| + “o mână mi se așază cuminte pe frunte“ | Zavalic Antonia-Luiza [10.Oct.23 17:01] |
| Frumos, revelator. Un poem despre cum sufletele noastre trec prin toate anotimpurile vieții, ce nu poate să treacă neremarcat. Câteva imagini deosebite care m-au impresionat: “ce e trupul o sacoșă în care ții sufletul îl porți prin toate piețele și simți că vine toamna degeaba ești copil înăuntru“ “totul putrezește după o vreme prea mult alb îmi apasă mușchiul inimii” “mă apropii prea mult de cei aproape uitați o mână mi se așază cuminte pe frunte“ Cu bucuria lecturii, Antonia. | |
| = Îți mulțumesc, | Ottilia Ardeleanu [11.Oct.23 18:39] |
| Antonia, pentru sensibilitatea și emoția cu care ai citit! | |
| = experiențe | Nincu Mircea [12.Oct.23 00:35] |
| reverberații din adâncuri persoanele. scrieți o poezie psihologică, plină de experiențe care se cer mărturisite... | |
| = Vă mulțumesc mult, | Ottilia Ardeleanu [12.Oct.23 12:45] |
| domnule Mircea Nincu, onorată! | |