| + Bună dimineața, voce de Vidră-Minervă! Balada-i superbă. | Dragoș Vișan [25.Jul.23 08:06] |
| Ieri am mâncat o prăjitură cu cremă de afine, coacăze roșii-n vârf, Specialitatea Cofetarului. Plăcintă cu carne. Și am băut o cafea. Parcasem bicicleta la o cofetărie și shaormerie. Poemul tău este și un fel de baladă al unei femei românce iubitoare de haiduc. Poți ridica din haiduc harman, și din hatman domn al țării. Ca Vidra lui B. Petriceicu-Hasdeu. | |
| = Mulțumesc! | Iulia Elize [25.Jul.23 09:17] |
| Medee... nu după soare, ci după vers. Foarte ascunsă, ea, Medeea, de felul ei noptatic, așa că nu am cum să ridic pe nimeni, decât un vers de steluța nopții, legate, care să vezi s-a transformat, tocmai, în zi... Numai glumesc, sunt niște biete exerciții poetice, am scris chestii mult mai serioase, piese de teatru, pe acest ritm, cărți, acelea care de fapt îți mulțumesc, pentru aprecieri, deja... Mă bucur că ți-a plăcut, ce e mai sus... Mulțumesc pentru trecere și însemn... Soarele se vede nițel mai bine, de la steaua din zi... Aveam un unchi, el mai zicea de frate-meu, de Răzvan și de mine... Făcea paralele, mai mult pentru el, pentru frate-meu. Ne mai alinta, ne mai striga, când venea pe la noi... Îmi aduc aminte cu foarte mare duioșie, era agronom. Fratele mamei... E un semn și aici că mi-am adus aminte de dânsul... Steluța e și pentru el. (Și atât...) Răzvan și Vidra, așa ne zicea... | |
| = Zic și eu... | Iulia Elize [25.Jul.23 09:22] |
| Se spune despre Medeea că e iubăreață și legată, de fel, poate de asta, un pic, mă recunosc (și) în celălat pseudonim. Bănuiesc... Sunt legată de tema iubirii, azi. Ea e mai obscură, sau mai bine spus absconsă, dar e îndrăgostită de soare și de lumină, într-un anume fel... legat. E o idee. Foarte conex. | |
| = Vorbesc și eu niște năzdrăvănii acum... | Dragoș Vișan [25.Jul.23 10:21] |
| Medeea o fi fost o strămoașă de pe la noi. Tezeu era într-adevăr, ca tot echipajul navei Argos un grec din Elada. Își căuta de fapt originile, pentru că și aheienii, ionienii, dorienii plecaseră de la Oceanos, Istru cu câteva veacuri mai înainte (prin secolul XXIV cel mai probabil. Așa văd eu discursul Medeei din acest poem. Într-un idiom tracic-românesc, nu protogeorgian. Are o seducție fascinantă la bază. Fuga Medeei cu Tezeu și ceilalți argonauți este pe Oceanos (pe Istru în sus), către mijlocul sălbatic atunci al Europei. | |
| = Părere... | Iulia Elize [25.Jul.23 10:32] |
| Nu, n-are legătură directă cu poemul, dar nu știu de ce mi-am adus aminte că de fapt Medeea însemna cineva, prin mitologie, eu nebăgând în seamă mica amploare a numelui, totuși, ci mai mult conotația ei în legătură cu dragostea... Se spune că Medeea se lega de iubitul ei, nemaidespărțindu-se, și oarecum s-a potrivit (numai puțin, chiar numai puțin) cu ce e mai sus... Eu de exemplu mai am un pseudonim Laura Medeea Andreica, pe o carte, aș fi vrut Laura Maia Andreica, dar în ultimul moment m-am răzgândit. Nu știu de ce am ales de fapt chiar Medeea, așa s-a întâmplat, dar din câte știu era o zeitate mică foarte legată de iubire și de ideea de dragoste... ”Elsa” iar îmi place, poate o să folosesc și numele ăsta pe undeva... | |
| = "Șod" / "cu șod" | Dragoș Vișan [25.Jul.23 12:51] |
| "Șod"= bizar, fantezist | |
| = ”Șod” | Iulia Elize [25.Jul.23 16:26] |
| La noi, în Ardeal, se spune și despre persoane, el/ea e șod/șoadă, adică un fel de nostim și drăguț, în același timp. cred că o sinonimie ar fi ”nice & funny”. | |