| + Poem | Dragoș Vișan [26.Apr.23 09:49] |
| Cap-coadă, un poem foarte reușit, lucrat. Se visează "dragostea ca un vehicul de mântuire în care n-ai să mai urci". Între "operează" și "un bisturiu" ar trebui totuși măcar un semn de punctuație. "Îl", cu majuscula de la "L" imediat următor. Strofele finale sunt memorabile. | |
| + poem vizual | Ottilia Ardeleanu [26.Apr.23 10:43] |
| de puternică trăire. fiecare episod are măreția lui, durerea lui, simbolistica lui. și deosebit ilustrat! | |
| + dau și eu o stea | Leonard Ancuta [26.Apr.23 14:31] |
| dar pentru ansamblu, asa luat pe parti sunt anumite lucruri care zgarie. nu imi plac textele care fac abuz de dumnezeire, cu îngeri, și ce mai e pe aici, dar per total remarc cursivitatea si esenta. pana la urma, toti avem nevoie de un sprijin, si religia poate fi unul. stiu cel putin trei poeti mari care s-au hirotonisit, asa ca cine sunt eu sa judec? un gand bun de la mine! iar steaua e ca acest poem merita sa ajunga sus, oricum vad ca in ultima vreme ajung acolo fel și fel. | |
| = Numele îngerului meu | Zavalic Antonia-Luiza [26.Apr.23 16:42] |
| Dragoș, Otilia, Leonard, Nu am destule cuvinte de mulțumire pentru popasurile înstelate. Am să culeg toată această lumină și o voi trimite celui fără de mormânt (pentru care acest poem a fost scris): străbunicului meu, serg. Vasile Zavalichi dispărut în Cel De-Al Doilea Război Mondial (undeva în Odessa, anul 1942, la 26 de ani). Dacă viața nu este dreaptă, poezia măcar poate aduce un colț de refugiu, de rugăciune, de întâlnire cu iubirea care a supraviețuit atâtor decenii, rămânând intactă în ciuda vărsării timpului. Străbunicul meu cu încă doi frați au fost trimiși în război pe fronturi diferite: doi dintre frații lui mai mici au fost capturați și trimiși în lagăre de muncă forțată din Uniunea Sovietică (cel mai mic dintre ei, Dumitru a fost sărbătorit la vârsta de 100 de ani în urmă cu trei ani). Cu necântărită gratitudine, Antonia | |
| + Te vezi viu ca o arsură | Maria Mitea [28.Apr.23 15:46] |
| Masterpiece! rezonez, mi-a a dus aminte de povestea familiei mele, mama, fratele ei pierdut pe front în al II răzb mond. Tu ce faci Antonia, :) răspândești poezia ca niște ” tentacule uriașe ca niște magnolii înflorite pentru puțin ...” iar eu ... ” cad în neștire peste locul ce nu va fi aflat niciodată. ” :) nu am rezistat, | |