| + Antonia, | Ottilia Ardeleanu [20.Jul.23 13:37] |
| ai aici chiar câteva maxime. E un text de suflet pentru suflet, cel puțin ultimul vers, cu antagosnismul rechete-catedrale, demonstrează cât de ușor se poate trece dintr-o extremă în cealaltă. Și, pentru acest fapt, apreciez! | |
| = da şi nu | Ionut Caragea [20.Jul.23 19:51] |
| Da pentru frumuseţea aforismelor poetice, nu pentru lipsa de coeziune între ele. Aş fi vrut să văd o poveste, însă de la O inimă, textul o ia în altă direcţie. Finalul sună a Gerard Klein. Prea mult SF. | |
| = turnul orașului interstelar | Zavalic Antonia-Luiza [20.Jul.23 23:58] |
| Ottilia, mulțumesc enorm pentru semnul luminos și cuvintele tale de apreciere. Ionuț, mulțumesc mult pentru feedback, într-adevăr nu există o coeziune după cum pe bună dreptate ai remarcat, însă de când sunt departe de casă (mii de km) orașul în care m-am născut chiar a rămas un loc SF la care nu pot ajunge decât călătorind cu gândul în spațiu și timp, de aceea poemul meu se rupe brusc, exact cum sufletul meu este rupt și continuat departe de patria dorului. Cu imensă gratitudine amândurora, Antonia. Cu imensă gratitudine | |
| = „ O inimă fără oameni e ca un înger ce umblă legat cu bombe” | Maria Elena Chindea [21.Jul.23 04:32] |
| Foarte frumos așezat în aforism exploziv - dacă luăm ca axiomă că doar omul este o ființă cugetătoare în această dimensiune! Nu știu de ce însă - cu tot dragul față de om ca o ființă ce poate schimba universurile din el, încep să am serioase îndoieli că deține monopolul cugetării și că chiar își asumă acțiunile pe care le săvârșește și urmările catastrofale asupra ființelor considerate inferioare lui! Și eu sunt o optimistă cronică! :) Poate doar oamenii frumoși ca tine să tragă căruța evoluției din șanț! Mulțumesc, Antonia! | |
| = Am înțeles | Ionut Caragea [21.Jul.23 06:49] |
| Dar să știi că poemul acesta l-am comparat cu alte poeme recente, scrise de tine, care au o altă coeziune între versuri, care au o poveste cap-coadă. Un fir epic. La tine, aici, duoă ce citesc poemul, rămân cu o imagine SF în cap și nu mai țin minte ce ai zis la început. Și mai e ceva. Tu încerci să sugerezi, prin titlu, ceea ce nu prea se înțelege în poem. Ori poemul sugerează, mai ales prin versul final, o fuziune perfectă, care nu te exclude din niciun loc descris de tine. E frumos ce explici în comentarii, dar, din păcate, comentariile nu vor însoți poemul în cazul în care acesta va fi publicat într-o carte. Doar o părere. | |
| = Excepțional, cu excepția titlului! | Dragoș Vișan [21.Jul.23 06:59] |
| Prozopoem foarte bun, laconic scris, din durerea depărtărilor occidentale. Titlul este singura fisură a sa. Eu n-aș folosi "poem cu" sau "poem fără". Poemul nu este ceva cu... sau fără niște accesorii. Și, într-adevăr, să se anticipeze din titlu e mai simplu, însă a descoperi din text durerea însingurării în diaspora este ceva de mare efect. Un titlu posibil ar putea fi "un suflet de fuziune", ca să ne gândim la.. . "efuziuni" | |
| = fără mine acasă | Stanica Ilie Viorel [21.Jul.23 07:17] |
| aș fi încheiat cu “atât de dor îmi e” dacă nu exista explicația autoarei nu făceam legătura între versuri și le-aș fi văzut ca pe aforisme fără legătură între ele, cum spune Ionuț. probabil că autoarea dorește subtilitatea, dar, repet, după explicațiile sale văd altfel textul și îmi pare chiar o expunere reușită a tristeții pribeagului frumos! | |