| + Pasa, | Maria Mitea [12.Jul.23 17:56] |
| Sumblim! Se simte un suflu nou,o stare diferită de alte poeme, :) | |
| + Super meditație și super descriere a camerei paralele | Dragoș Vișan [12.Jul.23 20:16] |
| Un fel de cameră Sambô din "Memoriile" lui Mircea Eliade și totuși cu totul altceva! Îndeosebi dacă ar fi să ne luăm după indiciul titlului. Refugiu al unui partener dintr-un cuplu altundeva, într-un loc diferit de cel al camerei adevărate. Metoda onirică este și ea modificată, nu funcționează ca la avangardiștii suprarealiști, deoarece luciditatea, frământarea aduce în față "camera memoriei". Nu se mai cerea identificarea în acea cameră, așadar era un spațiu ipotetic, de liniștit cumpătul celui ce nu mai rezista. Fain spus despre tot ce dăinuia în acel loc-timp, camera: "era egală cu sine"; "totul se sfârșea într-un alt început". Nu era această cameră viață trăită cu folos? Când credem că ne pierdem, atunci ne câștigăm în absolut, prin dramatismul devenirii întru ființă, dupacum spunea Constantin Noica. Cele două strofe din urmă mă fac să meditez la o altă dimensiune a existenței, la camera de dincolo, la un sălaș undeva. | |
| + are ceva... | Ottilia Ardeleanu [12.Jul.23 21:36] |
| poetic acest discurs, așa cum curge, cum seamănă liniște și discreție. poate și susurul lui misterios, mirarea mirărilor acuză o mare emoție. mă bucură astfel de trăiri în versuri. | |
| = Răspunsuri | George Pașa [13.Jul.23 09:36] |
| Maria, mă bucur că ți-a plăcut textul. Îți mulțumesc pentru evidențiere. Totuși, m-ar bucura mai mult dacă ai și spune ceva despre text. Da, e o state diferită față de ceea ce am scris în ultimul timp, dar nu ceva singular în creația mea, dimpotrivă. Dragoș, mă bucură atunci când cineva înțelege atât de bine ceea ce scriu. Sigur, nu trebuie să coincidă ceea ce am vizat eu cu opiniile comentatorului, dimpotrivă, farmecul unui text stă și în faptul că poate naște alte și alte sugestii. Într-adevăr, se poate să fi fost influențat de oniriști în ceea ce am scris, fiindcă recitesc acum poezia lui Leonid Dimov, un adevărat maestru al versului în prozodie clasică. Viziunea lui Noica din „Devenirea întru ființă” îmi este, de mult timp, un prilej de meditație asupra sensurilor acestei lumi. Înrâurirea sa e mai puternică decât aceea a lui Heidegger din „Ființă și timp”. Îți mulțumesc! Ottilia, mă bucură lectura ta și faptul că ai găsit „ceva poetic” în acest discurs. Îți mulțumesc! Vreau să spun că eu văd textul ca pe unul mediu raportat la ceea ce am mai scris și la exigențele mele creatoare. Însă, cititorul are propriile sale criterii de apreciere, așa că dreptatea e și de partea lui. | |