| = citit | Stanica Ilie Viorel [17.Apr.23 22:06] |
| “altor idioțenii” aș înlocui… subiectul este sensibil, nu poate fi alăturarea textul nu spune ceva. par niște flash-uri puse pe hârtie. ar trebui să fie folosite ca un punct de pornire și dezvoltat. chiar ar trebui să-ți promiți să dospești întreaga poveste și să o pui la copt, apoi să fie servită. nu-i de lepădat. | |
| = ... | Cristina-Monica Moldoveanu [17.Apr.23 22:47] |
| Da, corect, mulțumesc Stănică. Am scris mai mult cu gândul la un fel de exercițiu de scriere, fragmente de memorii fiind. | |
| + Proză psihologică despre viața de spital și viața de ghetou citadin. | Irinel Georgescu [17.Apr.23 23:09] |
| Mi-au plăcut ambele calupuri epice. În ele se tinde fie spre nuvelă, fie spre roman. La o adică, cu ceva între ele ar alcătui deja o proză scurtă, mai mult povestire, dacă e să rămână perspectiva subiectivă din prima parte. Ceva neîncercat aproape deloc în epica actuală. Spor deosebit! A, era să uit, finalul părții a doua, prin dragostea față de flori în acea clinică ori sanatoriu are legătură mare cu prima parte. Toată scrierea este o povestire despre o tânără, matură ce a sărit pe fereastră, ajungând "șchioapa" neînțeleasă de celelalte paciente. | |
| = ... | Cristina-Monica Moldoveanu [18.Apr.23 11:26] |
| Da, este vorba despre mine, este autobiografic/memorii, dar nu prea îmi place ca text literar. Aș fi vrut să o șterg, dar mă tem că aș pierde nivelul de ”steluțar”. Am observat că, din nefericire, aproape întreaga literatură este ”neagră”, tristă, întunecată, pesimistă, chiar de groază sau angoasă - vezi orice mare romancier. Probabil pentru că numai așa impresionează, lasă o urmă. Am mai observat că numai biografiile/memoriile sunt mai luminoase, oricât ar fi de triste sau tragice. Realitatea netrucată este mult mai ușor de citit și nu rănește cu adevărat. Mulțumesc, Irinel, dar nu era nevoie de steluță. | |
| = Să nu ștergi niciun rând mai vechi, nicio încercare de proză! | Irinel Georgescu [18.Apr.23 11:36] |
| Ba era musai, de steluță. Există texte despre strigătul descompus în suplicii. Eu găsesc aici ceva și din Max Blecher, și din Hortensia, bine, spre prezent, evoluat. Claustrare, evadare doar în marea artă. Natura (umană) de lângă noi. Cred că ai putere să scrii și ca Stendhal, și ca Balzac, și ca Ștefan Bănulescu cu imaginar campestru străvechi și vânători de dropii în clanuri, morți, îngropări și supraviețuiri ca în "Mistreții erau blânzi". Ai tot ce e necesar să te avânți și spre genul epic, cu toate tehnicile tale narative. Spor, mult spor! | |