| + Theea, | Ottilia Ardeleanu [26.Feb.23 16:08] |
| chiar dacă e liniște de ceață în aceste versuri, se simte ceva antagonic în toată starea, pare o nălucă venind și plecând în legea ei. aș evita aici, cacofonia, și cred că sensul ar fi mult mai puternic: "parcă de o foamete și o sete de ceva ce nimeni nu poate să cuprindă cu capacitatea minții" cu să cuprindă LA capacitatea minții! te citesc și îți prevăd un viitor frumos în poezie. :) felicitări! | |
| = te citesc | Leonard Ancuta [26.Feb.23 17:17] |
| de ceva vreme, multumita si editorului care te-a evidentiat, abia acum observ ca e liniste, in sensul in care putin cate putin incepi sa faci cu ochii poeziei. ai mult de invatat, dar pare ca esti special construita, nu ramane decat sa acumulezi, sa citesti din rasputeri si sa vezi firele ascunse. e bine ca acum le intuiesti, e bine ca acum lingi mingea, cum s-ar exrima un forbalist, dar ai sanse majore sa dai gol. mult succes! | |
| = Fain | Liviu-Ioan Muresan [26.Feb.23 16:24] |
| Aș renunța la ”capacitatea”, nu potențează. Cu mintea e suficient. De asemenea la ”precum percep eu”. Important e că emoționează. E poezie. | |
| = Dragi cititori, | Theea Georgia Sharpe [26.Feb.23 18:08] |
| Vă mulțumesc mult pentru sfaturi, o să țin cont de fiecare și voi încerca sa imbunatatesc pe parcurs felul in care scriu! | |
| = Theea | Leonard Ancuta [26.Feb.23 18:25] |
| toate elementele exista in natura. si apa, si oxigenul, la fel si serotonina, dopamina, exitocima si xanax-ul. exista si poezia, cum exista si moartea, accidentul, piaza-rea si zana buna. exista tot ce crezi, chiar si pe nu. totul e mort - dumnezeu e mort, spunea un filosof - cine poate, da viata. asta trebuie sa faci. | |
| = Din ciocnirea a două pietre nu se naşte o piatră, ci o scânteie (Lucian Blaga) | Florina Daniela Florea [27.Feb.23 12:02] |
| O părere ar fi că aș schimba un pic titlul ”Înaintea furtunii” Mai apoi aș încerca să sublimez textul, să-l ușurez de balast. Nu știu, nu aș vrea să schimb sensurile, ceva de genul: ================== e liniște și frig aici în cameră îmi ascult gândurile urlând cu foame și sete ceva ce nimeni nu poate să cuprindă un uragan o simțire adâncă aproape risipită densă și plină o ceață care crește din pământ până înghite un întreg cartier și se întinde în splendoare și în groază și durere necurmată scânteia din coliziunea a două stânci miezul unui cer până la următoarea simțire sau următoarea furtună | |