care se leagă de degetul mortului (nu știu cât de vechi este obiceiul), precum și o lumânare din ceară curată, așezată în formă de spirală, pentru tămâiat până la 40 de zile. Luntrea lui Charon? Spirala galaxiei sau a ciclului viață - moarte/mare trecere? Din păcate, s-au dus cei pe care i-am fi putut întreba. Hrușcă nu pare să știe ce înseamnă Ler, crede că e un refren precum la, la, la, dacă e să mă iau după un interviu. E bine însă că mai sunt persoane care se întreabă, cercetează și consemnează. | |
| = Memorabil | Nincu Mircea [09.Jan.24 14:57] |
| Din curiozitate, aș dori să știu de unde ați citat pe Sfântul Augustin: „ceea ce, în prezent, se numeşte religie creştină a existat la cei vechi şi nu era absentă la începuturile neamului omenesc, până la apariţia lui Hristos întrupat, după care religia adevărată, care era deja prezentă, a primit numele de religie creştină”. E profetic. Universalizarea mesajului creștin. „Ca expresii sacerdotale ale acelei religii, care a existat de la începuturile omenirii, colindele au fost prigonite de către biserică, drept „marele praznic al diavolului” sau drept „cântece drăceşti”, până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când tentativa de asimilare creştină a colindelor în cântece bisericeşti s-a produs mai întâi, cu „Colindele pascale” şi cu „Irozii”, apoi cu „Vifleimurile” şi cu „Cântecele de stea” – este o realitate pe care azi o afirmă prea puțini. Totodată, în opinia mea, acordați o prea mare importanță lucrării Bisericii în procesul de creștinare a colindelor: „toate încredinţate, iniţial, epitropilor bisericeşti, apoi, odată cu fenomenul de asimilare creştină a colindelor prin creaţii culte, care urmau să fie răspândite în popor, prin eforturile parohilor, direct către toți enoriaşii şi, mai eficient, către toți elevii de școală, sub numele de colinde populare.”, deoarece creștinarea colindelor a fost parte a unui proiect de țară, cu scopul de a crea o identitate de neam încă din perioada interbelică, din care a făcut parte și Biserica. Am remarcat în mod plăcut felul în care ați asociat ideea de limes, specifică strategiei militare romane, cu viziunea de cuceritor a culturii occidentale de azi, pentru a prezenta modul în care colindele au rămas vii, au biruit. Când „cântecul cânta nașterea soarelui”, pune în lumină mesajul fundamental al colindului. El este generat de stea, de pântecul cerului, de actul fertil al semănării, solar... Ceea ce relevă faptul că aceste cântări populare, inițial, au fost parte a unui cult adresat Soarelui și Luminii. Asimilarea mesajului acestora de către Creștinism este o idee pe care Mircea Eliade a prezentat-o în Istoria credințelor și ideilor religioase. El a oferit istoricilor religiilor o explicație fenomenologică a modului în care calenda, ca și colinda, fac referire la prima zi a creației, aceea în care lumina se revarsă, prin voință divină, o voință care premerge Creștinismului, din adâncul întunericului. Fiat lux! Între „Ler sau fler, dilemă veche”, rămâne remarcabil modul dvs. ludic de a scrie despre aceste dimensiuni ale umanului. Am remarcat, spre exemplu, plăcerea de a folosi pretențiosul termen apotropaic. Aveți dreptate! Colindele sunt talismane pentru omul contemporan, deoarece, colinda, deși poartă azi haine creștine, nu cântă despre credință, ci despre locul natal al Luminii veșnice. De aceea pământul în care sau din care se naște omul trebuie în-cântat. Colinda este mijlocul prin care, cel care o cântă ori o ascultă, simte cum crește în rădăcinile moșilor, strămoșilor, părinților, soților, fiilor și fiicelor care sunt sau care au rămas departe, în altă lume, chiar una care va să vină, dincolo de toate cele pe care lumea de aici le pune pe calea zilei. Creștinătatea a articulat lumii de azi mesajul ancestral al colindei împodobindu-l cu perspectiva eshatologiei, a lui a fi cu Dumnezeu aici și acum, dar nu încă. Cu toate acestea, colindătorul și-a păstrat libertatea de pelerin, străvechiul obicei de a umbla cu Lumina după Lumină, din poartă în poartă, vestind despre Veșnicia ei. În întâlnirea Creștinismului cu colindele, acestea au aflat căi inedite de a cânta mesajul divin al luminii, iar Biserica s-a îmbogățit în expresii misionare. În opinia mea, cititorul care parcurge articolul dumneavoastră se plimbă prin istoria colindului ca un vizitator printre exponatele unui muzeu. Ceea ce stimulează și fascinează gândirea acestei vizite culturale, rezidă în faptul că, de la intrare și până la ieșire, tot ceea ce află despre colind, devine memorabil. | |